De ce regretă moldovenii prăbuşirea URSS?

La întrebarea „Regretaţi dezmembrarea Uniunii Sovietice?” aproape 49 la sută dintre respondenţii unui sondaj al barometrului de opinie publică, dat publicităţii la finele lunii februarie, au răspuns pozitiv. Regretă. Iar 52 de procente dintre cei intervievaţi sunt convinşi că prăbuşirea URSS a influenţat negativ dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Şi asta chiar dacă în 20 de ani de independenţă a crescut o nouă generaţie de tineri, care ştiu despre existenţa Uniunii Sovietice numai din cărţi şi din filme. De ce regretă totuşi jumătate din populaţia Republicii Moldova destrămarea Uniunii Sovietice?

În anul 1991, preşedinţii Rusiei, Belarusului şi Ucrainei au semnat acordul de înfiinţare a Comunităţii Statelor Independente şi au proclamat încetarea existenţei URSS-ului în pădurea Belovejsk de lângă Minsk. După două decenii cetăţenii Republicii Moldova nu au reuşit încă să simtă independenţa ţării lor, care în final duce la bunăstare. Europa Liberă a încercat să afle în mediul rural de ce regretă oamenii prăbuşirea Uniunii Sovietice?

-„Ţăranul n-a câştigat nimic. Ţăranul numai a pierdut.”

-„Trăim mai greu. Eu văd după situaţia mea şi a familiei mele. Trăim mai greu.”

-„Desigur că ne pare rău. Atunci aveam toţi de lucru, da acum iaca şedem toţi fără lucru.”

-„Îmi pare rău, pentru că, cum nu ai da, mi se pare că era mai multă regulă. Chiar dacă şi ne duceam cu o problemă oarecare şi nu se rezolva, repede era chemat sus şi problema se rezolva. Nu ca în ziua de azi. Unde nu te duci, trebuie să dai mită.”

-„Am pierdut tot. Mai bine era cum a fost. Toţi trăiau bine. Da acum fiecare pentru dânsul. Fiecare să fie la postul lui, capica în buzunar şi de norod habar n-au nică, absolut nimic.”

-„Mai bine era, o sută de procente. Toate celea era şi prin magazine, şi lucru aveam şi toate. Da acum lucru nu-i, leafa nu-i.”

-„Am pierdut tare mult. Fiindcă era un bloc unit, un bloc mare. Şi puteai şi să vinzi o producţie.”

-„Chiar dacă suntem independenţi, noi ne-am rupt relaţiile economice, foarte mult. Şi pentru asta noi iaca suntem săraci. N-avem sprijin economic, nici de la ruşi, nici de la români.”

-„Mie îmi pare acum că parcă e anarhie.”

-„Nu prea văd să fi câştigat noi ceva.”

-„Suntem liberi, că n-avem de lucru. Da altă libertate...Noi nu am fost asupriţi nici atunci. Tot liberi eram. Da amuia ce? Suntem românizaţi.”

-„Mori de foame, nu poţi să rezişti aici la noi în Moldova. Parcă îmi pare că mai bine era înainte.”

-„Bătrânii vor cu Soiuzu, că ei trăiau mai bine.”

-„Da oamenii nu-şi aduc aminte în anii 40 cum au fost deportaţi. Iată asta uită moldoveanul. Restul ţine bine minte.”

-„Am câştigat şi mult am câştigat. Ne simţim adică mai liberi.”

-„Normal că am câştigat. În primul rând am câştigat libertate, democraţie. Poate şi probabil că mentalitatea aceasta a noastră, care încă am rămas noi cu Uniunea Sovietică, dorul ista de Uniunea Sovietică a multora ne-a adus la aceea ce ne-a adus, că suntem unica ţară din Europa, lumea votează Partidul Comuniştilor. Şi noi nu putem să ne dezbărăm de aşa ceva.”

-„Vrem în Europa, dar nu e nici un pic de civilizaţie la noi.”

*
Despre originile postsovietice ale Republicii Moldova discutăm cu Petru Lucinschi, cel de-al doilea preşedinte. Acum 20 de ani ataşamentul său faţă de politica lui Mihail Gorbaciov, „perstroikă” şi „glansosti”, a atras atenţia liderului de la Kremlin, care l-a rechemat pe atunci pe Petru Lucinschi de la Duşanbe cu puţin timp înainte de căderea Uniunii Sovietice şi l-a impus în fruntea partidului comunist din RSS Moldovenească.

