2 iunie 2001
Editorialul săptămânii
de Nestor Rateş
Victime şi criminali.
Încheiem o săptămână pe care am vrea să o uităm deşi am putea fi forţaţi să ne-o amintim. [...] Ciorna raportului pregătit de baroneasca Emma Nicholson privitor la situaţia copiilor din România conţine observaţii grele şi grave, inclusiv cea privind traficul de copii şi implicarea unor oficialităţi...
Este greu de asimilat o critică atât de devastatoare mai ales când se pare că ese însoţită de recomandarea suspendării negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană.
[...] Este uşor de înţeles că toate încercările de discreditare a baronesei britanice nu vor duce decât la aţâţarea opinie publice româneşti, nici de cum la micşorarea credibilităţii raportului amintit în ochii Uniunii Europene.
Dacă e ceva de obiectat faţă de cuprinsul acestui raport, atunci se pot aduce argumente, cita fapte; garagaţa arată poate bine în paginile unui ziar dar la Bruxelles este văzută drept semn de infantilitate politică. Mai ales că nu este singurul.
Tot săptămâna aceasta, preşedintele Iliescu dădea un interviu publicaţiei Politika din Belgrad, în care evoca „intervenţia NATO împotriva Serbiei din primăvara lui 1999 şi atitudinea conducerii române faţă de acele momente dureroase pe care preşedintele le califică „un episod nefericit”.
Nu este clar de ce preşedintele Iliescu a ţinut să amintească de poziţia sa potrivnică bombardamentelor NATO în contrast cu cea a administraţiei Constantinescu, de susţinere tocmai când România bate cu insistenţă la porţile Alianţei. Oare nu este clar că ţara are şi aşa o problemă de credibilitate ? Prezenta foştilor securişti în Parlament şi posturi de influență este un motiv de îngrijorare pentru Occident.
Pe când acest subiect ţinea afişul, primul ministru ne îndemna să nu mai fim atât de preocupaţi de trecut.
Iar trecutul imediat, ultimii 11 ani, sunt învăluiţi în vălul reconcilieri. La care, se spune, se potriveşte amnistierea tuturor celor care au comis crime sau delicte în mişcări sociale, după revoluţia din decembrie 1989. În Parlament se redactează un proiect de lege. Ideea este susţinută în mod public şi de preşedintele Iliescu.
Nu ştim dacă legal pot fi amnistiate grupuri de oameni în loc de indivizi.
Între cine şi cine să fie reconcilierea: Între cei care au ordonat armatei să tragă şi cei răpuşi ? Cei care ar urma să fie amnistiaţi nici nu şi-au recunoscut vreo vină...
Trecutul trebuie asumat aşa cum a fost şi pentru asta nu trebuie minimalizată diferenţa dintre victimă şi călău”.
