Linkuri accesibilitate

Interdicții în lucru



Istoria are un umor usturător și își așteaptă răbdător victimele. Puțină lume a notat acest obicei sarcastic și inevitabil al istoriei. Politicieni, comentatori și, mai ales, militanți activi trebuie să învețe: istoria revine, măcar pentru a-și ridiculiza elevii superficiali.

Cel mai recent exemplu e furnizat de criza din Libia. Evoluția evenimentelor a virat spre tragic și farsă, în același timp. Tragismul stă în revenirea violentă și cîștigătoare a tiranului, în acest caz faimosul Colonel Gaddafi, pe care prea multe somități de presă l-au transformat, cu timpul, într-o caricatură fără putere. Farsa îi caută pe partizanii așa numitei „no-fly zone”. E vorba de aceiași oameni care s-au împotrivit prin toate mijloacele acțiunii militare americane în Irak. Corul care blestema administrația Bush, cere, acum, administrației Obama să impună interdicția totală asupra spațiului aerian libian (așa numita „no-fly zone”).

Ce nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă partizanii acestui tip de acțiune e că nu există nici o deosebire între „no-fly zone” în Libia - la inițiativa Președintelui Obama și atacul armat asupra Irakului - la inițiativa Președintelui Bush. Amîndouă sînt război în toată regula.

Naivii sau ipocriții lasă impresia că interdicția asupra spațiului aerian libian e o chestiune de teorie legală care se poate rezolva în urma consultărilor la nivel politic și de experți. Din păcate nu e așa. Oricine va avea curiozitatea să întrebe un analist militar va afla că interdicția poate deveni fapt numai după distrugerea instalațiilor anti-aeriene libiene și, deopotrivă, a aviației militare libiene. Iar asta înseamnă o intervenție militară masivă și nimicitoare. Cu efecte de ambele părți: control aerian asupra Libiei și contrareacție libiană (luări de ostateci, atentate teroriste și tot tacîmul dezgustător pe care putem miza în asemenea ocazii).

De unde, atunci, diferența de percepție a presei și a militanților civili? De ce violența militară a fost un scandal în cazul Irakului și e salutară în cazul Libiei? Simplu și vechi de cînd lumea: partizanatul. Obama e idolul presei majoritar stîngiste, Bush e anatema pentru același grup.

Interdicția aeriană va deveni fapt sau nu. Interdicția de credibilitate a presei e, aproape, fapt împlinit.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG