Linkuri accesibilitate

Deși critici față de PLD, PD-iștii din teritoriul înclină spre o reeditate AIE


Tudor Golub
Tudor Golub

Vicepreşedintele organizației teritoriale Orhei a PD Tudor Golub: Nu agreez o coaliție cu comuniștii pentru că, mergînd spre est, vom avea de pierdut.

Unul dintre liderii democraţilor de la Orhei, Tudor Golub spune că va fi primul care va părăsi rândurile Partidului Democrat în caz că acesta va constitui o alianţă cu partidul comuniştilor şi nu cu cele două partide liberale ale lui Vlad Filat şi Mihai Ghimpu. Asta chiar dacă, aşa cum afirmă Golub, după experienţa ultimului an de guvernare în comun cu acestea, nu doar liderii lor de la Chişinău, ci şi democraţii din provincii au suficiente motive să fie supăraţi pe PLDM-ul lui Vlad Filat.

Tudor Golub: “Cum au acţionat reprezentanţii lui Filat în teritorii în campanie şi până la campanie este sub orice critică. Şi felul cum au demis oamenii, cum pe alţii i-au presat să plece. Din punctul acesta de vedere, eu îl înţeleg pe Lupu perfect. Pentru mine de fapt nu are mare diferenţă de ce culoare este dictatura – că-i roşie ea, că-i verde, tot dictatură rămâne. Dar, oricum, nici într-un caz n-aş agrea o coaliţie cu comuniştii. Pentru că nu este vorba despre cu cine se aliază un partid sau altul, ci despre încotro mergem. Ce cale de dezvoltare alegem pentru republică – mergem spre est sau spre vest. Nu-i vorbă, poate pe termen scurt, am avea de câştigat, sub aspect economic, şi cu preţul la gaze, şi vinului nu i s-ar mai căuta atâta nod în papură. Dar pe termen lung vom avea doar de pierdut.”

Prim-vicepreşedintele organizației teritoriale Orhei a Partidului Democrat mai spune că o bună parte dintre membrii de acolo ai formaţiunii sunt în alertă şi ameninţă că vor pleca dacă negocierile cu partidul lui Voronin se vor încheia cu crearea unei alianţe de centru-stânga.

Andrei Cecan, preşedintele organizaţiei teritoriale a Partidului Democrat din raionul Rezina, crede însă că tactica aleasă de liderii săi de partid, numită de unii “echilibristică între doi poli de putere”, este absolut coerentă, chiar dacă, aşa cum recunoaşte el, mulţi dintre adepţii democraţilor din acest raion se află acum într-o profundă derută.

Andrei Cecan: “Noi suntem la curent că se duc discuţii. Nu tratative, ci discuții privitoare la mecanismul guvernării. Mulţi sunt indignaţi şi cred că este vorba despre o trădare din partea lui Lupu. Dar eu nu înţeleg despre ce trădare este vorba. A cui interese sunt trădate. Dl. Filat îşi permite lucruri pe care nu trebuie să şi le permită. Cu ce ocazie dl. Filat nu a acceptat propunerea PD de a majora pensile, dar a dat compensaţii de 260 de lei şi a semnat decizia. Doar a fost o decizie a coaliţiei. Încă nu este hotărât nimic, dar eu personal aş dori un guvern de coaliţie largă din toate formaţiunile prezente în parlament. ”

Şi pentru liderul democraţilor de la Ungheni, Petru Langa, negocierea pe două direcţii a PD-ului este o tactică bună. Democratul se arată însă convins că Alianţa pentru Integrare Europeană va fi reeditată, iar reformele începute de aceasta în ultimul an de guvernare – continuate.

Petru Langa: “Am primit o mie şi una de sunete. Fireşte. Dar noi suntem informaţi în permanenţă de cei de la centru şi eu împărtăşesc ceea ce se întămplă, pentru că se vede că nu a fost totul atât de bine. Dacă am spune-o doar noi, ar fi una, dar o spun şi liberalii”.

”Noi avem încredere în ceea ce face conducerea partidului. Decizia o să fie luată de noi toţi împreună. Se va produce ceea ce este firesc, se vor continua acele lucruri bune care au fost începute de Alianţa pentru Integrare Europeană,” a conchis democratul Petru Langa de la Ungheni.
Previous Next

XS
SM
MD
LG