Linkuri accesibilitate

„cartea Alcool” de Ion MUREŞAN


Emilian Galaicu Păun
Emilian Galaicu Păun

Poezia nu se caută, fiindcă ea este cea care te găseşte.










Cea mai aşteptată carte de poezie în România ultimilor ani, considerată – avant la lettre – „evenimentul liric al deceniului” (apud: Al doilea top, de Al. Cistelecan) a văzut lumina tiparului la o editură din Bistriţa, Charmides, în noiembrie 2010, fiind lansată – cu tot tam-tamul mediatic ce i se cuvine unui asemenea eveniment – la Târgul de Carte „Gaudeamus”. Se intitulează cât se poate de simplu: cartea Alcool, şi este semnată de poetul clujean Ion Mureşan, autor a încă două volume de versuri – Cartea de iarnă (1981) şi Poemul care nu poate fi înţeles (1993) –, şi ele la o distanţă apreciabilă unul de altul. Or, ca şi în cazul lui Virgil Mazilescu, ilustrul său înaintaş, puţinătatea operei scrise se-ntoarce într-o inepuizabilă exploatare minieră a unor poeme aurifere, demult intrate-n conştiinţa publică şi deci descompuse-n citate. (Cum însă nu poate fi citit la zi, din lipsa unei ediţii de opere alese – care vor fi totodată şi complete –, Ion Mureşan riscă să fie citat şi răscitat până la implozia finală.) Căci înainte de a fi strânse între două coperţi, majoritatea textelor sale au circulat liber, iar unul dintre ele – „Poemul alcoolicilor” – a devenit un adevărat hit; suficient să reciţi primele două versuri: „Vai, săracii, vai, săracii alcoolici,/ cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună! ”, că lumea îi zice mai departe, dintr-o suflare: „Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri/ şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere/ scrise de un şcolar stângaci etc., etc. ”

Sigur, nu puteau lipsi nici scepticii de serviciu care să exclame: „La pomul lăudat…”, ceea ce nu este întru totul lipsit de adevăr – cartea Alcool nu se ridică la altitudinea primelor două volume, în ciuda celor 4-5 poeme antologice („Pahar”, „Guleratul”, „Cântec de leagăn”, „Ci eu singur sub pământ”), dintre care 2-3 sunt atinse de geniu. Totul depinde de inspiraţia de moment a creatorului. Este acel caz – rarissim – când poezia nu se caută, fiindcă ea este cea care te găseşte (iar uneori, nu)! Sau, mai exact, ţi se arată (ascunde). În limbaj mistic: ţi se revelează. Ca şi cum fugit de-acasă, ca să te lupţi cu Îngerul (dar aceasta încă nu ai cum s-o ştii – o afli din mers), dintr-o dată te-ai pomeni pe drumul Damascului.

Pe aceeași temă

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG