18 martie 2001
Interviul săptămînii.
Realizator: Andrei Manolescu
Invitat: Andrei Pleşu Membru al Colegiului pentru Studierea arhivei fostei Securităţi
Europa Liberă: Domnule Pleşu aş vrea să vă întreb dacă ştiţi declaraţiile făcute de Adrian Năstase în care critica Colegiul şi spune că nu face decit să incendieze lumea că s-au dat bani pe televizoare plate şi maşini, ce puteti spune despre aceste critici ?
Interviul săptămînii: cu Andrei Pleșu
A. Pleşu: „Eu nu am auzit direct lucrurile astea încît nu pot să am decît o reacţie mediată. Dacă într-adevar a avut rezerve în legătură cu activitatea CNSAS sunt destul de surprins pentru că, totuşi, Colegiul ăsta s-a născut în urma unei decizii parlamentare, nu este o instituţie arbitrară, e o instituție care exprimă un vot şi un curent de opinie. E o instituţie care există în toate celelalte ţări foste comuniste
şi ar fi greu de explicat de ce numai România se poate dispensa de el; în al treilea rînd, ideea că trecutul devine neinteresant şi că investim în viitor, fiindcă aud că asta a fost una din formulările intervenţiei...”
Europa Liberă: Da... că trebuie să privim spre viitor...
A. Pleşu: „Păi şi patrimoniul naţional e tot o chestie de trecut şi istoria naţională e tot o chestie de trecut. Cu filosofia asta riscăm să devenim încă şi mai plaţi decît suprafeţele televizoarelor de la CNSAS. În plus, ştim de la „tata Freud” că trecutul care nu e scos la lumină şi clarificat iese la lumină cînd nu trebuie şi pe unde nu trebuie...; aşa încît şi terapeutic, mi se pare un punct de vedere riscant. Nu cred că e bine să ne spălam singuri pe creier după ce am fost spălaţi pe creier decenii întregi. Cred că e bine, foarte bine, să ştim ce e cu trecutul imediat. Sunt institute în alte ţări care se ocupă de istoria recentă, de trecutul imediat, tocmai pentru ca lucrurile astea să fie clarificate. Mi-aduc aminte că de curînd, chiar domnul prim ministru, a avut nevoie de un verdict al CNSAS în legătură cu cazul Priboi. Şi în măsura la care, la data respectivă verdictul a sunat într-un anumit fel, dînsul l-a citat, s-a referit la el. Prin urmare chiar şi în imediat, asemenea anchete sunt utile.”
Europa Liberă: Fiindcă a venit vorba despre cazul Priboi, v-aş întreba dacă se mai fac în continuare cercetări ? Ce se mai aude despre acest caz ?
A. Pleşu: „Se fac în continuare cercetări, tocmai suntem acum în aşteptarea unor documente pe care le-am solicitat serviciilor, deţinătorilor de arhive şi răspunsul întîrzie, vine greu. Dar cazul nu e încheiat.”
Europa Liberă: Care sunt posibilităţile Consiliului de a-i presa, de a-i obliga pe cei de la serviciile secrete să dea informaţii mai repede sau chiar, să dea informatii?
A. Pleşu: „Legea este cea care ar trebui să funcţioneze ca argument. Pentru că legea nu ne pune în subordinea acestor servicii, noi doar beneficiem de arhivele lor, în mod normal ar trebui să le luam în gestiune şi dacă lucrul nu e posibil, nu e din vina noastră, iar obligaţia deţinătorilor de arhive de a pune la dispozitie în timp, conform legii, ceea ce noi solicităm, este, pînă una alta, o obligaţiune convenită şi acceptată ca atare prin însuşi corpul legii.”
Europa Liberă: Dar există anumite penalizări concrete care se pot da în momentul în care ei tergiversează la infinit un caz ?
A. Pleşu: „Nu suntem în poziția să penalizăm noi pe cineva. Noi putem însă semnala această neregulă şi putem ajunge pînă la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru a arăta ca suntem blocaţi în activitatea noastră. Pînă acum n-a fost nevoie să se ajungă pînă aici, dar aceasta cale există. Ne putem adresa şi Parlamentului în subordinea căruia suntem.”
Europa Liberă: V-aş întreba acum cîteva lucruri mai concrete legate de dosarele care sunt cerute de cetăţeni. Care ar fi procedura de urmat pentru un cetăţean care vrea să îşi vadă dosarul ?
