Chiar aşa – în plină criză, să avem oare suficiente motive de bucurie, noi, scriitorii & editorii, şi domniile voastre, cititorii?! Ei bine, oricine a intrat în aceste zile (18-22 noiembrie curent) sub cupola de la Romexpo Bucureşti, unde s-a ţinut Târgul de Carte Gaudeamus, şi mai cu seamă în zilele de sâmbătă şi duminică, trebuie că a simţit nevoia să intoneze: „Gaudeamus igitur…”. Pur şi simplu îţi tresălta inima văzând câtă lume (bună!) se află în treabă, adică – la carte! Asta după ce Bookfest-ul din iunie s-a întors într-o adevărată catastrofă, financiară şi nu numai, pentru participanţi – o mulţime de edituri importante strălucind prin absenţă, foarte puţine noutăţi, şi nici publicul cititor n-a dat năvală…
Ce s-o fi întâmplat din vară până-n toamnă, greu de spus. De unde grevele s-au ţinut lanţ, disponibilizările şi ele au mărşăluit triumfător înainte, iar salariile şi-au plecat capetele, să nu li se taie ce a mai rămas întreg, lumea n-a găsit altceva mai bun de făcut în acest week-end decât să arunce banii pe cărţi! Prăpădenie de oameni, de toate vârstele & condiţiile sociale, mişunând într-o veselie printre standuri, de la o editură la alta, de la o lansare la alta, de la un nivel la altul (din cele trei, că dacă ar fi fost mai multe, oricum erau pline). Evenimentele şi ele au încercat să ţină pasul, astfel încât concomitent aveau loc câteva zeci de lansări, la case mari şi mai mici, ale unor autori de primă mână (Neagu Djuvara, la Humanitas; Andrzej Stasiuk, la Rao etc.) sau abia intrându-şi în mână. Totul într-o atmosferă de voie bună, dacă nu cumva de chef – şi asta fiindcă în chiar buricul Târgului poetul Mircea Dinescu, proaspăt reconvertit în… oenolog & cântăreţ, îşi vindea ultima sa carte la pachet cu o sticlă de vin de proprie fabricaţie şi un CD cu cântece de inimă albastră în interpretarea autorului, „Femeile din secolul trecut”. Totul, pentru numai 50 de lei – şi lumea a făcut coadă, în fiece zi, de nu-ţi venea să-ţi crezi ochilor câţi cititori/ băutori/ melomani au apărut peste noapte în România!
Cea mai mare surpriză a Târgului a venit însă de la o editură mică, din provincie (mai exact, din Bistriţa, care – între paranteze fie spus – numai provincie literară nu poate fi numită, ea dând cel puţin doi tineri scriitori de mare valoare, Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari): când toată lumea îşi pierduse definitiv speranţa de a-l mai vedea publicat pe Ion Mureşan cu un nou volum, editura Charmides i-a scos, în condiţii de lux, cartea Alcool, la distanţă de 17 ani de la Poemul care nu poate fi înţeles, Arhipelag, 1993. Ceea ce chiar constituie o noutate, chit că majoritatea poemelor din volum sunt răscunoscute, de pe la festivalurile de poezie, unde Muri le tot recită de vreun deceniu şi mai bine (voi reveni cu o prezentare a volumului, la rubrica mea „Carte la pachet”, în săptămânile ce urmează). Nu ştiu cum se explică alegerea poetului clujean, căci nu există editor de literatură în toată România care să nu fi dorit a-i scoate cartea, anunţată din când în când ba de o casă, ba de alta, şi recenzată – avant la lettre! – de Al. Cistelecan în Al doilea top. Îmi place să cred că a făcut-o din generozitate, aşa cum doar Marii Poeţi ştiu s-o facă, pentru a da un coup de puce micii case bistriţene.
Închei aici, nerăbdător să revin la lectura poemelor ionmureşănene, pe care de altfel le ştiu pe dinafară! Doar că poezie e mereu pe dinăuntru!