30 decembrie 2000
Transferul de putere la București.
Editorial
de Nestor Rateş
Tranziţia de la o administraţie la alta, s-a desfăşurat, cel puţin la suprafaţă, foarte lin şi într-o atrmosferă de cordialitate or chiar de colegialitate. Bîtele campaniei electorale au fost ascunse, ameninţările au fost uitate, tot ce s-a văzut şi auzit nu a trecut niciodată de limitele bunei cuviinţe, cei care predau funcţiile înghiţind, elegant în sec, iar cei care le preiau jubilînd cu afişată modestie.
La Cotroceni, doi dintre cei mai acerbi adversari politici din Romania, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu s-au întrecut în plezanterii la ceremoniile de transferare a şefiei statului. Primul ministru demisionar a oferit înlocuitorului său un raport detaliat însoţit de dosare pe probleme, o premieră, se pare, în acest domeniu.
Toate indicînd o dorinţă de a demonstra lumii că politicienii romani au învăţat codul manierelor într-o democraţie. Am vrea să credem însă că este mai mult decăt atît, că e vorba de o înţelegere profundă a faptului că puterea este un dar trecator din partea alegătorilor, că ea este dată sau luată de aceştia şi de nimeni altcineva şi că, deci, trecerea ei din mîinile unora în cele ale altora nu trebuie să fie un motiv de ranchiună sau de adversitate personală.
În această lumină modul în care s-a desfăşurat transferul de putere poate fi considerat un indiciu de maturizare a democraţiei romanesti. În prag de an, secol şi mileniu noi, cu un nou parlament şi o nouă administraţie, cu speranţele mai curînd timide pe care aceasta noua alternanţă la putere le crează în rîndul populaţiei, într-un mediu internaţional în evoluţie şi oarecum sceptic în privinţa schimbărilor din Romania, gîndurile se concentrează mai mult asupra viitorului decît a trecutului.
Programul guvernului este un document încurajator din care lipseşte însă un element esenţial. Şi anume, în ce fel şi din ce surse se vor finanţa numeroasele promisiuni şi programe economice şi sociale care presupun costuri importante. Nu ne mai aflam în campania electorală, acum avem de-a face cu programe de guvernare care cer precizie şi presupun responsabilitate.
Un punct de îngrijorare în aceasta privinţă îl crează modul în care costurile suplimentare vor afecta indicatorii macro economici. În special, deficitul bugetar, şi prin urmare, relaţiile cu instituţiile financiare internaţionale. Ele, aceste instituţii, vor trebui să înţeleagă, ni se spune. În declaraţiile noilor guvernanţi se vorbeşte despre nevoia de a convinge FMI şi BM să susţină un program „românesc" de reforme economice. Sintagma se introduce în conceptul mai larg de „demnitate naţionala" de care se vorbeşte cu insistenţă.
Dar instituţiile menţionate nu au funcţii caritabile. FMI-ul are menirea de a asigura stabilitatea financiară internaţională prin împrumuturi responsabile acordate ţărilor membre pentru echilibrarea balanţelor lor de plăţi. Această instituţie are obligaţia de a se asigura că politica ţării beneficiare este adecvată scopului urmărit prin împrumutul respectiv. Un program românesc sună atrăgător, dar el va trebui să se încadreze în parametrii macro economici acceptabili.
Noul guvern pare doritor să continue reforma şi s-o accelereze. Foarte bine! Este potrivit să i se dea răgazul să demonstreze ce poate să facă. Poate că ar trebui să ne abţinem să facem trimiteri la perioada de dinainte de 1996 pentru a alimenta neîncrederea. Ştim că, nu de puţine ori lucrurile se petrec altfel decît se poate presupune. Conservatorul preşedinte american Nixon a făcut pace în Vietnam, premierul naţionalist israelian Menahem Begin a făcut pace cu Egiptul, laburiştii în Marea Britanie şi social democraţii în Germania sunt cei care reformează cu adevărat sistemele de asigurări sociale ultra generoase din ţările lor. PDSR-ul ar putea deveni un asemenea exemplu, dacă s-ar dărui reformării economiei romanesti în acest ceas tîrziu.
Noul guvern pare decis să urmeze fără ezitări calea integrării euro atlantice ca prioritate naţională. Foarte bine ! Dacă va reforma economia şi va continua politica externă occidentală a trecutului guvern s-ar putea să reuşească. Are un anumit handicap de credibilitate din trecut, dar, are toate şansele să-l învingă. Să rămînem încrezători pînă la proba contrarie.
Mesajul la acest sfîrşit de an se cuvine să fie unul de speranţă. Viitorul are secretele lui. Ele ar putea sa ne rezerva si surprize plăcute. Cu aceasta observaţie încheiem ultimul editorial al anului precum şi cu urarile noastre de bine.