A. Pleşu: „Un cetăţean care vrea să îşi vadă dosarul face o cerere adresată Colegiului cu datele necesare într-un asemenea document, buletinul, numele părinţilor, locul de muncă şi aşa mai departe. Cererea asta este înregistrată şi intră în lucru, adică este pusă pe rol, aşa încît, membrii consiliului mergînd la fişierul deţinătorilor de arhivă să caute numele respectiv. Dacă îl găsesc să extragă dosarul şi să îl pună la dispoziţia petentului.”
Europa Liberă: Am putea spune cîte cereri sunt pănă acum ? Sau ordinul de mărime şi cam ce fel de oameni sunt interesaţi să își vadă dosarul ?
A. Pleşu: „Nu cred că putem da o definiţie sociologică categoriei de oameni care îşi cer dosarul, sunt foarte mulţi, foarte diverşi, am impresia că pînă acum s-au înregistrat circa 1000 de asemenea cereri, prin urmare sunt destui care au aceasta dorinţă, din toate categoriile.”
Europa Liberă: Cam cît se aşteaptă în medie, de la momentul depunerii cererii şi pînă cămd se primeşte dosarul ?
A. Plesu: „În principiu, daca eu nu ma înşel, noi trebuie cam in doua luni să dăm un răspuns, pentru că altfel suntem, la rîndul nostru, în afara prescripţiilor legii.”
Europa Liberă: Omul consultă dosarul la sediul CNSAS, la bibliotecă sau poate să plece acasă cu el ?
A. Pleşu: „Il consultă la sediul nostru dar poate să ceară copii care se execută chiar la noi şi poate pleca cu acele copii.”
Europa Liberă: Cum sunt aceste documente ? În ele apar numele informatorilor ? Sau sunt şterse ? Poate cel care îşi consultă un dosar să deducă cine l-a turnat ?
A. Plesu: „Regula este ca numele terţilor să fie ocultat în aşa fel încît eventuala consultare a dosarului să nu afecteze terţe persoane. Dar la cererea expresă a petentului se poate face o investigaţie care să identifice ce se ascunde sub diverse nume de cod. Un lucru care nu e simplu, de altfel, dar care se poate face şi pe care petentul îl poate cere.”
Europa Liberă: O ultimă întrebare pe care v-aş pune-o. Pînă acum, din tot ce a rezultat în urma activităţii CNSAS e destul de evident că ofiţerii de Securitate apar într-o lumină mai puţin nefavorabilă decît informatorii care au turnat de voie sau de nevoie. Este acesta un rezultat exclusiv al legii Ticu Dumitrescu, aşa cum a fost ea adoptată de Parlament sau este pe undeva şi vina CNSAS.
A. Pleşu: „Nu, nu, nu... E un lucru mult mai simplu şi mă miră că tot apare în discuţia publică acest subiect. Dacă e vorba să îi deconspiram pe foştii ofiţeri de Securitate nici nu e nevoie neapărat de Consiliul acesta votat de Parlament. Atunci se pune doar problema sa publicam listele angajaţilor din perioada cu pricina a acelor servicii. Luăm dosarele de cadre, mergem la dosarele de cadre şi publicăm lungi liste cu ofiţeri. E subînţeles că aceştia au făcut în acea perioada, cînd nu lucrau la curăţat coridoarele sau la dactilografiere, pur şi simplu au făcut poliţie politică. Noi facem acest lucru. Suntem în curs de a centraliza aceste liste şi de a le publica, dat atunci cînd în comunicatele pe care le-am făcut am spus, iata care sunt informatorii pe care i-am găsit şi am pus pe o coloană separată ofiţerii care au lucrat acolo, noi n-a, vrut să spunem că în timp ce informatorii au fost răi, ofiţerii au fost buni. Sau că informatorii sunt poliţie politică şi ofiţerii nu. E subînţeles că cineva care a lucrat în Securitate înainte de ʼ89 este pe poziţia cuiva care a făcut poliţie politică. Ei sunt, în momentul în care au fost publicaţi ca ofiţeri activi ai acelor servicii, pe acelaşi plan, cel puţin pe acelaşi plan cu informatorii pe care i-am identificat.”
Europa Liberă: Cînd veţi publica liste complete ale acestor ofiţeri ?
A. Pleşu: „... se lucrează la asta. Sunt liste ample şi care trebuie centralizate. Se lucrează la asta şi dacă lucrurile merg bine, eu cred că în cîteva luni le vom avea publicate. Ceea ce nu va uşura judecata publică asupra poliţiei politice, decît că va da un index mult mai amplu al celor care au fost implicaţi direct, dinăuntrul instituţiei. Nimeni nu şi-a pus problema să-i mascheze sau sa-i ierte de vreo vină.”