Petru Lucinschi

Petru Lucinschi: „A venit Gorbaciov cu intenţia să facă schimbări în cadrul Uniunii Sovietice. Au pornit de la accelerarea economiei. Nu se reuşeşte, fiindcă nu se fac schimbări în sistemul politic. Numai în aprilie sau în mai 1991, la plenara comitetului central s-a scris că noi recunoaştem proprietatea privată. De aceea Gorbaciov atunci a spus că trebuie să mergem la transformarea în politică. Dar când s-au programat schimbările sistemului politic, aici n-au mai putut să ţină, fiindcă s-au pornit masele. Semnalul a fost de sus. De exemplu, în Europa s-a pornit de jos. Bine, prin revoluţia din România, dar toate celelalte – Cehia, Ungaria, ş.a.m.d. Da în Rusia s-a pornit de sus. Pe urmă n-au mai putut să ţină, fiindcă masele au fost mai active. Şi s-a început haosul acesta şi ruperea, de exemplu, aceloraşi probleme economice. Se putea printr-o înţelegere.”

Europa Liberă: Domnule Lucinschi, Dumneavoastră aţi devenit prim secretar al comitetului central al partidului comunist din RSS Moldovenească, calitate în care aţi activat până în februarie 91. Da?

Petru Lucinschi: „Da.”

Europa Liberă: Dumneavoastră în acel moment aţi exprimat ataşamentul faţă de politica lui Mihail Gorbaciov. Unii aveau frică să-l susţină.

Petru Lucinschi: „Da.”

Europa Liberă: De ce aţi găsit de cuviinţă să-l susţineţi?

Petru Lucinschi: „Eu eram în echipa ceea, care am venit cu aceleaşi idei ale transformării. Eu îndată am fost trimis în Tadjikistan în calitate de a doua persoană, dar ca trimis de la Moscova...”

Europa Liberă: Secretar doi al comitetului central al partidului comunist din Tadjikistan.

Arhitectul perestroikăi Alexandr Iakovlev şi secretarul general al PCUS Mihail Gorbaciov, decembrie 1989

Petru Lucinschi: „...pentru a face aceste reorganizări. De aceea pentru mine nu era problemă că trebuie să susţin. Noi activam împreună. În arhive sunt toate propunerile, pe care le făceam eu. Am avut două propuneri la plenara comitetului central - să divizăm partidul în două. Unul să se ducă cu Iakovlev, lasă să fie lider, celălalt cu Ligaciov, dar n-au fost de acord. Dacă noi ne divizam în două partide, trebuia de mers la alegeri. Şi a doua propunere pe care am făcut-o public – să mergem la o uniune economică. Gorbaciov zice că ei, ce vorbeşti tu? Fără o uniune politică, noi nu putem să facem nimic. Deşi, dacă ar fi fost măcar acest lucru, atunci poate se păstra într-o formă oarecare ca o formă de confederaţie cu state independente, cum e CSI acum o organizaţie amorfă. Dar atunci, dacă se făcea divorţul ăsta cu încetul, să spunem în decurs de 10 ani de zile. Noi până acum încă avem probleme nerezolvate, de exemplu proprietatea pe care o avem după hotare.”

Europa Liberă: În Ucraina.

Petru Lucinschi: „Da, cu Ucraina încă n-am semnat nici până acum.”

Europa Liberă: Ce a avut de câştigat şi ce a avut de pierdut Moldova de pe urma destrămării URSS?

Demonstraţie în sprijinul alfabetului latin şi a limbii române, Chişinău, iunie 1989

Petru Lucinschi: „De câştigat noi am câştigat o ţară independentă, noi am putut să ne întoarcem la rădăcinile noastre. Ne-am restabilit tradiţiile, limba, alfabetul, de ceea ce am şi pornit-o noi. Dar partea economică era absolut subestimată. Nimeni nu s-a ocupat cu economia în sistemul sovietic, era centralizat, totul de la Moscova. Şi într-o zi noi am observat că stai oleacă, nu-i lapte, nu-i asta, că nu-i asta. Că nu funcţionează economia. De aceea am avut de câştigat din partea aceasta spirituală, dar n-am reuşit concomitent să mergem cu nişte transformări în economie. De exemplu, am dat pământul oamenilor. Măi oameni buni, am avut vreo 500 de litigii, nici furci, nici topoare, nici nimic. Aţi auzit ceva de nişte conflicte? Nimic. America ne-a dat atunci 37 de milioane ca să facem transformările acelea, ca să primeşti document. Fiecare om are acum documentul lui.”

