Linkuri accesibilitate

Cît de greu e să fii parlamentar?


Dacă vrei cu tot dinadinsul să conduci, nu ar trebui oare să-ţi asumi şi nişte dificultăţi?


Aflu că o propunere destul de năstruşnică e luată în discuţie în măruntaiele Parlamentului. Se doreşte ca parlamentarii să aibă nişte asistenţi care să-i ajute în munca lor foarte importantă. Iar Publika TV ne spune că propunerea vine din sînul fracţiunii liberale.

Propunerea asta mi se pare de-a dreptul inoportună. Presupun, fireşte, că parlamentarii muncesc pe brînci toată ziulica, presupun, desigur, că au o viaţă complicată. Deşi, dacă mă gîndesc mai bine, există meserii şi mai dificile. Mulţi dintre intelectualii de la ţară, bunăoară, reuşesc să combine lecţiile cu agricultura. Şi se descurcă fără ajutorul asistenţilor.

Şi apoi mulţi dintre parlamentari nici nu dau impresia unor oameni obosiţi, stresaţi, agitaţi, puşi pe alergătură. Dimpotrivă, par puternici, viguroşi, senini, odihniţi şi nu prea copleşiţi de treburile statului. Unii moţăie sau cască voiniceşte la şedinţe. Alţii se hîrjonesc, glumesc şi se trag de cravate în pauze. Păi, mă tem că după apariţia consilierilor sau asistenţilor, ei ar putea să nu mai aibă ce să facă.

Dar să admitem că deputaţii sînt copleşiţi de volumul de muncă, că sînt ocupaţi pînă peste urechi. În acest caz însă ar trebui să precizăm că nimeni nu i-a obligat, nu i-a impus să intre în Parlament. A fost dorinţa lor arzătoare, nu a cetăţenilor, aceea ca să devină mari conducători. Şi dacă vrei cu tot dinadinsul să conduci, nu ar trebui oare să-ţi asumi şi nişte dificultăţi? La urma urmei, să conduci nu e totuna cu a sta tolănit pe Coasta de Azur. Mai trebuie şi să alergi, şi să lucrezi uneori cu acribie. Asta e situaţia.

Eu nu cred că oamenii de rînd, contribuabilii, văd cu ochi buni apariţia acestor asistenţi. Asta ar însemna nu doar nişte bani suplimentari luaţi din bugetul de stat, ci şi extinderea aparatului de stat care e şi aşa mare şi deseori neîndemînatec.
Unde mai pui că în toate partidele parlamentare, sînt convins, există oameni care ar accepta să devină deputaţi fără asistenţi. Sau nu e aşa?
XS
SM
MD
LG