Linkuri accesibilitate

20.12 - București: „Înscăunarea” lui Ion Iliescu ca preşedinte al României


Ion Iliescu
Ion Iliescu

Ion Iliescu: „Tranparenţă şi legalitate în procesul de privatizare, echitate şi protecţia intereselor tuturor părţilor în procesul de retrocedare a proprietăţilor abuziv naţionalizate de regimul comunist”.


20 decembrie 2000


Actualitatea.
(Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Tania Radu).

„Înscăunarea” lui Ion Iliescu ca preşedinte al României.

Discursul de inaugurare a lui Ion Iliescu a etalat majoritatea subiectelor de interes politic şi economic ale momentului.
De la reconciliere, la restabilirea autorităţii statului, de la relansarea economiei la protecţia socială, de la biserică şi minorităţi la armată şi CSAT, de la integrare euro-atlantică la relaţia cu organismele financiare internaţionale.

Atenţie specială s-a dat protecţiei copilului dar s-a remarcat şi puţinele referiri la problemele din sănătate. Discursul nu s-a mai concentrat pe criticarea fostului guvern, accentuând reconcilierea.
Priorităţile economice se concentrează pe o mai bună distribuire a bogăţiilor statului. Combaterea sărăciei. Se doreşte o reformă a fiscalităţii ca să-i sprijine pe micii întreprinzători. Şi să-i taxeze pe cei cu venituri mai mari. Relansarea agriculturii, în viziunea lui Iliescu, se bazează pe sistemul cooperatist.

„Tranparenţă şi legalitate în procesul de privatizare, echitate şi protecţia intereselor tuturor părţilor în procesul de retrocedare a proprietăţilor abuziv naţionalizate de regimul comunist” – a mai cerut noul preşedinte, în discursul de inaugurare.

Totodată, Iliescu admite că România o să mai aibă nevoie de sprijinul financiar al Uniunii Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.
XS
SM
MD
LG