Mărturisesc, stimaţi ascultători, că mie mi s-a întipărit în minte o frază înaripată a premierului Vlad Filat de acum cîteva luni. „Europa, aşteaptă-ne, că noi venim!” Cam aşa suna fraza înaripată. Ea e frumoasă şi merituoasă, fără doar şi poate. Atîta doar că în hăţişurile cotidianului moldovenesc, mesajul transmis de ea nu mai pare foarte convingător.
Să luăm, bunăoară, eliberarea cazierelor judiciare. Vasăzică vine un omulean de la ţară la Chişinău să obţină cazier judiciar. La ora 8.00 dimineaţa plăteşte taxa de 60 de lei, depune documentele, iar funcţionara de la ghişeu îi spune să revină la ora 16.00 şi să aştepte afară. Aşadar, omul venit de la ţară trebuie să aştepte 8 ore în oraş pentru a-şi lua cazierul. Pe la ora 15.00 el e deja în curtea instituţiei, unde deja încep a se aduna alţi solicitanţi de caziere. La ora 16.00 în faţa instituţiei sînt deja vreo 100 de oameni. Toţi aşteaptă. Şi iată că iese funcţionara cu teancul de caziere în mînă şi începe un fel de apel nominal sau pereklicikă.
Funcţionara strigă cîte un nume, cel vizat răspunde „Eu!” şi se apropie să-şi ia cazierul. Ceilalţi aşteaptă. Mîţu! Eu! Ceilalţi aşteaptă. Boldescu! Eu! Ceilalţi aştepată. Vasilescu! Eu! Predescu! Eu! Şi tot aşa pînă cînd ultimul, cel mai nenorocos, e chemat să-şi ia documentul.
Întrezăresc în această pereklicikă o mică problemă. Pentru că, în mod normal, te-ai aştepta ca toţi aceşti oameni să-şi ia cazierele tot de la ghişeul la care au depus documentele. Te-ai aştepta ca ei să nu fie chemaţi toţi la aceeaşi oară şi să suporte pereklicika. Pe de altă parte, dacă fiecare dintre ei ar fi programat la o oră anume, funcţionarii ar trebui să aibă de-a face cu ei ziulica întreagă. Aşa că e mai lejer să-i chemi la o oră pe toţi şi să faci pereklicika.
Repet, eu văd aici o mică problemă. Dar s-ar putea să greşesc, subiectiv fiind. Poate că aşa şi trebuie să fie. Poate că pereklicika asta e de neevitat şi e în consonanţă cu integrarea noastră vijelioasă în Europa. Poate în Europa cazierele se eliberează în aceeaşi manieră...