Europa Liberă: Programul „Pământ”.

Petru Lucinschi: „Le lasă nepoţilor, strănepoţilor, ş.a.m.d. S-a făcut toată chestia asta. Dar am ieşit dintr-un sistem şi oamenii spuneau: da ce să fac cu pământul ăsta? Când vin din Occident şi spun că sunt sărac, n-am nimic. Şi întreabă: da ce ai? Am numai un hectar de pământ. Cum ai un hectar de pământ şi eşti sărac? Este vorba de timp. Cu părere de rău, noi n-am putut s-o facem înainte. Fiecare ţară pentru independenţă plăteşte. Noi n-am plătit înainte.”

La o demonstraţie anti-Ceausescu în Germania de Est, 1989

Europa Liberă: Deci, independenţa pentru Moldova a fost o mană cerească?

Petru Lucinschi: „Într-o oarecare măsură poţi să spui şi aşa. Dacă nu erau transformările cu perestroika şi a Uniunii Sovietice, ce, noi aveam? Nici Ucraina nu se gândea, sau ceilalţi că aveau să fie independenţi. Trebuie să fim serioşi şi să vorbim aşa cum este, uite care este situaţia. De exemplu, în Polonia, păi ei au luptat vreo 6-7 ani, "Solidarność", lupte cucerite, o ţară democratică. România prin revoluţie, Cehia, Ungaria. Noi ca premergător n-am avut chestia asta. Noi am venit cu cântece. Aşa e. Care era sloganul nostru principal? Alfabetul.”

Europa Liberă: Libertate!

Petru Lucinschi: „Ce ai să faci mai departe? Bine. Libertatea e bună, până nu ţi-o dă. Da când ne-au dat libertatea aceasta.”

Europa Liberă: Domnule Lucinschi, faptul că Moldova a rămas în CSI a fost o nevoie? A fost de neînţeles de către conducerea de atunci a Moldovei?

Boris Elţin şi Petru Lucinschi la summitul CSI din Chişinău, octombrie 1997

Petru Lucinschi: „Valentina, apă în piuă. Nu vor nimeni să analizeze. Ce ne încurcă nouă CSI? Vă închipuiţi într-o zi îţi trebuie viză să te duci în Ucraina? Să te duci în Rusia. Nimeni în Europa, nici până astăzi nu spune: ieşiţi din CSI şi noi vă primim în Europa. Dacă ar fi fost o cerinţă, sau dacă întraţi în NATO iată noi vă aşteptăm în NATO, noi vă acceptăm. Prostii spuse de pe stradă. Când îmi spun mie că trebuie de adus aici forţele ONU în Transnistria. Cum le aduceţi, măi oameni buni? Nu ţi le dă nimeni. Descurcaţi-vă voi acasă.”

Europa Liberă: Dar Transnistria a fost bine gândită de Moscova?

Petru Lucinschi: „E clar că aici a fost momentul ăsta de conflict. În armată erau nişte ofiţeri, veniţi nu ştiu de unde veniţi ei. Dar toţi aceşti – subplutonierii, care conduc cu soldaţii, sunt din Tiraspol. Ei sunt de acasă. Ei au ieşit, au luat arme, au intrat în cazarme şi vperiod! Factorul ăsta, că era armata acolo şi factorul că noi am grăbit nişte momente. Acum cum discutăm noi: na-vă, poftim statut, înţelegi. Parcă nu era perioada, când spuneau: daţi-ne zona economică liberă şi noi suntem de acord. Şi dacă le-am fi spus ca la găgăuzi sau ca la bulgari în Taraclia: poftim, vorbiţi în limba rusă acolo, asta s-o studiem cu încetul.”

Europa Liberă: Autonomie largă.

Blocarea căii ferate la Tiraspol şi un protest faţă de arestarea liderului separatist Igor Smirnov, 1 septembrie 1991

Petru Lucinschi: „Da, nu erau probleme. Dar la noi cum e? Acum sau niciodată. Şi de aceea noi trebuie să vedem partea de vină care suntem noi şi partea obiectivă, care s-a creat.”

Europa Liberă: Dar s-a demonstrat că Moscova este acea, care susţine acest regim anticonstituţional.

Petru Lucinschi: „Îi susţine, cum îi susţine că aşa e mentalitatea. Pentru ruşi transnistrenii sunt „ai noştri”, dar noi nu suntem „ai noştri.”

Europa Liberă: Domnule Lucinschi, care sunt regretele Dumneavoastră?

Petru Lucinschi: „Regretele?”

Europa Liberă: Aţi vrut mai mult să faceţi pentru Moldova şi nu aţi reuşit?

Petru Lucinschi: „Vă spun. Sigur. Eu credeam în nişte forţe politice, care ţin totuşi de interesul statului. Dar cât am lucrat eu, dacă am avut două-trei cazuri că au venit nişte oameni şi mi-au propus nişte lucruri, care să le facem în Moldova pentru interesul ţării. Aşa s-a pornit valul ăsta de individualitate.”

Europa Liberă: Invidie.

Petru Lucinschi: „La moldoveni era de mult încă chestia asta. Măi, cât eşti la conducere, acum ia că au să te dea afară şi ai să rămâi cu nimic. De aceea, când s-a pornit valul ăsta, toţi veneau cu nişte propuneri, ce crezi că ai să fii veşnic? Era ceva straşnic. Noi aproape n-avem în elita politică oameni care să se gândească la nivel de stat.”

Europa Liberă: Dar nu credeţi că e o vină şi a Moscovei, pentru că nu dădea voie moldovenilor să ajungă în fruntea chiar a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti?

Petru Lucinschi: „Bine, dar...”

Europa Liberă: Dumneavoastră mi se pare că aţi fost unicul printre cei, care v-aţi strecurat.

Petru Lucinschi: „Eu vă înţeleg, dădeau şi nu dădeau. Dar parcă aici în Moldova noi aveam? Sunt oameni, ruşi, ucraineni, patrioţi ai acestui pământ. Ţin minte cum Nicolae Sulac, răposatul, Dumnezeu să-l ierte, ţin minte în Teatrul de Operă zicea: ehei, tare aştept eu să se ducă ruşii de aici, să văd moldovenii cum se mănâncă unul pe altul. De ce în sistemul vechi aproape în toate colhozurile, eu cred că la vreo 85, sau 90 la sută oamenii cereau ca preşedintele de colhoz să fie ales unul nu din satul lor?”

Europa Liberă: Unele voci spun că totuşi atunci, în 91, s-a ratat şansa unirii cu România.

Petru Lucinschi: „Eu eram atunci prim-secretar. Unii cred că unirea asta e un pod de flori. Un pod de flori cu cântece, asta e una. Dar unirea asta e un act politic, care zdruncină de-acum nişte lucruri din temelie a Europei.”

Europa Liberă: Dacă era voinţa poporului.

Petru Lucinschi: „Da unde era ea? Voinţa poporului trebuia să se facă un plebiscit. Trebuia să se voteze. De ce nu s-a organizat?”

Europa Liberă: Păi, vă întreb pe Dumneavoastră.

Mircea Snegur şi Ion Iliescu la Chisinau, 1 mai 1992

Petru Lucinschi: „S-a organizat în 94, dar întotdeauna e chestia asta, ştiţi cum e. Dar ce, trebuie să facem? Nu putem, îi ciocnim pe oameni. Cine atunci trebuie să participe? Trebuie să participe şi alolingvii, nu trebuie să participe alolingvii. În cele din urmă s-a făcut în 94 un fel de referendum consultativ pentru independenţă. Pe urmă, vă închipuiţi câte probleme s-ar fi ivit aici la noi şi câte s-ar fi ivit în regiune? De aceea trebuie să ai acceptul. Cum s-a unit Basarabia cu România? Sau cum Basarabia a intrat în componenţa Rusiei? Cine a hotărât? Aşa şi acum. Fără ţările mari, ce, noi hotărâm? Oamenii se ruşinează să vorbească că noi o ţară mică... Eminescu ne spune să ne ştim lungimea nasului şi că unui popor mic mai bine îi merge haine modeste. Dar noi nu luăm nimic în tolc, cum se spune. De aceea nu se putea atunci şi asta o explică şi românii, cei care au fost la conducere, şi Iliescu, şi Năstase, şi toţi spun chestia asta: măi oameni buni, s-au consultat lucrurile astea. Da, noi puteam să facem încă o dată Hora Unirii, să dansăm, dar consecinţele de unire ca stat e un act politic, juridic, de acum care trece cu alte instrumente.”

