Linkuri accesibilitate

Copii în voia sorții...


Daniela Sîmboteanu
Daniela Sîmboteanu

D. Sîmboteanu: „calitatea dezvoltării emoţionale influenţează direct asupra dezvoltării generale, mentale, a copilului.


Interviul matinal al Europei Libere acordat de Daniela Sîmboteanu, psiholoagă și preşedinta Centrului naţional de prevenire a abuzului faţă de copii
.

Europa Liberă: Sunt aproape două mii de copii, doamnă Sîmboteanu, după cum spuneam numai în capitală potrivit unor date, cu ambii părinţi plecaţi la muncă peste hotare. Inclusiv, cum se justifică ei, pentru a le asigura o viaţă mai bună copiilor lor. Jumătate, însă, din aceşti părinţi nu şi-au văzut copiii, lăsaţi în grija altora, de cinci ani de zile. Dacă ne gândim la întreaga Republică Moldova, şi era aici vorba doar de Chişinău, statistica ar putea semăna cu una din vremea războiului. Mai întâi, dincolo de lacrimile pe care le varsă în faţa televizoarelor, sau se varsă în faţa televizoarelor la văzul unor copii, care-şi imploră mama sau tata să revină acasă, ce-ar trebui să înţeleagă foarte clar societatea şi clasa politică, poate în primul rând, că se întâmplă cu aceşti copii practic abandonaţi?

Daniela Sîmboteanu
: „Cred că ar trebui să înţeleagă, că absenţa acestor părinţi acţionează direct asupra copiilor, asupra vieţii lor emoţionale, dar şi asupra viitorului acestor copii. Evident că primul indicator, care apare în faţa tuturor, este scăderea reuşitei şcolare şi a motivaţiei acestora, motivaţia pentru a învăţa. Dar nu se limitează consecinţele negative doar asupra reuşitei şcolare. Copiii devin foarte vulnerabili în faţa a foarte multe probleme de ordin social. Sunt foarte uşor antrenaţi în diferite acţiuni antisociale, preiau comportament neconcordant cu vârsta lor şi comportament deviant. Iar încă mai grav este, că copiii sunt expuşi unui înalt risc de abuz, abuz din partea celora, în grija cărora rămân. Şi aceasta demonstrează atât statistica, cât şi cazurile care parvin în examinarea Centrului naţional de prevenire a abuzului faţă de copii.”

Europa Liberă: Da, tocmai vroiam să vă întreb, doamnă Sîmboteanu, un copil abuzat, sau torturat este o tragedie. Mai mulţi este deja statistică, cum spunea cineva în modul cinic. Totuşi, cât de mult este agravat fenomenul abuzului faţă de copii, a torturii de orice fel aplicată acestora, de fenomenul emigrării în masă a părinţilor?

Daniela Sîmboteanu
: „Aş putea constata, că copiii sunt, în primul rând, implicaţi în munci casnice cu mult mai des, decât copiii care trăiesc în familii cu ambii părinţi. Mai cu seamă dacă este plecată mama. Am întâlnit fetiţe de 9-10 ani, care deja coceau pîine şi făceau absolut toate treburile gospodăreşti. O altă faţetă a acestei probleme – copiii, în special fetiţele, care rămân în grija taţilor, sau a concubinilor, sunt expuşi unui înalt grad de risc privind abuzul sexual. S-a majorat grav, aş spune eu, numărul cazurilor fetiţelor abuzate sexual în ultimul an anume în familiile, în care mamele sunt plecate peste hotare. La moment avem circa 14 cazuri de acest gen. Şi cu regret, copiii nici după aceste incidente traumatice nu beneficiază de sprijinul părinţilor, a mamelor. Deci, mamele devin destul de reci, se distanţează foarte mult emoţional din cauza lipsei îndelungate.

Şi dacă să revenim la consecinţa cea mai dramatică, pe care o putem evidenţia în cazul copiilor, a căror părinţi sunt plecaţi peste hotare, este vorba de deprimare. De acea depresie, pe care o trăiesc copiii de la vârstele cele mai timpurii. Este caracteristic inclusiv copiilor care sunt încă bebeluşi. Pentru că vedem, că sunt multe cazuri în care copiii de doi anişori, trei anişori sunt deja lăsaţi. Şi aici vorbim despre tulburările de ataşament, care se stabilesc la copil. Copii în această perioadă îşi dezvoltă relaţia emoţională cu părintele. Iar calitatea dezvoltării emoţionale influenţează direct asupra dezvoltării generale a copilului, asupra dezvoltării lui mentale. În cazul în care copilul este lăsat la vârsta de doi ani, părintele contribuie practic la afectarea dezvoltării mentale a copilului şi a personalităţii lui pe întreaga perioadă a vieţii.”

Europa Liberă: O impresie a multora, doamnă Sîmboteanu, este că în multe cazuri nici măcar instinctul matern, sau patern nu mai este la modă, ca să spunem aşa. Altminteri cum să înţelegem, că un cuplu de părinţi din trei nu catadixesc să vorbească la telefon o dată la câţiva ani cu copilul, lăsat acasă în condiţii pseudofamiliale. Mai sunt problemele grave de care aţi vorbit până acum. Există vreo cale legală de a-i responsabiliza pe asemenea părinţi?


Daniela Sîmboteanu
: „Soluţii legale sunt, dar ele sunt destul de modeste în Republica Moldova. În cazul în care părintele pleacă oficial la muncă, el este obligat să se prezinte la autoritatea tutelară şi să formeze tutela oficială din partea unei rude, sau a unei persoane în care are încredere, asupra copilului. Acest lucru se întâmplă destul de rar, deoarece foarte mulţi părinţi pleacă ilegal peste hotare. Şi atunci copilul este lăsat cu persoane, care nu pot fi supuse unei evaluări, iar viaţa copilului este supusă unui pericol. În momentul unei intervenţii chirurgicale, spre exemplu, este necesar acordul părintelui sau al tutorelui. Ce se întâmplă în cazul în care copilul rămâne absolut fără nici o protecţie legală? Dar cred că problema nu se limitează doar la soluţii legale.”

Europa Liberă: Doamnă Sîmboteanu, revenim imediat şi la alte soluţii, dar aş vrea să insist aici. Totuşi, părinţii, oricât de ilegal ar ajunge, sau ar rămâne în ţările unde se stabilesc pentru un loc de muncă, la ieşire din ţară ei ies destul de legal.”

Daniela Sîmboteanu: „Părinţii.”

Europa Liberă: Părinţii, sigur că da. Şi chiar nu există nici un fel de metodă a autorităţilor să constate, dacă ei pleacă pentru mai mult timp, sau pleacă pentru muncă? Sau este destul de dificil?

Daniela Sîmboteanu: „Din câte cunosc, nu există astfel de pârghii. O altă pârghie, care ar putea fi aplicată de autorităţi, chiar ar trebui să fie aplicată, este cea de monitorizare a copiilor, lăsaţi fără îngrijire părintească, de către autorităţile tutelare şi asistenţii sociali comunitari. Pentru că, chiar dacă a plecat părintele şi nu a format acea tutelă, oricum asistentul social comunitar cunoaşte foarte bine localitatea sa, cunoaşte copii şi atunci ar trebui să monitorizeze, împreună cu ceilalţi membri ai echipei multidisciplinare – profesorul, poliţistul din localitate, să monitorizeze viaţa acestor copii. Acest lucru, cu regret, nu se întâmplă în foarte multe cazuri. Şi atunci ne pomenim deja cu cazuri grave, care tot aceşti demnitari, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale ni le prezintă. Ne prezintă, de fapt, rezultatul inacţiunii lor.”

Europa Liberă: Înţelegem. Ce posibilităţi, iarăşi legale, există ca părinţii aflaţi, după cum spuneam, în majoritatea lor ilegal peste hotare, să-şi poată lua copii cu ei? Şi în general, aceasta poate fi o soluţie? Cum să zic, reîntregirea familiei, într-un fel sau altul. Şi cât de des se apelează la ea, dacă este o soluţie, doamnă Sîmboteanu?

Daniela Sîmboteanu
: „Nu cunosc statistica la acest capitol, dar există totuşi o tendinţă de reîntregire a familiiilor, când copiii sunt luaţi şi ei cu părinţii peste hotare. Cred că este una dintre soluţiile bune, pentru că important este ca copilul să fie în familie. Şi atunci lucrul acesta se întâmplă mai des în cazul în care părinţii sunt deja stabiliţi, mulţi dintre ei deja obţin cetăţenie în ţările unde lucrează. Şi copii în mod legal devin şi ei cetăţeni ai ţărilor respective. Este o soluţie, după părera mea, mai bună, decât în cazul în care copii sunt lăsaţi ani în şir fără grijă, fără protecţie, fără dragoste părintească.”

