Filmul finlandez „Elina Invizibilă” este una din peliculele proiectate ieri la Festivalul Filmului European din Chisinau.
În anii ʼ50 Elina traieste impreuna cu mama si cu sora ei mai mica intr-un sătuc suedez la graniţă cu Finlanda. Fetiţa se confrunta cu probleme de comunicare la şcoala, pentru ca vorbeste si finlandeză, fapt de neconceput pentru invăţătoare, care a hărţuit fetiţa, incercand s-o convingă să nu mai vorbească intr-o limba străina.
Am rugat un spectator din sala sa va spuna mai multe detalii din film. Vlad Lupan: „E un film foarte emotionant. O fetita foarte sensibila avea probleme cu profesoara. Tatal el decedase recent si ea era coplesita de dor si se ducea mereu intr-o mlaştină, unde socotea ea ca este spiritul tatalui ei.”
Ca să vad daca spectatorii ar fi procedat altfel decât invătătoarea, care de mai multe ori si-a umilit eleva in faţa clasei, m-am apropiat de unul din ei care a ramas in sală sa privească si următorul film. Se numeste Iurie Jitaru, de profesie cercetator ştiinţific. „Da, probabil ar fi fost mai bine sa fie mai moale, mai politicoasa, mai intelegatoare...”
Doua tinere, Ilinca Stâncă şi Uliana Dilipovici, pe care le-am abordat chiar la iesirea din Cinematograful Gaudeamus, acolo unde a avut loc proiecţia, spun ca in afara conflicului lingvistic, in film poate fi observat usor si conflictul intre generaţii.
Fiecare vârstă cu adevărurile ei, spun fetele: „Profesorul trebuie sa fie mai intai de toate un psiholog si un al doilea parinte, dar aici profesoara a fost mai mult un dictator. Stia ca fetita a ramas fara tata, a fost bolnava, era si saraca. Prin faptul ca-i ajuta cu haine, intr-un fel îi şantaja.” „Profesoara nu are niciun pic de dreptate. Copiii intotdeauna trebuie intelesi, mai ales in scoala.”
Europa Liberă: In locul fetiţei ai fi facut la fel?
„Poate si mai rau decât Elina.”
Dovadă ca generatiile au păreri diferite, Ion Cahulescu, spectator mai in vârstă mi-a spus ca dă deplină dreptate profesoarei severe: „Pedagogic a facut bine ca a lipsit fetita de prinz, ea si-a luat solidaritatea ca ea e aceeasi natiune, că ei sunt imigranti din Finlanda in Suedia.”
Dupa urmatoarea proiectie am discutat cu excelenţa sa, ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurcă, pe care l-am intrebat daca filmul românesc „Felicia, inainte de toate” care are la bază tot conflictul intre generatii, reprezintă România.
„Pe de o parte, filmul desigur reprezinta Romania, este istoria unei relatii dificile intre mama si fiică, iar situatia tipic româneasca provine din aceea ca fiica decide cu multi ani in urma sa ramana in Occident. In felul ăsta raporturile firesti intre cele două personaje se intrerup. Dar e un film care construieste treptat o tensiune, care se rezolva in final prin monologul fiicei.”
Doua spectatoare, Victoria si Nadia, spun ca filmul a fost un test de rezistenţă: „Mi s-a parut foarte realist, nu mi s-a parut un film artistic, dar ca o scena din viaţa foarte realistă, care te atinge nu stiu cum. Dar nu pot sa zic ca m-am regasit, ca nu am asa o mama si nici eu nu sunt ca mama respectiva.”
„Eu am regasit o tipologie.”
Europa Liberă: A trebuit sa ai rabdare ca sa vezi acest film pana la capat...
„Sincer, eu eram pe scaun si ma enervam, trăiam tot ce era acolo. Un test de toleranţă mi s-a părut.”
Ubert Dohot, care este director de programe la Delegatia Uniunii Europene in Moldova, organizatoarea festivalului, mi-a spus ca din toate ţările membre ale Uniunii Europene, doar 11 s-au arătat interesate sa aduca un film in Moldova.
Scopul festivalului, spune Ubert Dohot este să prezinte diversitatea culturilor europene.