Europa Liberă: Pe cât de independentă vedeţi, după două decenii de la proclamare, Moldova? Este independentă? Şi-a consolidat independenţa?

Petru Lucinschi: „E independentă în măsura semnificaţiei acestei noţiuni. Noi suntem independenţi din punct de vedere că noi luăm decizia. Sunt trei forţe care pot influenţa Moldova acum: asta e Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi presa. Gata. Punct.”

Europa Liberă: Şi Rusia.

Petru Lucinschi: „Punct. Nu. Punctum. Mai mult nimeni. De aceea noi suntem independenţi din punct de vedere că noi luăm decizia. Ei pot să dea nişte sfaturi şi Uniunea Europeană, şi Statele Unite ale Americii. Bine, Rusia se mai implică, suntem legaţi de ruşi şi o să fim legaţi toată viaţa, trebuie să ducem relaţii normale.”

Europa Liberă: Domnule Lucinschi, Moldova mai rămâne a fi în orbita Rusiei? Sau în zona de influenţă a Federaţiei Ruse?

Petru Lucinschi şi Vladimir Putin la Chişinău, iunie 2000

Petru Lucinschi: „Tot întrebarea veşnică va fi. Rusia întotdeauna o să pretindă la chestia asta. America pretinde ca în orice colţ a lumii să aibă influenţă. Uniunea Europeană pretinde că noi suntem la hotarele ei. Noi întotdeauna vom fi un obiect al interesului. În primul rând vecinii. Românii? - chestie veşnică. Ucraina? – Chestie veşnică. Uniunea Europeană? Cât o fi Uniunea Europeană. America? Tot veşnică. A veni China, ea o să fie poate mai altfel. Dar noi întotdeauna vom fi obiectul interesului anumitor forţe. Deci, e altceva, cu aceste centre mondiale, europene, regionale să ducem o politică deşteaptă, o politică de bună vecinătate, de bună înţelegere, de respectare a unor reguli de joc.”

Europa Liberă: Domnule Lucinschi, trăiau cetăţenii pe timpul URSS cu frică? Aveau teamă de KGB? Ce rol a jucat KGB-ul?

Petru Lucinschi: „KGB-ul şi toţi aiştilalţi se ocupau cu anumite categorii de oameni. De exemplu – intelectualitatea. Un control aproape total. Da, erau nişte cerinţe ce ţineau de ideologie. Nu trebuia să spui contra puterii sovietice. Oamenii nu erau percepuţi ca o forţă raţională, ş.a.m.d., dar ca nişte unelte, care trebuie să îndeplinească numai nişte indicaţii ale partidului, că partidul ştie cel mai bine. Eu, şef adjunct al secţiei de propagandă a comitetului central al Uniunii. Soţia mea se duce în Italia în turism. Se întoarce înapoi, o cheamă la KGB – cu cine te-ai întâlnit? Doamnă Valentina, nişte tâmpenii totale. Toate structurile astea aveau nişte categorii, care influenţau.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aveaţi o părere categorică, că Moldova nu ar avea nevoie de o lege a lustraţiei. Rămâneţi la această părere?

Petru Lucinschi: „Nu, să admitem că o avem. Nu şi ce? Orişicare schimbare în societate vine tot din oamenii, care au trăit în societatea premergătoare. De unde poţi să iei alţii?”

Europa Liberă: O lege a lustraţiei nu?

Petru Lucinschi: „Prostii, n-o să dea nimic. La legea lustraţiei o să iasă o parte din scriitori, o parte din oamenii de cultură, care mai scriau unul pe altul. Ei, şi ce ai să faci cu dânşii? Mare satisfacţie de la asta?”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi că actualul Partid al Comuniştilor foloseşte totuşi simbolurile – secera, ciocanul, ideologia comunistă pentru a reveni la putere, în dorinţa de a recăpăta puterea?

