Linkuri accesibilitate

Comisie de oameni muncitori


De cîți funcționari are nevoie o Comisie la Dispensarul republican de narcologie?


O cunoştinţă bună de-a mea, pentru a obţine permisul de conducere, a trebuit să se înfăţişeze deunăzi în faţa unei comisii de la Dispensarul republican de narcologie. Vasăzică, acea comisie îi examinează din punct de vedere medical pe viitorii şoferi ai patriei. După ce a plătit la casă 55 de lei, cunoştinţa mea a intrat în biroul comisiei. Erau acolo 7 oameni. Cu trei dintre aceştia, care se uitau pe computere sau sorbeau ceai, candidatul la permis nu a avut nici o treabă.

Ceilalţi patru l-au investigat în felul următor. Primul i-a luat bonul de plată şi buletinul, l-a înregistrat într-un catalog şi i-a dat o hîrtie cu care să sa apropie de al doilea. Al doilea l-a înregistrat şi el şi i-a dat un certificat. Al treilea i-a introdus datele în computer. Al patrulea, şeful comisiei, l-a întrebat dacă are tangenţe cu narcoticele. „Nu am”, a zis candidatul şi cam asta a fost toată investigaţia.

În discuţia pe care am avut-o ulterior, buna mea cunoştinţă s-a arătat nedumerită de două aspecte. În primul rînd, acea comisie de oameni muncitori i s-a părut prea mare pentru volumul de muncă pe care îl efectua. Convingerea cunoştinţei mele era că ceea ce au făcut cei 7 oameni, dintre care 3 n-au mişcat un deget, pe durata aflării sale în birou putea fi făcut lesne de 2-3 oameni. În al doilea rînd, examenul medical, redus la cîteva întrebări, i s-a părut cam superficial.

Am încercat să-i spulber măcar parţial temerile, zicîndu-i că sînt probabil zile cînd acea comisie e luată cu asalt de candidaţii la permise. Probabil, am presupus, există zile grele cînd cei 7 membri ai comisiei muncesc ca stahanoviştii şi regretă că sînt atît de puţini. Apoi, ei au probabil o bază de date, care indică în ce măsură ai fost legat de narcotice anterior. Unde mai pui că narcomanul sau alcoolicul poate fi identificat cu ochiul liber de un expert.

Argumentele mele n-au liniştit-o însă pe buna mea cunoştinţă. Ea a rămas în continuare cu convingerea sa. Iar eu m-am gîndit că, pentru a şti cu adevărat cum stau lucrurile, ar trebui să vizitezi comisia cu pricina zilnic, ceea ce, să recunoaştem, e imposibil...
XS
SM
MD
LG