Apărut recent sub egida editurilor Universității Stanford din California și a Centrului Woodrow Wilson din Washinghton, volumul cercetătorului american A. Ross Johnson, „Radio Europa Liberă și Radio Libertatea. Anii CIA-ului și dincolo de ei”, aduce, cum era de așteptat, și informații, unele necunoscute pînă acum, despre Serviciul românesc al radioului.
Transmisiunile acestuia, împreună cu cele ale Serviciului cehoslovac au inaugurat funcționarea Radio-ului Europei Libere, la München, la 4 iulie 1950. In decurs de două luni, li s-au alăturat, cu emisiuni produse la New York, serviciile polonez, ungar și bulgar, iar de la 1 iunie 1951 și albanez. Deși plănuite, emisiunile în limbile statelor baltice și pentru Iugoslavia nu au demarat din cauza opoziției Departamentului de Stat.
La data primelor transmisiuni, orientarea și reprezentativitatea lor era încă subiect de negociere între inițiatorii întregii operații și diplomații americani, iar întrebarea deschisă, formulată într-un memorandum din primăvara anului 1950, suna astfel: „In ce măsură Radio Europa Liberă este o voce a grupurilor de emigranți, mai curînd decît o voce a cetățenilor americani, utilizînd la maximum grupurile emigrației?”
Cultură și politică: A. Ross Johnson - Radio Free Europe & Radio Liberty
Răspunsul inițial al Departamentului de Stat a fost că radioul constituia vocea emigrației, așa cum era ea reprezentată de diversele Consilii Naționale, sprijinite de Consiliul Europei Libere. In timp ce operațiunile se organizau prin recrutările de personal la München și emisiuni produse acum în Europa, și luau încet amploare, fiind negociată chiar cu Turcia transmiterea unor emisiuni către România și Bulgaria pe unde medii printr-un emițător de mare capacitate - o încercare eșuată din cauza insistenței Turciei de a controla complet funcționarea acestuia -, s-a profilat treptat și o concepție nouă.
Divizările interne, certurile și conducerile lipsite de viziune ale Consiliilor Naționale - între care s-au distins în mod negativ cel al emigrației românești și liderii emigrației poloneze - au condus la ideea transferării responsabilității emisiunilor redacțiilor Europei Libere. Afacerile emigrației au fost separate de cele ale Radioului prin organizarea unei Adunări a Națiunilor Europene Captive (septembrie 1954), cu o viață proprie, chiar dacă dependentă financiar de organismul de tutelă, Consiliul Europei Libere.
Inițiat ca un instrument de politică externă pe timp de Război Rece, dependent de CIA, dar cu o conducere și analiști, adesea personalități covîrșitoare în domeniul profesiunii lor de ziariști și politologi, Radio Europa Liberă nu a putut evita de-a lungul istoriei acelor ani, ceea ce s-ar putea numi frecușuri cu Departamentul de Stat, responsabil pentru administrarea politicii externe americane. Unul din exemplele considerate cele mai reprezentative și alese de A. Ross Johnson în expozeul său, îl constituie un episod din istoria Serviciului românesc al Europei Libere.
Dar politica lui Ceaușescu ajuns la putere s-a transformat treptat într-una represivă și - cum scrie A. Ross Johnson - „era exact rolul Europei Libere să facă publică și să critice acea represiune. Faptul a dus inevitabil la conflict cu Departamentul de Stat și în mod special cu ambasadorul [american] Leonard Meeker de la București”, o mare cantitate a criticilor fiind îndreptate spre directorul Serviciului românesc, Noel Bernard.
Bernard, care fusese demis de la conducere în 1958, ca urmare a unor evaluări negative ale emisiunilor românești, fusese reangajat în 1966 și, amintește autorul, „a devenit o legendă în România”.
Angajîndu-se în invective la adresa lui Ceaușescu și acoliților săi, Noel Bernard își atrăgea criticile ambasadorului american la București pentru comentarii făcute în noiembrie 1969. Intr-un memorandum de răspuns, directorul RFE, Ralph Walter scria cu acel prilej către Departamentul de Stat: „Nu se pune în nici un fel sub semnul întrebării politica noastră relativă la atacurile personale, iar alunecările produse în cîteva momente sînt, cu siguranță, nefericite. In timp ce avem în vedere ca aceste erori să nu se mai repete, sper că le este clar tuturor celor interesați că nu avem intenția de a înceta criticile la adresa politicii și practicilor regimului român ori de cîte ori este necesar. Critica noastră trebuie să fie responsabilă și la obiect. Vom face orice efort pentru a ne asigura că așa decurg lucrurile”.
Controversa a continuat pînă în 1971, cînd Walter a cerut ca orice emisiuni politice pe subiecte sensibile ale Serviciului românesc să îi fie prezentate anticipat pentru aprobare. Concomitent, intervenind ca intermediar între Radio și Departamentul de Stat, conducerea CIA a făcut o evaluare a emisiunilor românești, susținîndu-le conținutul și apreciind că: „[Serviciul] românesc își îndeplinește funcțiile de a oferi comentarii informate, constructive pe teme românești, în conformitate cu directivele de politică [editorială] stabilite de multă vreme”.
*A. Ross Johnson, Radio Free Europe and Radio Liberty. The CIA Years and Beyond. Woodrow Wilson Center Press & Standford University Press: Washington D.C-Stanford, California, 2010, XIII + 270 pp.
