Noua lege a salarizării demonstrează că, dacă trebuie şi o cer interesele de partid, chiar şi matematica poate deveni flexibilă, ambiguă şi servilă. Înmulţirea şi, mai ales, împărţirea pot justifica orice. Subalternii lui Emil Boc simt enorm şi văd monstruos când e vorba despre salarii şi investiţii de personal. Căci guvernul a devenit sensibil la cifrele mari şi nu ştie cum să le diminueze. Numărul bugetarilor concediaţi, se spune, va fi ceva mai mic decât cel prognozat, iar salariul minim ar putea creşte, e drept, nu cât ar vrea sindicatele, dar prea mult după gustul Fondului Monetar Internaţional. Legea e ca şi adoptată, acum că s-a decis că nu mai contează cantitatea, ci calitatea celor care se joacă cu bilele prin Parlament. Şi, odată cu acestă lege, se face dreptate. Pentru câinii cei mari, nu pentru căţei.
Nu se ştie de ce aceste ştiri pozitive nu ne-au umplut sufletele şi ecranele televizoarelor cu lumină violetă. Poate şi pentru că salariaţii ştiu că, în ciuda sentinţelor date de tribunale şi a majorării promise, salariile vor fi, în continuare, înjumătăţite de cheltuielile invizibile, dar previzibile ale bugetului. De altfel, s-a decis: proiectul de buget pe anul viitor conţine viitoarea distribuţie a sărăciei ai cărei eroi principali sunt medicii şi profesorii. Alături de ei joacă în universul mic al sărăciei, adaptându-se legilor şi miracolelor gravitaţiei, elevii, părinţii lor, pacienţii şi apropiaţii acestora.
Guvernul s-a concentrat pe minimalizarea eforturilor şi a durerii pe care o presupun noile amputări bugetare. Viitorul, spun oficialii, va fi mai bun, chiar dacă la dimensiuni cosmice. La fel şi trecutul, spun nostalgicii. Problema e prezentul, un mort frumos cosmetizat zilnic pe bani publici. Poate şi pentru a nu-i speria prea mult pe concediaţi care, conform statisticilor oficiale, au plecat cu milioanele peste graniţe, în căutarea unei lumi mai bune. Mai rămâne de rezolvat problema pensionarilor, marii energofagi, dar premierul speră ca ei să părăsească natural şi de bună-voie sistemul.
Ambiguităţile matematice şi sufleteşti ale oficialilor vin dintr-o altă lume. Undeva, în vecinătatea cosmică a guvernului este o gaură neagră şi foarte flămândă care a înghiţit banii împrumutaţi de pe pieţele externe, cei popriţi de la angajaţi, taxele tot mai mari, sporurile şi premiile salariale. Şi, conform legii conservării energiei, pe măsură ce universul nostru sărăceşte, pierzându-şi vitalitatea şi împuţinându-se, putem vedea, dacă scrutăm zarea prin tunelul oranj al găurii negre, contururile unui univers paralel, universul clienţilor, al simpatizanţilor, al descurcăreţilor. E drept că trebuie misiuni speciale pentru a trimite oameni acolo. Ei trebuie antrenaţi pentru a supravieţui storcătorului cosmic pe unde ajung în acel univers unde totu-ţi merge din plin, chiar dacă tu stai.
Nu trebuie decât să stai aproape de locul pe unde este drenat torentul financiar chiar în poarta casei tale cu zece dormitoare. Poate că de aceea mulţi oficiali par de pe altă lume când trebuie să justifice agoniselile făcute dintr-un salariu de bugetar. Mulţi dintre ei au câte nu poţi număra, cântări şi împărţi într-o viaţă. Şi asta pentru că au fost strângători, au muncit zi-lumină, ba chiar şi în întunericul nopţii, la lumina licuricilor din partid, pentru a strânge roadele unor investiţii făcute, cum se spune, din suflet. Unde mai pui că acolo, în lumea lor, matematica e flexibilă şi face minuni, multiplicând pâinile şi, mai ales, peştii cei mari.
