Titlu nu vrea să însemne „interzis persoanelor sub 18 ani”, ci că Antologia poeziei generaţiei ’80 a lui Alexandru Muşina, Editura Vlasie, 1993, tocmai îşi sărbătoreşte majoratul. Fără doar şi poate este una dintre apariţiile majore ale literelor române post-decembriste, după ce că deceniul precedent a dat cel puţin 3 antologii generaţioniste ce-au făcut epocă – Vânt potrivit până la tare, Kriterion, 1982, Aer cu diamante, Litera, 1982, Cinci, Litera, 1982 (mai puţin Nouă poeţi, Cartea Românească, 1984). Dacă tot suntem la capitolul „trecerea în revistă”, se cuvine să amintim şi de „benjaminul” său de peste Prut – antologia lui Eugen Lungu, Portret de grup, Arc, 1995, replica basarabeană la antologia lui Muşina, despre care acesta din urmă avea să spună: „O Atlantidă poetică!” În aceşti 18 ani, alte două generaţii – sau, în opinia unor critici, ar fi vorba mai degrabă de promoţii, derivate ale optzecismului – au luat prim-planul vieţii literare, alias nouăzeciştii şi douămiiştii, fără ca desantul ’80 – adevărat, acum bună parte lăsaţi la vatră, şi doar câţiva în mare formă – să fie scos din cărţi.
Ei bine, la data apariţiei, în 1993, Antologia poeziei generaţiei se dorea o primă trecere în revistă a trupelor regrupate din mers (în 1990-1992 tocmai apăruseră câteva volume ce nu aveau cum să fie publicate în anii ’80, de la cele individuale – Atelierele (1980-1984) Marianei Marin, Cartea Românească, 1990; Înnebunesc şi-mi pare rău, de Florin Iaru, Cartea Românească, 1990; Imperiul simpatiei, de Dan Stanciu, Cartea Românească, 1990; Deasupra lucrurilor neantul, de Nichita Danilov, Cartea Românească, 1990; Poemul de oţel, al lui Viorel Padina, Cartea Românească, 1991; Lucrurile pe care le-am văzut (1979-1986), de Alexandru Muşina, Cartea Românească, 1992 – la cele colective – Pauză de respiraţie, de Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea şi Simona Popescu, Litera, 1991 (ultima scoţându-şi şi un volum propriu, cu un an mai devreme, la aceeaşi editură, Xilofonul şi alte poeme) – sau postume – Anluminură, de Paul Grigore, Litera, 1991; Mesagerul, de Aurel Dumitraşcu, Canova, 1992 – ceea ce întregea valoric & numeric portretul de grup), chiar dacă s-a dovedit a fi o ultimă chemare sub arme, ca pentru Parada Învingătorilor. De-acum înainte, sigla 80 devine un brand, iar Paralela 45 (ex-Vlasie), o editură optzecistă pe faţă, îşi va face un titlu de glorie din promovarea produselor cu marca 80 (nu întotdeauna de cea mai bună calitate). Dar şi ţinta unor poeţi grupaţi în jurul suplimentului Nouăzeci al revistei Luceafărul, cu mentorul lor, Laurenţiu Ulici, în frunte. De unde Săptămâna lui Barbu & Co îi acuza, înainte de ’89, că nu fac parte din sistem, nouăzeciştii le reproşează tocmai că s-au grăbit să se instituţionalizeze!
Revenind la antologia propriu-zisă, se cuvine să zăbovim puţin asupra structurii acesteia: dincolo de prefaţa, oarecum schematică faţă de orizontul de aşteptare (cel puţin în comparaţie cu ditamai studiul introductiv al lui Gheorghe Crăciun la Competiţia continuă. Generaţia 80 în texte teoretice, Vlasie, 1994, cu care trebuie pusă în ecuaţie; dar şi raportată la cele două texte teoretice ale sale, antologate de aceasta din urmă), din care reţinem liniile directorii ale poeziei optzeciste (poezia „textului”, poezia „cotidianului”, poezia „metafizicului”, poezia „nevrozei”), se remarcă o construcţie foarte solidă axată pe doi vectori, „lunedist” (Mircea Cărtărescu, Romulus Bucur, Traian T. Coşovei, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Mariana Marin, Viorel Padina, Daniel Pişcu, Petru Romoşan, Matei Vişniec, Călin Vlasie; să mai amintim că şi Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea şi Simona Popescu, pe atunci liceeni, au citit la Cenaclul de Luni) şi „echinoxist” (Ioan Moldovan, Ion Mureşan, Viorel Mureşan, Aurel Pantea, Marta Petreu), cu o mai (nemeritat) modestă excrescenţă moldavă de la „Opinia studenţească” şi „Dialog”-ul ieşene (Liviu Antonesei, Nichita Danilov, Aurel Dumitraşcu) şi un „corp străin”, dacă nu cumva unul „astral”, în persoana lui Cristian Popescu, liderul incontestabil al celor de la Nouăzeci. Alte nume – extrem de puţine când e vorba de precursori (şi evocate într-o ordinea şi ea grăitoare: Leonid Dimov, Mircea Ivănescu, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Emil Brumaru sau Gellu Naum) – formează o „bancă de rezervă” mult prea generoasă (am numărat 48 de poeţi la grămadă, într-un singur aliniat, cărora li se adaugă alţi 14 basarabeni, unii mai mult decât discutabili, din aliniatul imediat următor, un nume fiind transcris greşit – Sorin Bălteanu în loc de Lorina Bălteanu), iar schimbările „post pe post” se pot opera oricând, dacă nu cumva au şi fost făcute de evoluţia autorilor în următorul deceniu (Adrian Alui Gheorghe, Octavian Soviany, Magda Cârneci, Lucian Vasiliu, Mircea Bârsilă ş.a. sunt autori de prima linie; cât priveşte singurala Judith Meszaros, doar Cristian Popescu i se poate alătura). Altfel spus, se mizează pe nucleul dur al generaţiei, y compris la capitolul număr de texte/pagini, fără a se uita totuşi de cele două aripi (repet: inegale), ardelenească şi moldavă, fiecare cu poetul ei far, clujeanul Ion Mureşan şi ieşeanul Nichita Danilov. (Şi iarăşi – cât de bine s-ar fi înscris basarabeanul Eugen Cioclea, debutat în 1988 cu Numitorul comun, în toată această schemă!
Altminteri, puţină lume ştie că, înainte să ajungă la Vlasie, Antologia poeziei generaţiei ’80 i-a fost propusă editurii Hyperion din Chişinău, urmând să conţină şi un desant basarabean, şi doar neaşezarea vremurilor de atunci a făcut să-i scape această formidabilă ocazie de a se sincroniza din mers cu procesul literar din Ţară; mde, eram în epoca podurilor de flori…)
(va urma)