Linkuri accesibilitate

26.10 - Chișinău: Bugetul de stat adoptat în două lecturi ale Parlamentului


Comisia parlamentară de specialitate apreciază că bugetul este unul de consum şi bazat prioritar pe importuri.


26 octombrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Bugetul de stat adoptat în două lecturi ale Parlamentului.

Dan Ionescu: Şedinţa în plen de astăzi a Parlamentului a început cu nelipsitele manevre ale fracţiunii comuniste, care a ameninţat, că nu va vota adoptarea proiectului de lege a bugetului pe anul viitor dacă nu va obţine răspunsuri clare din partea Guvernului la mai multe întrebări. Până la urmă, însă, lucrurile au mers mai bine decât se credea iniţial, iar proiectul a fost votat în două lecturi consecutive. Relatează Eleonora Lisnic
.

Cu o majoritate confortabilă de voturi, exprimate de toate grupurile parlamentare, bugetul de stat pentru anul viitor a fost aprobat în prima şi a doua lectură. După votul unanim din prima lectură, la lectura a doua „pentru” au votat 77 de deputaţi, iar împotrivă s-au pronunţat nouă parlamentari – din Partidul Popular Creştin-Democrat şi independenţi. Deputaţii din PPCD s-au declarat nemulţumiţi de lipsa unei pauze între cele două lecturi. În opinia lor, aceasta îi va permite Guvernului să neglijeze propunerile deputaţilor la examinarea bugetului în a treia lectură.

Cât priveşte deputaţii comunişti, aceştea s-au decis să sprijine bugetul după o pauză de peste o oră, în timpul căreea au avut o nouă discuţie cu premierul Braghiş. Premierul Dumitru Braghiş a spus că Guvernul este în măsură să accepte o bună parte a propunerilor deputaţilor: „O parte din ele, în opinia noastră, deja sunt acceptabile, o parte din aceste propuneri îmi pare că totuşi contravin conceptului pe care l-am propus noi la legea bugetului, dar o să discutăm şi o să încercăm să propunem argumentele respective.”

La venituri bugetul prevede trei miliarde 423 milioane de lei, iar la cheltuieli trei miliarde 703 milioane de lei, respectiv, deficitul bugetar constituie 280 milioane de lei. Să precizăm aici, că sumele propuse iniţial de Guvern erau cu peste un miliard mai mari. Ar urma ca deficitul bugetar să fie acoperit din contul unor emisii de hârtii de valoare de stat. Pentru anul 2001 este prevăzută o rată a inflaţiei de doar 15 %, de două ori mai mică decât indicatorul prognozat pentru 2000, aceasta în condiţiile unui produs intern brut scontat la peste 19 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 4,5 miliarde de lei, comparativ cu cel preconizat pentru 2000. De asemenea, Guvernul prognozează pentru anul viitor o creştere economică de cinci la sută, pronostic apreciat drept exagerat de optimist de majoritatea parlamentarilor. La fel ca în acest an, cele mai mari cheltuieli le va necesita deservirea datoriei de stat – cea internă şi cea externă.

Comisia parlamentară de specialitate apreciază că bugetul este unul de consum şi bazat prioritar pe importuri. De asemenea, comisia semnalează că o parte importantă a veniturilor este aşteptată de la impozitele indirecte, accize şi TVA. Toate grupurile parlamentare au avansat propuneri, în opinia lor, de natură să îmbunătăţească bugetul. Nu în ultimul rând observaţiile critice asupra proiectului de buget s-au referit la sumele prea mari, alocate unor instituţii de stat şi la asumarea fără rezerve de către Guvern a unor datorii făcute în anii 94-96 de întreprinderi de stat, ulterior reorganizate. Deputaţii au mai reproşat, că bugetul nu acordă importanţa cuvenită învăţământului şi sănătăţii. De exemplu, preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, a declarat că grupul său parlamentar nu va vota bugetul în lectura a treia, dacă Guvernul nu va accepta finanţarea centralizată a învăţământului general.

Deputatul independent Mihai Ciorici a ţinut să facă o comparaţie între proiectul de buget al Republicii Moldova şi cel al regiunii transnistrene: „Numai câteva stipulări din bugetul Transnistriei, ca să avem o imagine mai completă ce se poate întâmpla la noi în 2001. La dânşii a fost anulat complet: taxa pe valoare adăugată, impozitul pe profit, defalcările în fondul rutier şi la vinderea petrolului. S-a introdus un singur impozit la suma de realizare, care în agricultură alcătuieşte un singur procent, iar în industrie trei. Opinia mea este că capitalul va migra ca întotdeauna acolo unde este mai puţin impozitat. Transnistria devine din gaură neagră, zonă de offshore şi va face probleme mari economiei Moldovei în 2001. Foarte mulţi agenţi economici, probabil, o să deschidă conturi în partea ceea.”

Cel mai numeros grup parlamentar, al comuniştilor, i-a cerut premierului Braghiş să prevadă şi pentru 2001 un fond de susţinere a agriculturii de 90 milioane de lei, să majoreze compensaţiile nominale, precum şi pensiile cu cel puţin 25 la sută, dar nu cu 12 procente, cum prevede proiectul. De asemenea, comuniştii au cerut ca bugetul să prevadă sumele necesare pentru executarea legii despre veterani, lege pe care Parlamentul o va adopta în lunile ce urmează.

Tot astăzi Parlamentul a revotat fără modificări Legea cu privire la completarea Legii despre Serviciul de informaţii şi securitate, pe care preşedintele Petru Lucinschi a refuzat s-o promulge şi a remis-o Parlamentului.

Din Chişinău, Eleonora Lisnic, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG