Pina la criza – sau crizele - actuale, nu a existat in Uniunea Europeana nicio tentativa de control al preturilor la nivel european. Ceea ce au incercat legislatorii europeni a fost intotdeauna sa impiedice formarea cartelurilor si a monopolurilor, in special in marea industrie si asa se face ca sub presiunea europeana au disparut, practic peste tot, companiile de stat in domeniul energiei si al telefoniei, ceea ce a favorizat concurenta si scaderea unor preturi.
In schimb, la nivel national, unele tari controleaza intr-adevar anumite preturi, uneori in domenii neasteptate. Astfel, tarile de limba germana, Italia, Spania, Grecia si Franta controleaza pretul cartilor. Ideea este ca aceeasi carte trebuie sa aiba acelasi pret, in toate librariile.
Lucrul ar fi de neconceput in Statele Unite, de pilda, unde asemenea forma de impunere a unui pret ar fi cu totul ilegala.
Tot asa, intr-un mare numar de tari europene este controlat pretul medicamentelor din farmacii.
Criza actuala a adus insa o schimbare in atitudini la nivel european. Incepind din 2009, cind pretul alimentelor de baza a inceput sa creasca, Uniunea Europeana a pus treptat in functiune un mecanism de control al pretului alimentelor, de la ferma pina in farfuria consumatorului.
Asta pentru ca s-a ajuns in multe cazuri la foarte importante disparitati intre pretul de productie si cel de vinzare. Un producator de lapte, de pilda, primeste 25 de centime pe litru din partea laptariei care ii cumpara productia, insa acel litru de lapte va costa 1,25 euro pe rafturile magazinului.
Tot asa, un producator de carne primeste doar o cincime din pretul carnii din magazin.
Posibilitatile de control, chiar la nivel european, sint insa limitate. Ele intra in conflict cu alte dispozitii europene, cum e de pilda interzicerea oricaror subventii ale statului in economie.
Asa se face ca in ciuda supravegherii europene, preturile alimentelor in Uniune cresc in permanenta, in medie cu 5-6% pe an, altfel zis intr-un ritm cu mult superior inflatiei.
In schimb, la nivel national, unele tari controleaza intr-adevar anumite preturi, uneori in domenii neasteptate. Astfel, tarile de limba germana, Italia, Spania, Grecia si Franta controleaza pretul cartilor. Ideea este ca aceeasi carte trebuie sa aiba acelasi pret, in toate librariile.
Lucrul ar fi de neconceput in Statele Unite, de pilda, unde asemenea forma de impunere a unui pret ar fi cu totul ilegala.
Tot asa, intr-un mare numar de tari europene este controlat pretul medicamentelor din farmacii.
Criza actuala a adus insa o schimbare in atitudini la nivel european. Incepind din 2009, cind pretul alimentelor de baza a inceput sa creasca, Uniunea Europeana a pus treptat in functiune un mecanism de control al pretului alimentelor, de la ferma pina in farfuria consumatorului.
Asta pentru ca s-a ajuns in multe cazuri la foarte importante disparitati intre pretul de productie si cel de vinzare. Un producator de lapte, de pilda, primeste 25 de centime pe litru din partea laptariei care ii cumpara productia, insa acel litru de lapte va costa 1,25 euro pe rafturile magazinului.
Tot asa, un producator de carne primeste doar o cincime din pretul carnii din magazin.
Posibilitatile de control, chiar la nivel european, sint insa limitate. Ele intra in conflict cu alte dispozitii europene, cum e de pilda interzicerea oricaror subventii ale statului in economie.
Asa se face ca in ciuda supravegherii europene, preturile alimentelor in Uniune cresc in permanenta, in medie cu 5-6% pe an, altfel zis intr-un ritm cu mult superior inflatiei.
