Recent, la festivalul internaţional al Filmului de la New York, filmul lui Andrei Ujica, „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” a atras atentia presei. La fel s-a intimplat si la Cannes, unde filmul a fost prezentat în vara in afara competitiei, şi la Berlin, ca şi la Festivalul International de la Toronto. Joi va avea loc premiera filmului şi in Romania. Pina acum filmul a fost prezentat doar o data in cadrul festivalului de film Transilvania, de la Cluj. Corespondentul Europei Libere la New York, Nik Krastev a stat de vorba cu Andrei Ujică. Un rezumat al interviului de la Oana Serafim.
In primul rînd, Andrei Ujică a vrut să precizeze că filmul său, chiar dacă este conceput ca o succesiune de fragmente de documente din epoca despre Nicolae Ceausescu, nu este un film documentar în adevăratul sens al cuvîntului, nu e vorba de o „pagina de istorie”...
„Filmul meu e un film facut din documente, nu este însă un documentar, ca atare nici nu i se poate cere să acopere informaţia istorică sau didactică. Nu e o lecţie de istorie. E un film despre natura complexă a psihologiei umane în raporturile ei cu puterea.”
Andrei Ujica a selectat timp de 4 ani mii de ore de materiale documentare despre Ceausescu şi a creat, așa cum o spune titlul filmului, o autobiografie a personajului principal şi a modului în care a vazut si a inteles el realitatea.
Ca orice artist care a trăit in epoca Ceauşescu si Andrei Ujica spune ca a pierdut 20 de ani de viata creatoare din cauza regimului dar, acum, lucrînd la miile de ore de documentare cu Ceauşescu, a avut impresia ca acest timp i s-a dat inapoi. Mai ales avind in vedere interesul internaţional pe care acest film l-a sîrnit.
Pentru Andrei Ujică, Ceauşescu a fost un om fascinat doar de putere, neavînd nici un alt „viciu” decit acela de a se dori adorat de mase de oameni, Ceauşescu nu a fost un revoluţionar idealist, aşa cum pot părea Castro sau Che Ghevara... Lucrînd la acest film - i-a spus Andrei Ujică lui Nik Krastev la New York - a avut sentimentul că Ceauşescu ar putea fi înţeles ca un personaj dependent numai de putere şi consecvent in ideologia greşită pe care a promovat-o.
Filmul se opreşte la vizita lui Ceauşescu in Coreea de Nord şi pe fascinaţia pe care i-a trezit-o tipul de lider de la Fenian şi masele de oameni adunate pe stadioane. Ceea ce a adus Ceauşescu în acest domeniu, spune Andrei Ujică a fost combinarea tipului de propaganda nazista, cu cea sovietică şi cu elemente hollywoodiene, în acele imense si umilitoare pentru participanţi, spectacole-omagiu de pe stadioane.
„Cît priveşte reacţia publicului român sunt şi eu sigur, foarte, foarte curios să o aflu. Filmul a fost arătat deja o dată în Romania la începutul lui iunie la TIFF, la Transilvania, la Festivalul de Film de la Cluj, ca film de închidere. Din păcate nu am putut să fiu acolo, dar mi s-a povestit că a fost în cinematograful Republica, în sală mare, de 1000 de oameni, la Cluj; unde filmul a funcţionat, „aspiratorul” a funcţionat şi sala a fost într-adevăr prinsă, făcînd un arc peste generaţii. De la oameni batrîni pînă la oameni foarte tineri.
Din cîte îmi pot da eu seama, şi asta o să urmăresc, acum, cînd o sa iasă filmul la Bucureşti, mai îndeaproape, tînăra generaţie, în afara unei minorităţi care există oriunde în lume şi care dezvoltă un fel de nostalgie absurdă pentru un trecut pe care de fapt nici nu îl cunosc, aşa, din frondă, în afară de această minoritate, probabil că cea mai mare parte a publicului tînăr va fi fascinat să vadă imagini concrete din tinereţea părinţilor lor, adică lucruri pe care le ştiu numai din povestite şi o să aibă probabil surpriza să observe că părinţii lor nu au fost atît de inocenţi în totalitarism, aşa cum povestesc ei de obicei, acum, acasă.”
