Scriitorul Nicolae Breban este unul dintre scriitorii si artistii catalogati de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii drept potentiali colaboratori al fostei securitati, drept pentru care dosarul lui au fost inaintat instantei, pentru un verdict indreptatit prin lege. Este vorba, fara indoiala, de unul dintre cei mai importanti scriitori, si care a trecut pana acum mai degraba drept fost dizident. Cazul a starnit furtuna in presa, in special in publicatiile culturale. In Observator cultural, Bogdan Cretu scrie: „E trist ca lumea reactioneaza atat de revendicativ. Sigur, nu poate fi negat faptul ca acesti scriitori importanti au pacatuit. (…) Dar cu tortionarul cum ramane?”
Reamintim ca un raspuns la aceastra intrebare a dat directorul de investigatii al CNSAS, Germina Nagat, intr-un interviu publicat de revista 22 si la care ne-am referit ieri. Astazi, chiar editorialul ziarului Evenimenul zilei este este dedicat cazului Breban. Mirela Corlatan comenteaza de fapt reactia scriitorului, care, departe de a-si asuma vreo vina, a raspuns printr-o „revarsare furibunda” (este expresia jurnalistei) la un articol din Romania literara al presedintelui Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu. Acesta incercase mai degraba sa-l extraga pe Breban de sub acuzatia de turnator. Totul s-ar explica, in cazul lui, prin vanitate plus lasitate. Nu a avut angajament de informator, dar s-a aflat in relatii mult prea amicale cu chiar seful securitatii lui Ceausescu, generalul Plesita, caruia i-a livrat amanunte folosite apoi impotriva altor oameni de cultura. Acestea sunt constatarile CNSAS. Breban se apara spunand ca si-a folosit relatia cu Plesita ca sa-l scape din inchisoare pe scriitorul Ion Negoitescu, de pilda. Editorialista de la Evenimentul zilei demonteaza versiunea si avertizeaza: „Cele 15.000 de pagini publicate de Nicolae Breban vor fi acoperite de valul infumurarii si al slabiciunilor neasumate”.
In saptamanalul 22, Raluca Alexandrescu incearca sa ridice discutia deasupra cazurilor particulare. Intrebarea des pusa in aceste zile: de ce sa taram in scandal tocmai artistii, si nu ofiterii, tortionarii securitatii, contine, in opinia sa, un periculos raspuns sugerat, si care ar insemna minimalizarea, relativizarea unor vini individuale. Acest tip de reactie ar dovedi neasumare la nivelul intregii societati. „A face bilantul trecutului, scrie Raluca Alexandrescu, e mai mult decat o terapie, e o necesitate izvorata din imperativele prezentului”.