Europa Liberă: Copiii, şi se ştie, deseori nu-şi prea ascultă părinţii. În schimb nu evită niciodată să-i imită. Ştiţi, ca în povestea cu popa: nu fă ce face el, dar ce zice el. Pur psihologic, aceşti copii, ajunşi la maturitate, ce credeţi că vor face? Vor considera normal să-şi abandoneze într-un fel şi ei pentru ani de zile copiii? Sau, în mod paradoxal, vor proceda exact invers, având în vedere suferinţa prin care au trecut?


Daniela Sîmboteanu: „Odată ce au învăţat lecţia lipsei de securitate, lipsei de supraveghere, ei riscă la fel să repete acelaşi comportament în relaţii cu proprii copiii. Pentru că nu au avut cultivat acea siguranţă, nu au avut cultivată acea dragoste în ei. Respectiv, ei nu pot oferi, ceea ce nu au. Există consecinţele, adevăratele consecinţe ale acestui fenomen noi neapărat o să le vedem în cel puţin 10 ani. Atunci, când copii de astăzi, rămaşi fără îngrijire părintească, vor fi deja ei părinţi. Pronosticurile nu sunt foarte pozitive, pentru că în plan psihologic există riscuri foarte mari ca copilul să nu poată oferi copiilor săi ceea ce singur nu a simţit pe propria piele.”

Europa Liberă: Doamnă Sîmboteanu, dacă ne-am gândi la nişte soluţii cât mai rapide, realiste, pentru că autorităţile au şi ele anumite limite obiective, deci soluţii la aceste probleme – a copiilor rămaşi fără părinţi lângă ei. Care credeţi că ar fi primii câţiva paşi, să spunem aşa, în acest sens?

Daniela Sîmboteanu: „De fapt, primii paşi au fost întreprinşi. Au fost elaborate politici pentru soluţionarea acestei probleme. Următorul pas ar fi să fie implementate aceste politici, care să se axeze pe constituirea unor reţele de sprijin pentru copii şi de informare pentru părinţii, care sunt plecaţi peste hotare. A propos, mulţi părinţi, care au aflat despre consecinţele migrării, au putut să-şi remodeleze viaţa sa şi să le ofere copiilor acest sprijin. Deci, informarea uneori dă rezultate. Din păcate, planul de acţiuni, el este foarte frumos pe hârtie, mai puţine acţiuni sunt realizate. Bunăoară, psihologii şcolari, care ar trebui să fie prezenţi în şcoli, nici până astăzi nu sunt prezenţi în şcoli.”

Europa Liberă: Chiar nu avem de loc? Sau totuşi...


Daniela Sîmboteanu
: „Sunt psihologi, dar uitaţi-vă, că ne-am pomenit în situaţia când nu pot fi angajaţi psihologi în foarte multe localităţi rurale, pentru că în aceste şcoli sunt doar 400 de copii, sau 500 de copii. Ceea ce nu corespunde cu normativele. Deci, un psiholog poate fi angajat doar într-o şcoală cu 800 de copii. Sunt nişte paradoxuri, care, de fapt, impun nişte bariere în soluţionarea problemei, inclusiv a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească.”

Europa Liberă: Dacă înţeleg bine, este vorba despre o reformă mai complexă, nu doar de o soluţionare punctuală a acestei probleme.

Daniela Sîmboteanu
: „Evident. Sunt necesare nişte reforme cu mult mai complexe şi acele reţele de sprijin pentru copii la nivel comunitar, care trebuie să existe, ele au nevoie şi de suport legal, şi de suport financiar. Şi de soluţii durabile, dar nu doar de nişte acţiuni singulare, pentru o perioadă foarte scurtă, limitată de timp, care este scrisă în planurile respective de acţiuni.”

Europa Liberă: Doamnă Sîmboteanu, vă mulţumim foarte mult, că aţi fost cu noi în această dimineaţă. Şi sperăm să ne reauzim, iarăşi împreună cu ascultătorii, discutând despre această problemă extrem de gravă şi care necesită o soluţie cât mai rapid cu putinţă.
XS
SM
MD
LG