Anul 2011 gaseste lumea fara o supraputere dominanta, iar acesta este cel mai mare risc politic al comunitatii internationale. Asa sustine intr-o prognoza „Grupul Eurasia”, un institut cu sediul la New York. Presedintele lui, Ian Bremmer, a oferit corespondentului nostru Nikola Krastev detalii ale studiului.
In interviul cu Nikola Krastev, Jan Bremmer spune ca noua situatie poate fi vazuta si ca o provocare pentru fenomenul globalizarii prin absenta unui lider efectiv al lumii. Ca urmare, crede presedintele grupului Eurasia, aurul s-a scumpit, corporatiile sunt nelinistite si pun bani deoparte pentru ca nu stiu care va fi directia viitoare a acestei noi ordini mondiale.
Corespondentul nostru l-a intrebat pe Ian Bremmer daca este un lucru bun ca in raportul organizatiei pe care o conduce nici una din regiunile fostului spatiu sovietic nu este vazuta ca un potential factor de risc global.
„ Am fost intrebat de multe ori daca cred ca premierul Putin va redeveni presedintele Rusiei, daca Medvedev va ramine in vreo alta functie, si raspunsul meu a fost mereu – dar ce importanta are ?! Pentru ca, ceea ce vedem in Rusia, cel putin pentru viitorul previzibil, este o stare de stabilitate, o conducere bine coordonata la virf. Si asta va continua”, crede Jan Bremmer care spune si ca nici una din tarile in dezvoltare rapida din grupul BRIC ( adica Brazilia, Rusia, India si China) nu sunt amenintate de riscuri majore. Singura exceptie o poate reprezenta China pentru ca cresterea ei economica este atit de rapida incit, avind in vedere marimea acestei tari, ea poate incepe sa creeze riscuri structurale fata de restul lumii.
Revenind la situatia Rusiei, Jan Bremmer crede ca preturile crescute la petrol sunt un factor de stabilitate pentru aceasta tara: „Stabilitatea geopolitica a Rusiei se datoreaza faptului ca a devenit mai sigura. Si partial se datoreaza securitatii ei economice dar si relativului declin al Statelor Unite si Uniunii Europene in spatiul Eurasiatic din apropierea Rusiei, unde influenta Moscovei a crescut, indiferent daca este vorba de Georgia, Kirghistan, Ucraina sau Belarus.”
Jan Bremmer spune in interviul cu corespondentul nostru ca Rusia nu are de ce sa se teama. Extinderea NATO nu o mai ingrijoreaza, nici scutul anti racheta, si cum America isi reduce cheltuielile militare din cauza masurilor de austeritate, iar europenii nu vor sub nici o forma o confruntare acum cu Rusia, Moscova nu are de ce sa se teama. De aceea, crede presedintele Grupului Eurasia, „Rusia are toate motivele sa se se simta in siguranta din punct de vedere geopolitic si asta nu are nici o legatura cu puterea ei economica.”
In raportul grupului al carui presedinte este Jan Bremmer nici Iranul nu este perceput ca reprezentind un risc major in 2011, argumentind ca Iranul va continua sa joace pe cartea diplomatiei in relatia cu Occidentul pe chestiunea nucleara cel putin in prima jumatate a anului, daca nu si mai mult. Nu vor exista rezultate spectaculoase, dar crede Jan Bremmer, mai multe tari se vor alatura propunerilor americane de intarire a sanctiunilor impotriva regimului de la Teheran si este citat recenta decizia a Indiei. Chiar daca regimul de la Teheran nu este stabil pe termen lung, crede Jan Bremmer, el nu se va prabusi prea curind mai ales cu preturile mari ale energiei din acest moment.