„Republica trebuie să-și păstreze valorile: Frédéric Mitterand trebuie să renunțe să depună flori pe memoria lui Céline, tot așa cum François Mitterand a fost obligat să nu mai depună o jerbă pe mormîntul lui Petain”; cu această concluzie se încheia, la 20 ianuarie, un comunicat de presă semnat de Serge Klarsfeld în numele Asociației Fiii și Fiicele Deportaților Evrei din Franța.
Comunicatul era prilejuit de apariția primei versiuni oficiale a unei publicații a Ministerului francez al culturii, intitulată Celebrările Naționale 2011 și care includea la capitolul celebrărilor recomandate pentru scurgerea a 50 de ani, numele lui Louis-Ferdinand Céline, un mare scriitor de celebritate mondială, dublat de o personalitate grav compromisă de colaborarea cu naziștii și scrierile virulente antisemite.
Ajunsă în al 25-lea an, inițial o broșură, astăzi o adevărată carte de aproape 300 de pagini, Celebrările naționale, culegere de texte consultabilă și pe internet - permite, după opinia ministrului culturii, înscrisă în introducerea volumului, „celor îndrăgostiți de istorie și de artă să-și ritmeze anul cu o sută de aniversări... comemorînd orele sumbre și dînd solemnitate datelor faste, permițînd să iasă la lumină, din tenebrele unei memorii, adesea ingrate, personalități, locuri sau evenimente care și-au căpătat un loc în fresca al cărui desen conduce pînă în zilele noastre.”
Prefața, semnată de prof. univ. Alain Corbin, membru al Inaltului Comitet al Celebrărilor Naționale, adaugă acestor explicații afirmația că lista include personalități „a căror viață, operă, conduită morală, valorile pe care le simbolizează sînt recunoscute astăzi ca remarcabile”. Or, se întreba Serge Klarsfeld în presa pariziană, urmat de numeroși alți intelectuali francezi în polemica declanșată imediat, este într-adevăr „demn să fie celebrat” Céline, ale cărui „imunde scrieri antisemite au contribuit la asasinarea masivă a evreilor”?
Poate el fi prezentat, așa cum apărea în Culegerea editată de Ministerul culturii, ca „ținîndu-se departe de colaborarea oficială”, atunci cînd este binecunoscut că a colaborat la [săptămînalul antisemit] „Au Pilori” [la care, în decembrie 1941 a organizat și o reuniune publică menită să unească în jurul național-socialismului și a rasismului diferentele grupări ale colaboraționiștilor], și că a publicat în timpul Ocupației scrieri violente împotriva evreilor, în 1941 „Les Beaux Draps” și o nouă ediție a volumului pamflet „Bagatelles pour un Massacre”, iar în 1942 o nouă ediție din „Ecole des Cadavres”? „Talentul său nu trebuie să facă uitată imaginea omului care lansa apeluri la uciderea evreilor sub Ocupație. Este nedemn să fie celebrat de Republică”, se scria în același comunicat de presă, care cerea retragerea volumului Celebrările Naționale și suprimarea în cel ce va fi tipărit ulterior a paginilor consacrate lui Céline.
In polemica declanșată săptămîna trecută, academicianul Frederic Vitoux, biograful scriitorului, observa că Céline „a scris orori”, adăugînd că rămîne unul din cei mai mari scriitori francezi, tradus în lumea întreagă, chiar în ivrit: „Dacă aș fi în locul lui Serge Klarsfeld, aș vrea ca studiile despre Céline, din contra, să se multiplice pentru a se înțelege cum a putut să scrie „Bagatelă pentru un masacru.” De la studii la o celebrare oficială, pe baza unor criterii cum sînt conduita morală și valorile simbolizate, este însă distanță lungă...
Rămîn alte 100 de personalități și evenimente selectate de comitetul ministerial pentru a fi sărbătorite în 2011, de la aniversarea lui Clovis (511), a centenarului nașterii lui Georges Pompidou și Maurice Schumann, la apariția Elogiului nebuniei al lui Erasm (1511), bicentenarul nașterii lui Liszt (1811), începerea construcției Operei din Paris (1861) sau proiecția capodoperei cinematografice a lui Alain Resnais și Alain-Robbe-Grillet, Anul trecut la Marienbad (1961).
