Linkuri accesibilitate

12.12 - Chișinău - Negocierile forțelor de centru-dreapta pentru un candidat la președinție


Serafim Urechean (2005)
Serafim Urechean (2005)

A fost vehiculat numele unui eventual nou candidat pentru fotoliul de preşedinte, primarul de Chişinău, Serafim Urechean.


12 decembrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Negocierile forțelor de centru-dreapta pentru un candidat la președinție.

Dan Ionescu: Negocierile pentru desemnarea unui candidat comun la Preşedinţie din partea forţelor de centru-dreapta au continuat şi astăzi. Relatează Eleonora Lisnic.

Deputaţii din formaţiunile de centru-dreapta s-au întrunit astăzi din nou în încercarea de a stabili o strategie comună pentru alegerile repetate. Parlamentari din toate partidele menţionate ne-au declarat, că în discuţie se află şi varianta neparticipării lor la primul tur al alegerilor repetate, fixat pentru 21 decembrie. Potrivit lor, dacă la votare se vor prezenta doar cei 40 de comunişti, alegerile preşedintelui Republicii Moldova nu vor avea loc din lipsă de cvorum. Deputaţii democraţi văd această variantă ca pe o soluţie de a-l determina pe liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, să nu mai candideze la funcţia de şef al statului.

În seara acestei zile, liderul PFD, Valeriu Matei, pregătea o sesizare către Curtea Constituţională, în care cerea ca instanţa să interpreteze câteva prevederi ale legii despre alegerea preşedintelui. Surse din PFD ne-au declarat, că, în primul rând, este vorba despre cvorumul pentru alegeri. Legea nu precizează câţi deputaţi constituie acest cvorum şi ce se întâmplă în lipsa lui. Curtea Constituţională ar urma să explice dacă în această situaţie se va considera, că turul respectiv al alegerilor au avut loc, sau trebuie declarat nul.

Paralel cu schimburile de opinie dintre deputaţii de rând, preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, liderul Convenţiei Democrate, Mircea Snegur, şi liderul Partidului Forţelor Democrate, Valeriu Matei, au avut o întrevedere separată, la care, însă, din câte am reuşit să aflăm, nu s-a ajuns la o înţelegere definitivă. În acelaşi timp, în cadrul discuţiilor dintre deputaţi, a fost vehiculat numele unui eventual nou candidat al forţelor de centru-dreapta pentru fotoliul de preşedinte şi anume primarul de Chişinău, Serafim Urechean. Totuşi, candidatul de până acum, Pavel Barbălat, preşedintele Curţii Constituţionale, nu şi-a anunţat retragerea din cursa prezidenţială, iar potrivit unor surse parlamentare, ar dori să candideze şi în continuare.

Termenul limită de înscriere a unui contracandidat pentru Vladimir Voronin este sfârşitul zilei de vineri. Mai mulţi deputaţi spun, că un candidat de centru-dreapta ar trebui identificat, chiar dacă se va recurge la varianta neparticipării la scrutin a deputaţilor democraţi. Până atunci, însă, parlamentarii spun, că negocierile sunt destul de dificile. Iată ce ne-a declarat deputatul PFD, Valeriu Ghileţchi, despre schimbul de opinii dintre parlamentari.

Valeriu Ghileţchi: „De fapt, s-a discutat mai mult despre comportamentul nostru şi mai puţin despre candidaturi concrete. Cum ar trebui să ne comportăm la aceste alegeri repetate. Şi cei mai mulţi şi-au exprimat temerea, că dacă vom participa la votare s-ar putea să învingă Voronin. Şi ar fi mai bine să nu participăm. Adică neparticiparea poate l-ar forţa pe Voronin să se retragă. În acelaşi timp, deoarece o candidatură poate fi înregistrată într-un anumit termen, am considerat că ar fi bine, totuşi, să fie găsit un candidat, care să fie înregistrat. Dar totodată declarăm, că nu participăm pentru eventual a-l forţa pe domnul Voronin să-şi retragă candidatura. Şi atunci, având deja o candidatură înregistrată în al doilea tur de alegeri, să venim cu acest candidat.

Dar nu s-a ajuns încă la o înţelegere. Deci, a fost, aşa cum aţi înţeles, un schimb de opinii. Şi despre candidaturi concrete s-a vorbit mai puţin. S-a vorbit şi despre domnul Barbălat, şi despre domnul Urechean. Dar acum cel mai important, sau cel mai mult se discută, totuşi, cum vom proceda? Care trebuie să fie comportamentul nostru în această situaţie?”

Opinia, pe care o împărtăşesc mai mulţi deputaţi, este că dacă numele lui Voronin nu va fi înscris pe buletinele de vot, nu ar mai exista un motiv, pentru care să nu participe la alegeri. Partidele de centru şi de dreapta mai speră să-l convingă pe Vladimir Voronin să-şi retragă candidatura şi în comun să găsească un candidat acceptabil pentru toate forţele parlamentare.

Aceasta este şi tema unei scrisori deschise, adresată astăzi liderului comuniştilor, Vladimir Voronin, de preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov. Votând pentru modificările din Constituţie, îi scrie Dumitru Diacov lui Vladimir Voronin, noi am votat pentru întărirea stabilităţii politice în Republica Moldova, pentru depolitizarea Preşedinţiei, neimplicarea ei în viaţa partidelor. Poate oare liderul unui partid doctrinar să asigure această echidistanţă, atmosferă de colucrare în ţară? Mulţi deputaţi consideră că nu, spune în scrisoarea sa deschisă preşedintele Parlamentului.

Dumitru Diacov mai relevă, că în alegerile parlamentare din 1998, Partidul Comuniştilor a acumulat 30 la sută dintre sufragii. Aceasta înseamnă, concluzionează Diacov, că peste 70 % din populaţie ar dori să aibă un alt preşedinte, care să fie acceptat de toate forţele politice şi, implicit, de întreaga populaţie a Republicii. Preşedintele Parlamentului îi recomandă liderului comuniştilor să nu se lase indus în eroare de cele 59 de voturi, pe care le-a acumulat la ultimul tur. Eu sunt convins, spune Diacov, că acest vot este rezultatul unor manevre interne, care până la urmă nu vor permite alegerea preşedintelui şi vor conduce la declanşarea alegerilor anticipate. Alegeri de care, continue Diacov, nu ne temem nici noi, dar care în condiţiile economice şi sociale actuale, nu sunt de dorit pentru Republică. Meditaţi bine şi convingeţi-vă că trebuie să renunţaţi să candidaţi la funcţia de preşedinte, îi mai spune Dumitru Diacov lui Vladimir Voronin.

Din Chişinău, Eleonora Lisnic, pentru Radio Eurtopa Liberă.
XS
SM
MD
LG