Europa Libera: Dle Ion Manole, avem o nouă guvernare la Chişinău, ce aşteptări are societatea civilă de la noua guvernare în ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei drepturilor omului în regiunea transnistreană?
Ion Manole: Dacă vorbim de biroul de reintegrare actual, spunem cu certitudine că din 2001 acest birou a avansat în grad, să zic aşa, nu este un minister ca oricare altul. Biroul de reintegrare este condus de un viceprim-ministru, care poate şi trebuie să coordoneze activitatea tututor structurilor guvernamentale în ce priveşte segmentul transnistrean. Dacă vorbim, de exemplu de Ministerul Educaţiei, atunci toata activitatea şi toată informaţia acestui minister ce se referă la locuitorii din regiunea transnistreană pe domeniul educaţiei ar trebui coordonate împreună cu biroul de reintegrare. Or, acest birou în opinia noastră este mai mult o minifilială a Ministerului de Externe, care se ocupă doar de negocieri în formatul acesta politic care îl avem din 1992 şi vedem că este ineficient pentru drepturile şi interesele oamenilor din regiune.
Chişinăul mereu încearcă să paseze problema către OSCE, către UE, SUA, FR
E.L.:Cum ar trebui să funcţioneze acest birou ca lucrurile să se schimbe şi în direcţia drepturilor omului?
I.M.: Cred că trebuie să se elaboreze un plan de acţiuni concret, pe termen scurt, mediu şi lung. Astfel îi va fi mult mai uşor Guvernului să identifice problemele şi să găsească soluţii. Dacă de regiunea transnistreană se ocupă doar biroul de reintegrare, care are doi trei oameni angajaţi, iată că avem acest rezultat stagnant, să zic aşa. Pe parcursul a 20 de ani situaţia în această regiune a degradat. Ceea ce se putea de făcut în 1992, în 2000 sau în 2005 nu se mai poate de făcut în 2010. Şi fiecare zi care întârzie rezolvarea acestor probleme sapă această prăpastie între cele două maluri ale Nistrului. Asta trebuie să înţeleagă guvernanţii, care trebuie să lucreze cu fiecare caz şi categorie de persoane pentru ca să găsească soluţii la nivel naţional sau internaţional pentru problemele lor.
Dacă mergem acum în structurile guvernamentale, nu cred că vom găsi persoane, direcţii care să cunoască situaţia din regiune şi să aibă soluţii pentru problemele de aici. De exemplu, domeniul social, Casa Naţională nu are nicio viziune asupra situaţiei din această zonă a R.Moldova, or, Constituţia nu face nicio abstracţie de această zonă. Atunci, cu ce drept structurile statului ignoră atribuţiile lor vis-a-vis de locuitorii regiunii transnistrene?
E.L.: La fel şi în cazul judecătoriilor. Judecătoriile, confrom Constituţei, ar trebui să primească cereri de la toţi cetăţenii regiunii transnistrene şi să le soluţioneze.
Ion Manole: Corect. Statul este obligat să creeze mecanisme, structuri, nu formale, aşa cum sunt acum, de exempleu raionul Grigoriopol are un singur judecător care stă la Chişinău, în judecătoria Centru. Care este eficienţa lui? Care este rostul lui faţă de teritoriul de care este responsabil? Nu că ar fi incompetent, dar pentru că nu avem acolo nici poliţie şi nici procuratură care ar trebui să completeze acest gol.
E.L.: Dar cetăţenii din Transnistria se pot adresa în partea dreaptă a Nistrului.
Ion Manole : Da, dar cine din Grigoriopol va veni să se adreseze aici, ştiind că hotărârea nu va fi nici executată şi nici dosarul nu va fi examinat sub toate aspectele, asa cum este necesar. Deci atâta timp cât autorităţile neagă această responsabilitate avem situaţia pe care o avem. Toate problemele locuitorilor din regiunea transnistreană pornesc de la lipsa unei strategii şi a unui plan de acţiuni al autorităţilor constituţionale. Evident, este mult mai simplu să ignori şi să-ţi declini responsabilitatea şi să spui că nu deţinem controlul şi nu putem face nimic, aşteptăm rezolvarea politică a conflictului. Dar asta se poate întâmpla peste 20 sau peste 100 de ani. Dar oamenii trăiesc astăzi şi ei au nevoie astăzi să li se respecte, aşa cum ni se respectă nouă, minimul elementar de drepturi şi libertăţi.
E.L.: Autorităţile din fosta guvernare dar care îşi continuă acum activitatea, dl Ghimpu, de exemplu, spunea că procuraturile trebuie să pornească dosare împotriva persoanelor care încalcă legea în Transnistria şi care încalcă drepturile omului. Se părea că este o soluţie, dar lucrurile nu s-au mişcat din loc.
Ion Manole: Aici avem o problemă foarte gravă. Însuşi faptul că forţele de ordine nu intentează dosare penale este o problemă gravă pentru întregul mecanism şi pentru statul R.Moldova. Ea nu respectă Constituţia şi legislaţia sa. Să admitem că procuratura din Dubăsari sau din Bender vrea să intenteze un dosar penal. Ea se consultă mai întâi cu cineva din conducere, cu procurorul general, cu preşedintele Parlamentului, ţării etc. E o problemă foarte serioasă. Ei trebuie să intenteze un dosar atunci când este încălcat vreun drept, fără să consulte politicul. Este o ingerinţă a politicului în justiţie. Haideţi să luăm aşa, în momentul în care se intentază un dosar de procuratura Dubăsari sau Bender. Să admitem că se deschide acest dosar şi se cercetează. Dacă persoana identificată de structurile guvernamentale este citată şi nu se prezintă o dată, de două ori de trei, dosarul se duce în judecată şi se judecă în lipsă. Dar în niciun caz nu stă pe raft. Federaţia Rusă nu a procedat aşa cu aşa-numiţii bandiţi din Cecenia. I-a citat, i-a cercetat în momentul în care nu s-au prezentat, i-a căutat.
E.L.: Dar organele de drept de la noi spun că nu pot investiga operativ pe teritoriul din stanga Nistrului.
Ion Manole: Dar au cerut ajutorul comunităţii internaţionale la investigarea acestor cazuri? Judecarea şi condamnarea lor în lipsă i-ar face pe alţii să înţeleagă că ce fac ei este ilegal. Chiar este greu pentru procuratură să instrumenteze dosare şi să le trimită în judecată? Credeţi că după anunţarea lor în căutare internaţională în baza unor hotărâri constituţionale, legale, se vor mai încumeta şi alţii să încalce legea? Eu cred că mulţi îşi vor da demisia din aceste structuri ilegale. Primind citaţie de la procuratura generală ei vor înţelege că mai devreme sau mai târziu vor trebui să răspundă pentru aceste crime. Iată care este problema. Or, Chişinăul de fiecare dată încearcă să paseze problema către OSCE, către UE, SUA, Federaţia Rusă. Da, Federaţia Rusă trebuie învinuită, dar nu prin vorbe, ci prin fapte.
