Astăzi mi-am propus să caut răspunsul la o întrebare ce vă framântă, sunt convins, şi pe Dumneavoastră atunci, când auziţi frecvent despre asistenţa acordată Republicii Moldova de către marile puteri ale lumii. Este cât se poate de firesc să ne întrebăm, ce temelie are interesul acestor state balene pentru condiţia unui stat minuscul, cu o populaţie care deocamdată, şi din păcate, are mai multe cusururi decât virtuţi, dovezile fiind la suprafaţă.
Faptul că Republica Moldova nu are cea mai mare flotă comercială, să zicem, şi îi cedeaza Greciei această poziţie, este cumva de inţeles, la fel cum tânărului stat moldovenesc i se iartă că nu are cele mai multe aeroporturi, sau centrale electrice. Numai că Republica Moldova nu este nici pe lista ţărilor cu foarte mulţi utilizatori de Internet, nu este nici tara care să citească foarte multe cărţi.
În schimb, aflăm mai nou că are toate şansele să concureze pentru poziţia de campioană în ceea ce priveşte consumul de alcool. Deci, întrebarea este foarte simplă: de ce alţii ne vor binele, pe care noi, deocamdată, îl evitam cu tot dinadinsul?
*
Punct și de la Capăt
Aţi auzit care este întrebarea epigraf şi mă grabesc să îi prezint pe interlocutorii mei de astăzi. Mai intii veţi auzi interviul cu ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Andrei Neguţă, după care veţi auzi interviul cu ambasadorul Moldovei în Statele Unite ale Americii, Igor Munteanu.
Europa Liberă: Se spune că pe Moldova o leagă de Federaţia Rusă prietenia din fosta Uniunea Sovietică, legăturile tradiţionale. Dar politologii, analiştii, de fiecare dată spun, că totuşi adevăratele interese ale Federaţiei Ruse ar fi păstrarea unui cap de pod, zădărnicirea extinderii NATO şi aşa mai departe. Totuşi, ce prevalează? Cât adevăr există într-o versiune şi alta?
Andrei Neguţă: „Într-adevăr, în relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă sunt diferite aspecte. Aş numi aspectul istoric-etnic, aş numi totul ce reiesă din faptul, că există conflictul transnistrean. Faptul general, că între două ţări întotdeauna există interese şi fiecare se străduie ca interesele sale să predomine şi să le impună unei alte ţări. Alte diferite aspecte sunt.
Însă referitor în relaţiile Republicii Moldova cu Federaţia Rusă vreau să spun, că o bună parte din aceste relaţii sunt create de foştii noştri cetăţeni, care mulţi ani în urmă, chiar şi în perioada sovietică, s-au mutat din anumite pricini – familiale, alte pricini, s-au mutat aici, pe teritoriul Federaţiei Ruse. Mulţi din ei au succese personale. N-au fost ajutaţi de nimeni, nici de ţară. Singuri, cu mintea şi cu puterile lor au putut să învingă toate greutăţile şi astăzi sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Mulţi din ei au restabilit cetăţenia moldavă. Şi, după cu spuneam, au anumite succese. Vreau să spun aici despre diaspora noastră moldavă destul de puternică din oraşul Petersburg. Vladimir Colibaba este preşedintele Federaţiei de lupte libere a oraşului Sankt Petersburg.”
Europa Liberă: Domnule ambasador, dar cât de importanţi sunt aceşti oameni? Dumneavoastră, probabil vă referiţi şi la Ion Druţă, şi la răposatul Loteanu.”
Andrei Neguţă: „Exact, exact.”
Europa Liberă: Nadejda Cepraga. Dar în percepţia, de exemplu, a telespectatorului, care se uită la televizor, moldovenii totuşi sunt constructori, care, ca şi tadjicii, sunt folosiţi ca mînă de lucru foarte ieftină.
Andrei Neguţă: „Dacă vorbim despre cei 211 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova, că acestea sunt datele Serviciului federal de migraţiune al Federaţiei Ruse, atunci majoritatea din ei desigur că sunt cei care au plecat din Republica Moldova în căutarea unui loc de muncă. Majoritatea din ei sunt constructori, partea feminină sunt deridicătoare, sunt dădace, sunt la diferite pieţe şi în Moscova şi în regiunea Moscova, în alte oraşe ale Federaţiei Ruse.
