Linkuri accesibilitate

Țocăind a uimire


Angela Aramă
Angela Aramă

Jurnalul Angelei Aramă într-o săptămînă care a debutat narcisist și s-a încheiat mizantropic.



Luni

După petrecerea dată cu ocazia naşterii mele acum X ani, luni nu a fost tocmai ziua cea mai grea din săptămâna curentă, dimpotrivă! Au continuat felicitările, ba chiar la prânz am organizat şi un chefuleţ la serviciu. Da, mi l-am organizat în cinstea mea! Că, vine vorba, dacă tu nu te iubeşti, atunci alţii nici atâta. Nu degeaba a fost spus: „Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Adică, e chiar indicat să-ţi iubeşti propria persoană în primul rând, abia după asta eşti capabil să-i iubeşti pe alţii. Mai clar nici că se poate.

Marţi

Am pus ceasul la 06.30. Trebuia să ajung la matinalul de la Moldova 1 la opt. Am reuşit tocmai bine! Punctualitatea e o calitate elaborată în cei peste douăzeci de ani de televiziune. Şi acum visul meu cel mai urât este că întârzii la o transmisiune live. Br-r-r! La emisiune am vorbit despre audio-cartea mea „Cheralim şi îngerul”. De această dată am avut impresia clară că eroii istorioarei mele au început să-şi trăiască viaţa independentă. Cheralim nu mai este doar o fetiţă din imaginaţia mea. Este deja o fiinţă cu propria identitate şi are mulţi prieteni pe care nici nu-i mai cunosc.
Ei, poftim, era să uit că e în toi prima şedinţă din sesiunea extraordinară a Parlamentului!

Deschid net-ul. Aşa... deputaţii sunt în pauză, nu se înţeleg asupra numărului de reprezentanţi din partea PCRM şi PL în Biroul permanent. Nici nu ştiu dacă e cazul să mă plictisesc instantaneu...sau să mai aştept din respect pentru animatorii procesului politic din Republica Moldova. Între timp, descopăr că facturile pentru încălzire vor fi de două ori mai mari pentru luna decembrie decât pentru noiembrie şi se va scumpi în curând cartea verde...Deci, vizitele mele la Bucureşti vor fi tot mai puţine. Bine că şi aşa merg la feciorul meu în ospeţie de două ori pe an! Pe cuscrii din Târgovişte îi văd şi mai rar. Trebuie să-mi redobândesc mai repede cetăţenia română, asta e!

Miercuri

Ceaţa e de-a dreptul o cucoană impertinentă! Zace de trei zile peste oraş (şi peste pleoapele mele care se închid la rândul lor peste masa de lucru). Cuşma lui Guguţă nu alta! O cafeluţă nu e un remediu panaceic, totuşi mi-o prepar. Trebuie să schimb uleiul şi filtrele la maşină, mă gândesc dacă e cazul s-o şi spăl... Nu, nu e cazul - doi pereţi ai biroului meu sunt de sticlă, aşa că văd cât se poate de clar mâzga de afară. Mă uit peste agenda şedinţei de astăzi a Parlamentului. O, Mihai Şleahtiţchi e preşedinte al Comisiei cultură, educaţie, mass-media şi... pe scurt a Comisiei alambicate în care am activat şi eu acum doi ani. Mă bucur! În sfârşit o personalitate pe măsura atribuţiilor. Dar sunt foarte curioasă să ştiu cum se vor înţelege Corina Fusu şi Constantin Starâş în momentele de discordie politică... Cel puţin, nu va fi loc de plictiseală, cu siguranţă! Şi dacă tot la cultură suntem, remarc şi faptul că Paulo Coelho a fost interzis în Iran. Mă rog, şi în R. Moldova se mai întâmplă să fim pe punctul de a interzice unele cărţi, dar noi măcar avem motive serioase - acelea sunt despre sex!

Joi

Greu se constituie Alianţa... mă refer la procesul real, nu la cel „afişat”, de paradă. PL şi în special, PD îşi doresc cu ardoare garanţii. Garanţii că vor avea pârghii pentru a-şi desfăşura nestingherit manevrele de guvernatori, că Filat nu le va mai smulge bucata de jemnă de la gură. Actuală ca niciodată vorba lui Ştefan Bănică junior: „Veta, mi-ai stricat chiuveta!” Căci ideea de a aplica dreptul de veto la luarea deciziilor în Guvern, denotă cât de fragile sunt "chiuvetele" politice ale fraţilor mai mici din Alianţă.

Seara. Chiar dacă toată lumea se plânge zilele acestea de somnolenţă din cauza vremii, Vasile Botnaru a reuşit să trezească în noi pasiunea pentru artă. Arta sa. Câteva zeci de lucrări de-ale sale au fost expuse la salonul de decor al Stelei Moldovanu. Geta Burlacu cânta, iar noi, vizitatorii expoziţiei cu vânzare, ne agăţam privirea de grafica erotică a lui Vasile, ţocăind a uimire. Frumos! În faţa dragostei şi a pasiunii pictate în alb şi negru, toţi eram egali - de la Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă la umila mea persoană...

Vineri

O zi plină. Deseară trebuie să ajung la Corneşti - e ziua de naştere a tatălui meu, Vasile, să-i dea Dumnezeu sănătate. Până atunci, însă, mai am de făcut o grămadă de treburi. Inclusiv să merg la Jurnal TV la o emisiune despre activitatea CCA. De parcă nu este clar că lucrurile nu se vor schimba acolo atâta timp cât interesele şi manipulările în audiovizual sunt dictate de mai marii zilei. Fie comunişti, fie democraţi!

De dimineaţă am urmărit un subiect curios la PRO tv. Doi tineri din Finlanda au plecat în călătorie în vacanţa de Crăciun... şi au hotărât să-şi lase apartamentul în grija unui boschetar român. Au umplut frigiderul, i-au înmânat cheile şi au plecat. La întoarcere au găsit apartamentul îngrijit, ba chiar împodobit cu jucării de brad, flori în ghiveciuri frumoase şi cu un preş nou în baie. Tot ce a câştigat din cerşit, boschetarul a investit în recunoştinţă. Istorioara aceasta e minunată, dar de ce oare nu este firească, uzuală? Lucruri de genul acesta ar trebui să fie obişnuite printre oameni, nu? Sau poate nu mai suntem oameni, ci doar consumatori, piuliţe într-un sistem bazat pe comerţ? Tristă constatare...


Angela Leahu-Arama s-a născut la data de 9 ianuarie 1963. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova. În anul 1983 este angajată la Compania „Teleradio Moldova” în calitate de crainic. Din anul 1992 este redactor-prezentator la departamentul cultură TV. În anul 2002 obţine Premiul “Cel mai popular jurnalist în audiovizualul din Republica Moldova”. În anul 2002 participă în mod activ la grevele jurnaliştilor pentru crearea în Republica Moldova a Instituţiilor publice de Radio şi Televiziune şi împotriva cenzurii. În urma grevelor din anul 2004, i se desface contractul de muncă de la Teleradio Moldova.
La alegerile parlamentare din martie 2005, a fost aleasă ca deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Popular Creştin Democrat.
Are o intensă activitate literară, publicând poezii.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG