Acum cîteva luni, după gesturile festive și cooperante ale autorităților poloneze și ruse, lumea bună a presei (cu precădere stîngiste) proclama relansarea relațiilor polono-ruse și dispariția in corpore a unei lungi istorii de suspiciuni, crime și tragedie. Evident, schimbarea era trecută în contul de imagine al autorităților ruse și îmbogățea aureola ineranțională a lui Vladimir Putin. Rusia proceda, în acele momente, exemplar și promitea o anchetă completă și deschisă a accidentului de la Smolensk, soldat cu moartea Președintelui Poloniei și a aproape alți o sută de demnitari.
Premierul polonez Tusk se simțea confirmat: politica „fundamentalistă” și revendicările istorice reluate insistent de așa zișii radicali, între care și defunctul Președinte, erau contrazise și scoase din joc de reușita politicii de deschidere față de Rusia. Bilanțul acestei presupuneri promovate masiv pe toate canalele e o iluzie iar încoronarea o insultă, încă o insultă pe obrazul Poloniei.
Comisia de Anchetă formată și pusă la lucru de Guvernul rus și-a încheiat Raportul și l-a dat publicității. Concluzia de bază e simplă și complet lipsită de bun simț. Singurul vinovat pentru accidentul de la Smolensk e partea poloneză. Comisia a stabilit că avionul prezidențial s-a prăbușit în urma insistențelor oficialilor polonezi de la bord care au cerut piloților să aterizeze în orice condiții. Dovezile lipsesc. Comisia a citat stenogramele convorbirilor de la bord dar a refuzat să facă publice înregistrările propriu zise. Raportul Comisiei nu spune nimic despre condițiile tehnice de pe aeroportul Smolensk și nu dă nici un detaliu despre instrucțiunile controlorilor de zbor. În viziunea Comisiei, delegația poloneză s-a deplasat la Smolensk într-o misiune sinucigașă sau, în orice caz, n-a știut să folosească facilitățile impcabile ale aeroportului.
Problema degajată de raportul Comisiei era previzibilă. Ea are un trecut edificator. Încă din vară, autorităile poloneze, sesizate de participanții polonezi la ancheta Comisiei Ruse au înaintat autorităilor ruse un memoriu-sesizare de mai mult de 100 de pagini. Documentul își exprima nemulțumirea față de metodele de lucru ale Comisiei și punea cîteva zeci de întrebări suplimentare. Memoriul a rămas fără răspuns.
Această prima insultă o pregătea pe a doua. În ciuda așteptărilor poloneze, Raportul Comisiei n-a corijat nimic și n-a ținut cont de nici una din sesizările poloneze. Mai mult, Comisia condusă de Tatyana Anodyna, a procedat la o prezentare seacă și nu a răspuns întrebărilor din sală. Pentru dna. Anodina, soția fostului Ministru de Externe Primakov, procedura nu e o noutate. Tot ea a elaborat un Raport care exonera partea rusă și dădea vina pe partea armeană, după prăbușirea unui avion armean, la Sochi, în 2006.
Efectele politice sînt considerabile. Deschiderea dar și naivitatea Premierului Tusk au primit o corecție regretabilă. Tot ce părea cîștigat e pierdut iar sentimentul public a fost dirijat spre resentiment plenar. Reconciliera polono-rusă rămîne pe agendă dar are o greutate strict iluzorie. Temeiurile de neîncredere au fost reconfirmate de autoritățile ruse, cu un cinism desăvîrșit. Polonia și, alături de ea, alte state est-euroepene, au fost, din nou, silite să constate că paradigma rusă nu se schimbă, nu se pierde și nici nu se transformă prea mult.