Câteva organizaţii pentru drepturile omului au cerut astăzi guvernului să reziste presiunilor celor care nu suportă minorităţile sexuale şi să meargă înainte cu consfinţirea prin lege a dreptului gay-ilor şi lesbienelor de a nu fi discriminaţi.
Într-o declaraţie publică, 6 organizaţii care militează pentru drepturile omului, între care cele mai cunoscute Amnesty International Moldova, Centrul de Resurse Juridice, CreDO şi Promo-lex, salută aprobarea de către guvern a legii împotriva discriminării şi îi îndeamnă pe parlamentari s-o voteze şi ei, în ciuda unor apeluri venite pe parcursul acestei săptămîni din partea unor organizaţii şi a bisericii.
Apărătorii drepturilor omului susţin că mai multe categorii de persoane se confruntă frecvent cu fenomenul discriminării din cauză că legile existente nu le-ar asigura şi mecanisme de apărare reală şi eficientă în cazuri cînd acestea sînt tratate discriminatoriu.
„Avem nevoie de o reglementare care ar oferi instrumente şi soluţii pentru aceste persoane să-şi restabilească drepturile sale sau să promovăm o echitate socială în această societate. ” – notează Sergiu Ostaf de la CreDO.
Potrivit unui studiu sociologic citat de organizaţiile semnatare, în Moldova sînt încă discriminate persoanele cu dizabilităţi, minorităţile etnice şi sexuale, persoanele în vîrstă şi femeile, categorii care ar urma să să fie protejate mai bine prin legea antidiscriminare.
Criticii legii susţin însă că minorităţile sexuale din republică sînt protejate suficient de normele legale existente. Cîteva zile în urmă Alianţa Pentru Salvarea Familiei a cerut Parlamentului să respingă proiectul de lege în varianta în care conţine sintagma „orientare sexuală”, criteriu pentru minorităţile sexuale, invocînd că legalizarea homosexualităţii contravine normelor moralei creştine şi ar avea un efect nefast asupra instituţiei familiei.
Vitalie Marian, vicepreşedintele organizaţiei: „Odată ce este legalizată, homosexualitatea slăbeşte considerabil veriga aceasta a societăţii (familia), este propagat un alt mod de viaţă despre familie, care de fapt nu este familie, nu putem numi familie un cuplu homosexual pentru că familia este acea care dă viaţă. Noi sîntem chiar într-o criză demografică profundă în ţara noastră şi această lege va adînci această criză şi mai profund.”
Ieri şi Mitropolia Moldovei a publicat pe site-ul său oficial o declaraţie în care se pronunţă împotriva acestei legi care „ar acorda un set de drepturi reprezentanţilor minorităţilor sexuale care le-ar permite să-şi manifeste public modul de viaţă, ceea ce ar putea duce la schimbări catastrofale în societate. ”
Angela Frolov de la Centrul de informaţii Genderdoc-M, o organizaţie pentru drepturile minorităţilor sexuale, spune că legea nu va da mai multe drepturi homosexualilor.
Angela Frolov: „Minorităţile vor avea aceleaşi drepturi pe care le au şi acum, doar că încălcarea acestor drepturi va fi pedepsită în RM. Acuma acest mecanism nu funcţionează. În judecată la acest moment nu este posibil să dovedeşti că ai fost discriminat sau nu este posibil să dovedeşti că crima care a avut loc a avut loc pe bază de ură.”
Proiectul de lege a stîrnit animozităţi şi în 2008. De această dată însă adoptarea lui nu va putea fi amînată pe mult timp, pentru că legea împotriva discriminării este una din condiţiile pentru obţinerea regimului liberalizat de vize, spune analistul de la IDIS Viitorul Leonid Litra.
Leonid Litra: „Adoptarea acestei legi este inevitabilă în termen lung, însă această lege trebuie să fie negociată, adică discutată, supusă unor dezbateri publice, astfel încît să împăcăm şi Mitropolia, şi cei care spun că este de fapt o necesitate în condiţiile racordării legislaţiei unui stat la standardele internaţionale.”
Înainte să fie supus votului în Parlament, proiectul de lege împotriva discriminării urmează să fie mai întîi dicutat în comisii. La 17 februarie Guvernul a aprobat acest proiect în unanimitate.