Un articol din codul audiovizual moldovenesc nu permite unei entităţi juridice sau fizice să deţină mai mult de cinci frecvenţe tv sau radio. Prin urmare, s-ar putea spune că legislaţia moldovenească îi protejează pe cetăţeni de monopolizarea informaţiei. Cum stau însă lucrurile la modul practic?
Iată cum răspunde acestei întrebări un fost membru al CCA, expertul media Vlad Ţurcanu: „Deşi legislaţia audiovizualului nu permite concentrarea prea mare în mâinile unei singure persoane a foarte multe licenţe de emisie, în realitate, prin accepţiunea tacită a CCA, la noi există monopolişti care au rupt destul de mult din turta eterului, o felie apreciabilă. În cazul unui monopolist, căruia n-o să-i dăm numele, vorbim despre trei postul tv şi două de radio, în cazul altuia – de un post tv şi trei de radio ş.a.m.d. Mingea eu cred că este în terenul CCA care însă nu se grăbeşte să intervină. De exemplu, CCA este obligat să scoată la evidenţa numele deţinătorilor de licenţă, însă şi pînă acum există off-shoruri, înregistrate prin Cipru, adică necunoscute, care închiriază de la R. Moldova ceea ce reprezintă un bun al întregului popor, pentru că spaţiul audiovisual al R. Moldova este un patrimoniu naţional”.
Recent, printr-un articol din noul cod electoral, radiodifuzorii au fost obligaţi să-şi facă publici fondatorii şi acţionarii înainte de campanile electorale, dar majoritatea au scos în faţă numele companiilor, şi nu ale adevăraţilor patroni, pentru că, aşa cum sugerează experţii, CCA-ul nu ar fi suficient de insistent în a cere respectarea prevederii legale.
Replica pe care a formulat-o pentru Europa Liberă actualul şef al CCA, Gheorghe Gorincioi, limpezeşte oarecum situaţia: „În opinia mea, pentru CCA nu este important cine stă în spatele unui post tv sau radio. În general, eu salut investiţiile făcute în mass-media. Sunt create studiouri, locuri de muncă, deci lucrurile acestea trebuie doar de salutat. Dar dacă prin aceste posturi se urmăresc scopuri politice, aceste posturi odată şi odată vor da faliment, pentru că nu vor deveni credibile şi spectatorul le va întoarce spatele. Eu sunt pentru un proces firesc de selecţie.”
După ce la începutul acestei săptămâni CCA a acordat mai multe licenţe unor companii anonime despre care se crede că ar fi proprietatea unui prosper om de afaceri, presa a acuzat din nou CCA-ul că ar favoriza monopolizarea audiovizualului, iar pe şeful acestuia – că ar tolera cu bună ştiinţă această situaţie.
Cum este doar o presupunere fără probe, l-am întrebat pe Ion Bunduchi, directorul executiv al Asociaţiei presei electronice APEL, ce înseamnă de fapt o piaţă mediatică monopolizată de unul sau cîţiva patroni.
Ion Bunduchi: „În situaţia în care în circuitul social apare doar idea patronului, nu avem de ales. Când patroni sunt mulţi, când deţinători de instituţii mediatice sunt mulţi – ţi-alegi vocea care ţi se potriveşte. Când nu sunt cunoscuţi proprietarii, ne-am putea pomeni că parcă sunt diferiţi, dar cântă într-o voce. Prin ce s-ar deosebi atunci acest journalism de jurnalismul de tip sovietic, care cânta pe o notă?”
Pentru că frecvenţele de emisie se repartizează în bază de consurs, vor există mereu nemulţumiţi printre difuzorii care ratează competiția. Numai că, spun observatorii, CCA a fost criticat în repetate rînduri pentru favorizarea unor companii mediatice total necunoscute şi neglijarea unor operatori cu experienţă. Ceea ce îi determină pe unii experţi să creadă că îşi au efectul aranjamente obscure, pe care nici noul corp de deputaţi nu a reuşit să le scoată la lumină.
