Tiranul a devenit pacient. În numai cîteva luni, Chelsea a străbătut distanța enormă care separă o echipă ce-și dorește dominația europeană de o echipa care nu știe dacă poate lua măcar un punct în următorul meci. Declinul abrupt al lui Chelsea e cel mai discutat subiect de fotbal european al momentului.
Chelsea a plecat excelent în Campionat și, după primele 7-8 etape, era, deja, favorită unică la titlu. Apoi, s-a petrecut ceva ciudat și, deocamdată, inexplicabil. Chelsea a început să piardă, în deplasare, meciuri cu echipe mici de gen Birmingham. După care Chelsea a început să facă egaluri și apoi să piardă, acasă, meciuri cu echipe medii ca Aston Villa. În sfîrșit, după o suită constantă de rateuri, Chelsea a pierdut sever, luni seară, meciul cu Arsenal.
Arsenal nu e o echipă bine reglată dar e una din echipele de forță ale fotbalului britanic. În aparență, Arsenal-Chelsea 3-1 ar putea fi considerat un rezultat scuzabil pentru Chelsea. Nu e așa. Pentru că Arsenal a piedrut clar toate ultimele 5 meciuri cu Chelsea. În plus, cine a văzut meciul trebuie să dea dreptate antrenorului Carlo Ancelotti care s-a repezit fără menajamente la propria echipă: ”Chelsea a dormit în teren și n-a înțeles ce i se întămplă”. Letargia și blocajele elementare care fac, azi, jocul lui Chelsea au fost o pîrtie de aur pentru Arsenal. Fabregas, Van Persie și Walcott au înșirat fîșii-fîșii liniile mediană și defensivă ale lui Chelsea. În acest timp, Drogba și ceilalți oameni de gol ai lui Chelsea au asistat cu mîinile în șold și picoarele turnate în plumb.
Chelsea și căderea totală din ultimele luni sînt un fenomen mult mai interesant decît chestiunile de ordin intern ale campionatului englez. Chelsea e, în fond, un experiment mondial care vrea să demonstreze că succesul poate fi forțat de o combinație dură de bani și achiziții. Capitalul enrom al proprietarului Roman Abramovich a fost pus la treabă pentru a asambla o echipă în stare să bată tot ce mișcă. După 7 ani de transferuri și salarii fabuloase, experimentul e, clar, în impas. Chelsea a cumpărat aproape orice antrenor și jucător și-a dorit, a oferit salarii care au legat jucătorii de club dar n-a reușit desprinderea. Blocajul de astăzi seamănă mult cu o depresie care ține pe loc un pacient confuz și obosit.
Lecția începe să se limpezească: fotbalul cere mult mai mult decît bani. Din spate, vin echipe ca Tottenham, nu tocmai sărace dar mai sărace decît Chelsea și dotate cu o poftă și o convingere pe care colecția de cumpărături a lui Chelsea n-a trăit-o vreodată. Deasupra, acolo unde Chelsea își dorea să ajungă, domnește netulburată Barcelona, echipa care poate cumpăra orice dar n-are nevoie, pentru că are cel mai prețios lucru: plăcerea de a juca fotbal.