Petru Lucinschi: „Asta e un fel de bătaie de joc de oameni. Nu se poate nimic de făcut pe baza de a-l manipula pe om. Nu-i cinstit chestia asta. Eu le-am spus comuniştilor odată: voi dacă aţi spune că voi veniţi şi readuceţi Uniunea Sovietică, cu investiţii, cu surse energetice, încă eu m-aş gândi poate să votez pentru voi. Dar când voi spuneţi că o să veniţi cu cârnaţ de 2,20, asta e o chestie de manipulare a societăţii, nu e lucru cinstit.”

Europa Liberă: Dar pe timpul URSS manipulare, minciună era? Stătea în capul mesei?

Petru Lucinschi: „Era, tot reieşea din nişte momente ideologice. O ideologie prostească. Cum de exemplu, ştiţi cum se spune – suntem un popor cu un trecut imprevizibil. Noi ne temem de trecutul nostru, să spunem aşa cum a fost. Măi, de ce nu putem să spunem că în timpul lui Ştefan cel Mare limba vorbită la domnitor era slavona? Ce, generaţia tânără n-o să înţeleagă că asta a fost o perioadă de dezvoltare a societăţii? Care e problema? Nu, asta spunem, asta nu spunem. Nu e una şi aceeaşi? Cum se spune, nici Dumnezeu nu poate să schimbe trecutul. Da istoricii şi politicienii pot.”

*
Europa Liberă: Emil Constantinescu este cel de-al doilea preşedinte, cronologic, al României după 1990. După 20 de ani de la prăbuşirea comunismului, Europa Liberă l-a întrebat cum vede el originile acestui proces şi evoluţiile în regiune?

Valentina Ursu şi Emil Constantinescu

Emil Constantinescu: „Prăbuşirea imperiului sovietic a fost un lucru pozitiv pentru întreaga omenire şi pentru întreaga istorie a omenirii, pentru că s-a produs prăbuşirea celui mai criminal sistem din întreaga istorie a omenirii. Pe de altă parte, modul în care s-a produs acest lucru, cu excepţia României, fără război, fără pierderi de vieţi omeneşti, la aceste dimensiuni a fost un fapt pozitiv. Moldova a ştiut să folosească acest lucru. Şi a obţinut independenţa, chiar înaintea ei a obţinut revenirea la limba latină, la grafia latină, ale căror rezultate le vedem. Eu am fost printre primii, care au ajuns în 90 în Moldova, pentru că era locul în care m-am născut.”

Europa Liberă: Vă trageţi din părţile Tighinei?

Emil Constantinescu: „Da, din Copanca, m-am născut chiar la Tighina. Am venit imediat aici. Îmi amintesc foarte bine dificultăţile cu care vorbeau româneşte chiar liderii unionişti pe acea vreme. Schimbările sunt excepţionale şi nu trebuie să uităm niciodată importanţa pe care o are proiectul cultural înaintea unui proiect politic. Eu n-aş zice că mai trebuie să vorbim de iluzii, pentru că între iluzii şi idealuri trebuie să vorbim despre idealuri.”

Europa Liberă: Moldova a rămas în cadrul CSI, Comunitatea Statelor Independente.

Emil Constantinescu: „CSI-ul a rămas mai ales în componenta comercială. Or, este o libertate a statelor de a-şi alege diferite regrupări comerciale. Nu mi se pare un lucru deosebit, pentru că chiar dacă CSI-ul a fost gândit ca un pas spre refacerea vechiului imperiu sovietic. Este evident astăzi că acest lucru nu mai este posibil.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi că majoritatea moldovenilor tânjesc după URSS? De ce rămân atât de nostalgici, peste 40 la sută?

Ion Sturza, Emil Constantinescu, Aleksander Kwasniewski şi Petru Lucinschi la Forumul economic RM-UE, Chişinău, martie 2011

Emil Constantinescu: „Sigur că vârsta mea, eu mă plasez în rândul seniorilor, dar întotdeauna mă interesează unde se plasează tinerii. Locul lor nu este printre nostalgicii vechi. Sigur că mentalitatea se schimbă cel mai greu. Or, aici îi vom găsi pe cei pentru care egalitarismul, pentru care spiritul colectivist este o gândire, care mai există şi în România. Aici societatea civilă are un rol de jucat. Liderii politici pot să împingă proiecte politice, oamenii de afaceri pot să ducă economia înainte, dacă în spate societatea civilă nu construieşte frontul de modificare a mentalităţilor şi conştiinţei, toată această avansare poate să se prăbuşească. Pentru că în spatele frontului se creează un gol. Şi întotdeauna forţele răului lucrează.”

