La 10 mai 1991 la Chişinău are loc un miting al Alianţei naţionale pentru independenţă „16 decembrie”. Aceasta fusese creată în decembrie 1990 în cadrul celei de-a doua Mari Adunări Naţionale organizate de Frontul Popular din Moldova, dar care includea un spectru mai larg de organizaţii, precum Liga Democrat-creştină a Femeilor din Moldova, Organizaţia Tineretului din Moldova, Asociaţia victimelor represiunilor comuniste, Societatea culturală „Limba noastră cea română”, Liga medicilor din Moldova ş.a. Acestea erau nemulţumite de viteza schimbărilor din societate şi insistau, aşa cum reiese şi din denumire – pentru independenţa completă a Republicii Moldova de Uniunea Sovietică.
În declaraţia din 10 mai 1991, remisă presei de către Alianţa naţională pentru independenţă „16 decembrie”, se cerea Parlamentului adoptarea neamânată a Declaraţiei de independenţă, fără de care, se spunea pe drept, nu se putea adopta o nouă Constituţie. Se sublinia că Moldova era unica dintre cele șase republici unionale ce boicotase referendumul din 17 martie 1991, dar care nu şi-a declarat încă independenţa. Se propunea insistent, de asemenea, adoptarea de către legislativ a unei serii întregi de acte precum ar fi legea despre cetăţenie, legea cu privire la privatizare, legea cu privire la mijloacele de informare în masă, autoadministrarea locală, serviciul de alternativă ş.a.
În ceea ce priveşte viaţa politică, se propunea adoptarea imediată a legii cu privire la partidele şi mişcările social-politice, precum şi naţionalizarea averii Partidului Comunist din Moldova. Amintim că PCM persevera în continuare să reprezinte interesele centrului imperial în Moldova şi opta pentru păstrarea ei în cadrul Uniunii Sovietice.
Această declaraţie din 10 mai 1991 era una adoptată în contextul în care zvonurile despre demiterea prim-ministrului Mircea Druc, numit în mai 1990 din partea Frontului Popular din Moldova, deveneau din ce în ce mai alarmante pentru o bună parte a societăţii moldovene. Declaraţia Alianţei naţionale pentru independenţă „16 decembrie” echivala cu o condamnare implicită a încetinelii cu care Parlamentul Republicii Moldova şi preşedintele Mircea Snegur promovau legile care să asigure Chişinăului o desprindere completă de centrul imperial sovietic.
În final, documentul reafirma adeziunea faţă de Proclamaţia celei de-a doua Mari Adunări Naţionale din 16 decembrie 1990 prin care se cerea Unirea neîntârziată cu România. Liderii Alianţei naţionale pentru independenţă „16 decembrie” nu erau susţinuţi însă în aspiraţiile lor de conducerea României de atunci, în frunte cu Ion Iliescu, care semnase două săptămâni mai devreme un nou tratat de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie cu URSS, în care nu se făcea nici măcar o referire formală la Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele acestuia pentru Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa.