În ultimii 20 de ani m-am despărţit de o sumedenie de prieteni, colegi şi cunoscuţi care au părăsit pentru totdeauna Republica Moldova. Îmi amintesc cum un prieten care pleca în Canada mi-a făcut o ultimă confesiune: „Plec fiindcă aici totul e împotriva omului! Plec pentru că nu văd nici un viitor aici!”
Ideea aceasta a fost dezvoltată şi de alţi emigranţi care mi-au zis că aici, în R. Moldova, se fură ca-n codru, se fac mişmaşuri în economie, că aici nimeni nu produce, în schimb toţi vînd, că legile nu funcţionează, iar corupţia şi sărăcia sînt endemice. Şi toţi, la unison, spuneau că viitorul în Republica Moldova e confuz, aproape inexistent, că aici, dacă nu eşti mare conducător sau oligarh, nu poţi plănui viitorul.
Un coleg care pleca să se stabilească în Spania mi-a zis cu amărăciune: „Aş fi rămas poate în Moldova, dacă nu aş fi avut copii. Dar aici copiii mei nu au viitor! Plec de dragul lor!”
Aşadar, mai toată lumea care pleacă invocă absenţa unui viitor luminos-fericit în Moldova. Mărturisesc că convingerea cu care vorbeau aceşti emigranţi m-a tulburat. Unul dintre ei, auzind că nu-i voi urma, s-a uitat la mine ca la o victimă sigură şi a spus: „Ai sfeclit-o!” Recunosc că au trecut cîţiva ani de atunci, iar eu îmi tot amintesc de supoziţia aceea care sunase ca un verdict. Şi asta din simplul motiv că şi eu trăiesc cu prezentul, trăiesc cu imposibilitatea de a-mi imagina un viitor. Patria mi se pare un tarîm al nesiguranţei şi al stagnării.
Ieri, în emisiunea matinală a Europei Libere, un profesor foarte competent prezicea că peste cîţiva ani gazele naturale se vor scumpi de 4 ori, că peste cîţiva ani un metru cub de gaze va costa 8-10 lei.
Nu sînt chiar la fel de pesimist ca şi emigranţii sus-pomeniţi, care au plecat din Moldova, dar am impresia că în cazul în care gazele vor costa atîta, iar lucurile în ţară vor rămîne aşa cum sînt acum, pentru mulţi dintre noi viitorul pur şi simplu nu va mai exista.