Europa Liberă: Aţi vorbit vreo dată cu domnul Gorbaciov despre destrămarea URSS?

Emil Constantinescu: „Desigur, de mai multe ori. Şi am întâlnit în Gorbaciov un apărător al drepturilor omului. Trebuie să avem în vedere această capacitate, un fel de schimbare a mentalităţii, nu numai la un popor, ci chiar şi la un lider. Eu l-aş asemui cu Columb – a plecat spre Est şi a ajuns în Vest.”

Europa Liberă: De ce e mai mult respectat în exterior, în Occident mai cu seamă, decât în Rusia?

Emil Constantinescu: „Mi se pare normal. Pentru că Occidentul îi este recunoscător. Şi trebuie să-i fie profund recunoscător pentru că America şi Vestul Europei au reuşit să scape de războiul rece, fără rachete. Că exista un buton nuclear la Moscova. Şi dacă era un descreierat în locul lui Gorbaciov putea să fie un sfârşit tragic. La fel cei din fostele ţări comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv din România, noi avem o datorie faţă de Gorbaciov, pentru că în acele momente în mod evident Rusia nu a intervenit. Chiar dacă era congres atunci. Deci, practic, acest curs paşnic, prin care s-a realizat acest mare proces istoric include şi o contribuţie a lui Gorbaciov. Putem să-i înţelegem în acelaşi timp pe ruşi.”

Europa Liberă: Pentru că au pierdut puterea.

Emil Constantinescu: „Sigur că şi Rusia de astăzi este altceva. Ea a redevenit puternică, ea va fi un jucător important, dar nostalgiile faţă de statutul de superputere mai există. El există oriunde, există mai diminuat sigur în democraţii. Vom găsi oricând şi în Franţa nostalgii coloniale, vom găsi în Marea Britanie, şi amintiţi-vă că de Gaulle a trebuit să facă faţă unor atacuri teroriste ale radicalilor francezi, când a renunţat. Mersul istoriei, v-am spus, cere totdeauna un preţ politic. Şi Gorbaciov a plătit preţul politic. Şi ce a pierdut, ca totdeauna, ce a pierdut în prezent, a câştigat în istorie.”

Europa Liberă: La destrămarea URSS a fost o şansă ca Moldova să se reunească cu România?

Emil Constantinescu: „Categoric, da.”

Europa Liberă: Şi s-a ratat?

Emil Constantinescu

Emil Constantinescu: „S-a ratat. Sigur că este foarte greu să vorbim acum despre ceva ce s-a petrecut. Numai că atunci se putea întâmpla orice. În acel moment dacă se forţa, toate erau imposibile. Deci, tot ce s-a întâmplat atunci ţinea de domeniul imposibilului. A fost un imposibil, care devenea posibil. Însă, aşa cum arăta şi preşedintele Lucinschi, care ştie foarte bine că era aici angrenat, proiectul cultural era atunci important. Dar istoria alternativă este dificilă. Sigur, eu făceam parte dintre cei care doreau şi care întotdeauna au avut acest ideal al unirii. Şi-l voi avea până în ultima clipă a vieţii mele. Dar în acelaşi timp, de la România răspunsul nu a fost pe potrivă şi era normal. Când aici exista un sentiment al unirii pe vremea ceea înflăcărată, România încheia tratatul cu URSS, care consfinţea alianţa şi până când am ajuns eu preşedinte, vă amintesc că în 96 Primakov venea la Bucureşti ca să parafeze un tratat, conform căruia România n-ar fi putut intra nici în NATO, nici în Uniunea Europeană fără aprobarea URSS-ului. Şi numai prin intervenţia mea într-o conferinţă de presă, în calitate de preşedinte al CDR-ului, preşedintele Iliescu s-a speriat, era înainte de alegeri. Şi Primakov a plecat jignit de la Bucureşti, fără parafarea unui tratat.”

Europa Liberă: Primakov, fostul ministru de Externe al Rusiei.

Emil Constantinescu: „Aşa, totul era pregătit, era parafat acel tratat, care era acel din 92, România fiind singura ţară care a parafat şi a semnat un tratat cu URSS-ul, care evident murea. Şi dacă el nu a fost ratificat în Parlament, a fost că nu a mai existat URSS-ul între timp.”