Ceea ce vorbim despre diaspora moldavă în sens adevărat, aceştea sunt cetăţenii, care anterior au plecat aici, au prins rădăcini. Şi desigur, că această diasporă poate fi caracterizată în aspect cultural, cum aţi spus Dumneavoastră – Eugen Doga, Ion Druţă, Maria Codreanu, Svetlana Toma, Nadejda Cepraga şi alţii, care continuă să activeze. Vreau să dau numai un exemplu: 10 zile în urmă, în rezultatul unui concurs de pe toată Rusia, cea mai bună muzică pentru film. Concursul acesta pe toată Rusia a fost câştigat de către Eugen Doga. Vreau să spun de Valeriu Iacob, care este născut în Cahul, mulţi ani în urmă a venit aici în Rusia şi astăzi este redactorul ziarului destul de influent „Novîie Izvestia.”
Europa Liberă: Domnule ambasador, centrele universitare continuă să fie punct de atracţie?Absolvenţii facultăţilor din Federaţia Rusă ce fac? De multe ori, cei care pleacă, de exemplu, în România, sau şi mai departe, nu prea se grăbesc să revină acasă la Chişinău. Situaţia celor de la Sankt Petersburg, sau din Moscova, ei rămân acolo? Revin acasă?
Andrei Neguţă: „Iată, mult discutăm cu conducătorii de la MGIMO, Universitatea internaţională în domeniul relaţiilor publice, în domeniul diplomaţiei şi ei se miră. Nu au date concrete, în fiecare an primim o cotă de cetăţeni ai Republicii Moldova, care intră la această universitate prestigioasă. E destul să spunem că două treimi din cei care timp de un an se angajează în Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse sunt anume de la această instituţie.
Şi ei se miră, când nu putem să spunem din anul trecut, cu doi ani în urmă – câţi din moldovenii care au terminat această universitate sunt angajaţi în Republica Moldova. Mulţi din ei confirmă, că nu s-au putut angaja. Şi atunci de multe ori suntem întrebaţi: dar pentru ce să dăm cota aceasta pentru Republica Moldova, dacă ei nu sunt angajaţi la Dumneavoastră în ţară? Şi desigur, că ei caută în alte instituţii ale Federaţiei Ruse să rămână aici. Sunt destul de mare rezervele neutilizate până în prezent.”
Europa Liberă: Domnule ambasador, să revenim la subiectul sensibil, pe care l-aţi pomenit mai devreme – reglementarea transnistreană. Se spune aşa, că depinde de Federaţia Rusă şi de Statele Unite ale Americii viteza reglementării. În momentul ăsta din punctul Dumneavoastră de vedere, unde se află reglementarea transnistreană? Sau unde s-a oprit?
Andrei Neguţă: „Când Dumneavoastră îmi puneţi întrebarea aceasta nu pot să nu amintesc că astăzi, 15 februarie, este a doua zi, când la Viena au loc consultările în format 5+2. Consider că suntem foarte aproape, mai aproape ca niciodată de faptul ca acest format la nivel de oficialităţi se poate întruni în anul 2011. Pentru aceasta sunt anumite premize, despre care puţin s-a vorbit în prima parte a anului 2010. Am aici în vedere şi întrevederea a trei conducători din Germania, Franţa, Federaţia Rusă în oraşul francez Deauville, am aici în vedere atitudinea deosebită a cancelarului german Angela Merkel referitor la atitudinea Uniunii Europene faţă de conflictul nostru. Desigur, că momentele de atitudine a Ucraine a devenit una şi mai atentă în acest domeniu.
Consider că s-au adunat multe premize şi suntem foarte aproape ca acest conflict să-l soluţionăm. Ce încurcă? După cum se ştie accentul aici, la Moscova, se pune, că este necesar ca două maluri ale Nistrului să se înţeleagă mai bine. Auzim din partea Tiraspolului: cu cine să ne înţelegem la Chişinău? Având în vedere că nealegere preşedintelui Republicii Moldova de asemenea serveşte un pretext pentru partea transnistreană, că nu avem cu cine ne aşeza la masă. Desigur, că soluţionarea conflictului mult depinde de înţelegerea aceasta.
Şi Federaţia Rusă pune accentul că Moldova trebuie să se înţeleagă cu administraţia transnistreană, ca totul să fie soluţionat, ca grupurile de lucru create să aibă rezultate. Federaţia Rusă păstrează, desigur, cheile acestui conflict. Aceste chei, cum aţi spus, depind şi de Statele Unite, depind de Uniunea Europeană. Practic, nu putem în formatul 5+2 să spunem de cine nu depinde. De toţi depinde. Însă iată o atenţie mai mare, utilizarea acestor posibilităţi din ultimele luni pot crea, când 5+2 se poate aduna în format oficial şi prin aceasta să mergem înainte în determinarea statutului larg al Transnistriei, dar, desigur, în componenţa Republicii Moldova.”
*
Europa Liberă: Şi acum să auzim interviul cu ambasadorul Moldovei la Washington, Igor Munteanu. De ce Statele Unite au atâta interes pentru mersul lucrurilor din R. Moldova şi încearcă să o ţină cumva într-un grup de ţări fruntaşe sub aspectul democratizării?
Igor Munteanu: „În primul rând, pentru că Republica Moldova se găseşte la frontiera dublă a Alianţei Nord Atlantice şi a Uniunii Europene, iar Statele Unite ale Americii are o contribuţie importantă, dacă nu esenţială, la unitatea acestor alianţe, care şi-au dovedit utilitatea în timp şi valoarea strategică după încheierea războiului rece, în perioada, în care s-au început tranziţiile politice în Europa Centrală şi de Est.
Vorbind despre gravitaţia, pe care Statele Unite o exercită pentru aceste noi ţări, inclusiv pentru Republica Moldova, putem afirma cu certitudine, că nu atât distanţele sunt principalul factor, care explică interesul sau dezinteresul Statelor Unite faţă de Republica Moldova, ci interesul strategic pe care Statele Unite îl menţin în această regiune a noastră – zona de interpunere cu platoul euro-asiatic. De fapt, Statele Unite contribuie la susţinerea actualei arhitecturi de securitate în Europa şi la proiectarea unei zone de pace şi securitate cu statele care nu sunt pentru moment membri în Alianţa Nord Atlantică. Acest lucru se întâmplă pe baza relaţiilor bilaterale, dar şi pe baza parteneriatelor individuale, cum este IPAP-ul, în cazul relaţiilor noastre cu Alianţa Nord Atlantică. Înainte de asta a fost Parteneriatul pentru Pace.
Putem spune, că Republica Moldova este doar un element al unui câmp geopolitic în schimbare, un actor tânăr, care este încurajat să performeze pe domeniul politic şi pe domeniul reformelor interne. Marja de eroare a căruia este destul de modestă, proporţională cu resursele umane şi naturale, pe care le are la dispoziţie. Cu Republica Moldova Statele Unite au dezvoltat timp de ultimele decenii un cadru complex de relaţii diplomatice, politice, economice şi sociale, oferind asistenţă majoră în procesul de transformare a sistemului politic. Şi susţinând elementele care sunt extrem de importante pentru noi, cum sunt suveranitatea, unitatea şi indivizibilitatea teritorială. Având acest sprijim, Republca Moldova a putut fi sigură, că nu va fi lăsată de izbelişte.”
Europa Liberă: Domnule ambasador, uitându-ne înapoi la cele două decenii de independenţă – a fost un elev silitor Republica Moldova sau a chiulit?
Igor Munteanu: „A făcut de toate. În principiu, dacă ne uităm obiectiv asupra relaţiilor stabilite în 1991 cu Statele Unite, putem să afirmăm, că Statele Unite au menținut relaţii cu toate guvernele, care au deţinut legitim puterea la Chişinău. Atâta timp cât acestea nu călcau strâmb. Statele Unite au susţinut progresele Republicii Moldova în trecut şi a criticat utilizarea brută a forţei în aprilie 2009, atunci când poliţia a intervenit agresiv asupra grupurilor de protestatari. Pe urmă, Statele Unite au salutat formarea Alianţei pentru Integrare Europeană în 2009, dar şi a dat anumite idei de reper pentru noul Guvern liberal-democrat, pentru că întărirea instituţiilor democratice reprezintă elementele de esenţă a unui proces democratoc.
Statele Unite consideră că Republica Moldova poate deveni mai prosperă doar atunci când urmează o cale democratică, o evoluţie transformativă, care ar putea să o proiecteze din statutul de codaş al Europei într-un model exemplar de progrese democratice, asociate cu redresarea economică şi socială pentru cetăţeni.
Trebuie evident să menţionăm, că Statele Unite sunt interesate şi de reglementarea finală şi stabilă a conflictului transnistrean, participă destul de activ în formatul de negocieri 5+2, dar de fiecare dată semnalează asupra condiţiei obligatorie de retragere a trupelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova. Condiţie, pe care o proiectează Republica Moldova, dar care este considerată foarte serios şi ca nivel de principiu în politica externă a Statelor Unite. Menţionăm, că la negocierea Tratatului forţelor convenţionale în Europa consimţământul ţării gazde pentru staţionarea unor trupe străine este considerat un element fundamental. Acest lucru confirmă încă odată faptul, că Statele Unite reprezintă un partener stabil strategic important pentru Republica Moldova, care nu va face târguri pe la spatele Republicii Moldova şi va oferi semnale clare de progres şi de stabilizare a situaţiei din Republica Moldova în următoarele evoluţii.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, toţi garanţii negocierilor spun: cum se va înţelege Tiraspolul şi Chişinăul, vor subsemna şi ei. în acelaşi timp, Statele Unite înaintează anumite doleanţe, cum aţi spus mai devreme. Totuşi, până la urmă, există o divergenţă între ceea ce vrea Washingtonul şi între ceea ce ar vrea să vadă Moscova în cadrul acestor reglementări posibile?
Igor Munteanu: „Politica Statelor Unite este de a angaja Federaţia Rusă, care reprezintă în continuare un actor cheie pe plan regional. Şi această angajare are loc pe baza responsabilizării Federaţiei Ruse pentru staţionarea ilicită a trupelor sale în Republica Moldova. Şi evident, că Federaţia Rusă este un pilon important în politica de asigurare a securităţii pe plan regional şi internaţional. Totodată Statele Unite consideră, că stabilitatea noilor democraţii care au apărut ca urmare a destrămării URSS-ului reprezintă un proces complex, care trebuie asistat printr-o prezenţă activă pe plan regional.
Statele Unite ştiu foarte bine cum a apărut conflictul transnistrean în Republica Moldova, ca şi alte conflicte considerate îngheţate. La miezul acestor conflicte a fost intervenţia brutală a unor forţe, care nu erau interesate la acel moment şi unele dintre ele nu sunt interesate nici în acest moment de stabilitatea acestui spaţiu ex-sovietic. Această încercare de a intra în forţă într-un proiect de recreare, de regenerare a URSS-ului într-o formulă politico-economică actualizată nu corespunde interesului strategic al Statelor Unite şi nu corespunde nici intereselor naţionale ale Republicii Moldova.
Nu putem să mergem spre o reglementare definitivă a conflictului, dacă nu vom asigura împreună cu partenerii noştri occidentali crearea câtorva condiţii de bază: demilitarizarea completă a regiunii separatiste, precedată de evacuarea necondiţionată a trupelor şi muniţiilor din această regiune, angajarea Federaţiei Ruse în asumarea şi implementarea obligaţiilor de la Istanbul 1999, democratizarea şi liberalizarea spaţiului public din regiune, prin cultivarea respectului faţă de lege, introducerea instituţiilor pluraliste. Pentru ca cetăţenii să fie protejaţi contra abuzurilor sau discriminării, cultivate şi proferate de către administraţia separatistă. Şi evident, al treilea element important pentru reglementarea conflictului este relegitimarea instituţiilor publice din regiune prin reconectarea lor la spaţiul constituţional al Republicii Moldova. Nu este o misiune imposibilă.
Cum ar spune observatorii internaţionali – este un proces, care trece prin anumite etape de cântărire şi stagnare uneori, dar care este încurajat şi este asistat puternic de către Statele Unite şi de către Uniunea Europeană, ca factori esenţiali ai acestei arhitecturi de securitate în Europa. Noi avem nevoie de o transformare a conflictului, de la o etapă în care forţa armată reprezintă în viziunea Federaţiei Ruse elementul, care menţine pacea, la o etapă postconflict, în care alte elemente, care ţin de instituţii civile, de participarea businessului, de cultivarea toleranţei între diverse grupuri naţionale să prevaleze. Evident, că în viziunea partenerilor noştri occidentali, în acest fel poate fi soluţionat conflictul transnistrean.
Trebuie să menţionăm, că pe această viziune, care are realismul şi practicismul specific democraţiilor occidentale putem vedea în Statele Unite şi Uniunea Europeană ca actori, care interacţionează şi coordonează activ iniţiativele lor şi rămân în continuare a fi calificaţi ca nişte gardiani ai bunului simţ, alături de elitele democratice din Republica Moldova, în efortul de transformare a acestui conflict. Fără transformare nu vom putea să ajungem la o soluţie convenabilă şi conformă normei şi standardelor constituţionale din ţara noastră.”
Europa Liberă: A propos, de iniţiativa Lugar. Ce înseamnă asta? Mai multă concreteţe? Sau iarăşi o doleanţă generalistă, trecută la dosar?
Igor Munteanu: „Nu aş trata această iniţiativă, această rezoluţie, completată de un raport interesant, prezentat de senatorul Dick Lugar în februarie, 7, acest an, ca un simplu element decorativ. Este un semnal politic, transmis administraţiei Obama de a-şi concentra atenţia pe problemele nesoluţionate şi pe valoarea strategică a regiunii.
Este un semnal, care nu poate fi considerat că este adresat doar elitelor de la Chişinău. Este un semnal pentru întreaga regiune. Statele Unite rămân în continuare extrem de interesate ca Republica Moldova să avanseze pe o traiectorie euro-atlantică, care trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, decât doar participarea în NATO. Este integrarea completă în instituţii politice şi în spaţiul instituţional al structurilor occidentale. Asta înseamnă, de fapt, referinţa pe care o face senatorul Dick Lugar.”
Europa Liberă: Adică să nu mai furnizeze surprize neplăcute.
Igor Munteanu: „Exact. Republica Moldova trebuie să fie un stat predictibil, reprezentat de elite tinere şi curajoase, pentru că doar în acest fel aceste elite pot fi responsabile faţă de cetăţeni pentru reformele interne şi pot fi un partener credibil în relaţiile internaţionale. În acest moment, Srtatele Unite reprezintă unul din puţinii actori internaţionali, care pot tempera anumite porniri revizioniste ale Federaţiei Ruse, având la dispoziţie o multitudine de instrumente şi formate.
Şi din acest punct de vedere, consiliile Statele Unite-Rusia, consiliul NATO-Rusia, consiliul Uniunea Europeană-Rusia sunt folosite în continuare pentru a modela comportamentul elitelor de la Moscova, pentru a-şi înfrâna instinctele, sau pornirile de a utiliza, sau de a instrumenta spaţiul ex-sovietic în calitate de spaţiu exlusiv al intereselor ruseşti. Din acest punct de vedere, sprijinul Statelor Unite este necondiţionat, pentru că este legat de un proces, pe care noi singuri ni-l dorim.
Statele Unite inspiră mai mult dinamism şi partenerilor europeni, pentru că dincolo de integrarea soft, integrarea instituţională, pe care o parcurge în acest moment Republica Moldova, este nevoie şi de o dinamizare, sau de o consolidare a spaţiului de securitate. Fără securitate, nu există nici progres economic şi nici reforme politice. Ştim foarte bine, că aceste reforme dureroase pentru populaţie nu pot fi rezumate doar printr-un transplant mecanic de instituţii. Este vorba de schimbarea de mentalităţi, de educaţia elitelor şi populaţiei, de dialog permanent cu comunitatea occidentală, de la care avem încă multe de învăţat.”
Europa Liberă: Domnule ambasador, şi o întrebare cumva mai personală. Sunteţi deja suficient de mult timp în misiune. Cum vă simţiţi în ipostaza de ambasador al unei ţări, care cel puţin în Europa, dar nu doar, are reputaţia unui stat, care furnizează gastarbeiteri şi alte persoane, nu chiar dorite în diferite spaţii şi în Răsărit şi în Occident? Suntem în America cunoscuţi şi altfel, decât în ipostaza asta?
Igor Munteanu: „Trebuie să pornesc de la o constatare: ţările mici în general chiar democraţii occidentale, dar vechi, istoric formate, dar care au o talie mică, au puţine şanse să fie foarte bine cunoscute în Statele Unite. Pentru că în acest uriaş stat imaginarul colectiv este mai obsedat oarecum de vecini – Canada, Mexic, statele Americii Latine, sau de zonele de interferenţă geopolitică, în care interesele Statelor Unite se ciocnesc cu puteri regionale. Dar evident, că există şi excepţii mai interesante, atunci când anumite ţări cu tenacitate de invidiat îşi promovează imaginea favorabilă şi îşi colectează, ca să zic aşa, admiraţia şi sprijinul american.
Încercăm şi noi să construim platforme pe care noi să ne simţim confortabili şi în care să ne găsim aliaţi şi prieteni. Una din aceste platforme este legată de existenţa mai multor comunităţi de moldoveni, care au devenit cetăţeni ai Statelor Unite în ultimele două decenii cu precădere şi care sunt comunităţi destul de interesante şi coezive. Multe dintre ele sunt legate de bisericile protestante, altele sunt legate de mediile academice, dar care furnizează surprize foarte plăcute – expoziţii de pictură, discuţii publice despre Republica Moldova şi traiectoria politică, care şi-a asumat-o.
Evident, evenimente din care Republica Moldova câştigă interes pas cu pas. Este un proces mai lung şi angajarea unei imagini favorabile pentru Republica Moldova depinde foarte mult şi de ce se întâmplă acasă, de ritmul reformelor interne, de calitatea formatorilor de opinie la care apelăm. Şi evident, că din acest punct de vedere trebuie să credem cu multă tărie, că eforturile noastre completează obiectivele, pe care şi le doreşte publicul din Republica Moldova.”
Europa Liberă: Bursierii, cei care beneficiază de programele Work and Travel sau schimburile, în general, cum sunt priviţi acolo unde ajung ei, în comunităţile mici?
Igor Munteanu: „Evident, că prevalează calităţile personale ale acestor bursieri. Depinde de planurile lor de viaţă. Dacă doresc să rămână în Statele Unite, evident că trebuie să-şi asume şi anumite elemente ale modelului comportamental – să fie competitivi pe piaţa de muncă, să vină cu idei noi, să insiste asupra unor proiecte de cercetare sau de business, care să-i facă atractivi.
În general, competiţia este cuvântul cheie şi cuvântul de aur al acestei societăţi uriaşe americane. Ar fi greşit să se considere, că în Statele Unite moldovenii se ocupă doar cu munca fizică, sau cu lucrări de construcţie. Există sute şi, probabil, mii de moldoveni care au reuşit să se afirme în businessul de consultanţă internaţională, medicină, avocatură. Iar efortul ambasadei în acest moment se concentrează pe colectarea acestor resurse extraordinar de importante pentru imagine şi pentru identitatea noastră.
Încercăm să recuperăm diasporele în efortul de schimbare acasă. Nu este o afirmaţie patetică, ci un lucru pe care l-am învăţat de la vecinii noştri – de la polonezi, de la unguri, de la georgieni, de la ucraineni, care consideră diaspora o resursă formidabilă pentru schimbarea de acasă. Şi care investesc speranţa, că aceste grupuri de cetăţeni, originari din patriile lor istorice, pot să ajute la crearea de vizibilitate şi de credibilitate.
Aici, în Statele Unite, poţi observa aproape la fiecare pas în peisajul mediatic, sau în peisajul businessului existenţa unor grupuri de persoane, care au rădăcini în Europa de Sud-Est şi care sunt favorabili dorinţei Republicii Moldova de a fi văzută altfel, decât ceilalţi din spaţiul ex-sovietic, de a-şi afirma identitatea europeană, care înseamnă foarte mult pentru americani pe relaţia transatlantică. Şi evident, că dorinţa de progres şi de prosperitate este o punte, care uneşte inimile şi inteligenţa cetăţenilor americani şi moldoveni.”
