5 iunie 2001
Ora Moldovei.
Moldova și chestiunea frontierei cu Ucraina.
Dan Ionescu: Preşedintele Vladimir Voronin a anunţat luni seara, în cadrul unei emisiuni difuzate pe postul naţional de televiziune, că Chişinăul este dispus să coopereze în cadrul Comunităţii economice euro-asiatice, lansată la recentul summit CSI din capitala bielarusă.
Voronin a apreciat însă, că realizarea acestei intenţii va depinde mult de Ucraina, deoarece Republica Moldova nu are frontieră cu statele ce constituie acest organism. Vladimir Voronin a spus că la Minsk aproape a reusit să-l convingă pe preşedintele ucrainean Leonid Kuchma să adere la comunitatea euro-asiatică. Discuţiile pe această temă vor continua şi la reuniunea şefilor de stat ai ţărilor membre ale GUAM, care va avea loc la 6-7 iunie la Yalta.
Vladimir Voronin şi-a exprimat încrederea că va reuşi să convină partea ucraineană asupra tuturor aspectelor controversate ale relaţiilor dintre cele două state. El a mai anunţat că săptămâna viitoare Parlamentul de la Chişinău şi Rada supremă de la Kiev vor ratifica în aceeaşi zi documentele, semnate anul trecut cu privire la proprietăţile Moldovei de pe teritoriul Ucraine şi cu privire la delimitarea frontierei comune.
Între timp, grupul parlamentar al comuniştilor a decis astăzi să ratifice acordul de frontieră moldo-ucraineană. Liderul grupului de deputaţi comunişti, Victor Stepaniuc, a declarat că Republica Moldova va face unele cedări pe segmentul de frontieră de lângă localitatea Palanca în schimbul recunoaşterii proprietăţilor moldovene din Ucraina. Mai multe de la Sergiu Praporşcic.
Preşedintele grupului parlamental al comuniştilor, Victor Stepaniuc a anunţat că deputaţii comunişti au decis astăzi, în cadrul unei şedinţe, să susţină prin vot ratificarea Acordului de frontieră cu Ucraina. Acordul conţine un protocol adiţional, care prevede transmiterea în proprietatea Ucrainei a unei porţiuni de opt kilometri din şoseaua Odesa-Reni, în regiunea comunei Palanca. Stepaniuc a spus că Republica Moldova trebuie să facă această cedare pentru ca Ucraina să recunoască în schimb proprietăţile moldovene în regiunea Odesa.
Victor Stepaniuc: „Partea ucraineană recunoaşte după noi proprietate de-a noastră pe teritoriul Ucrainei, care trebuieşte păzită, înregistrată, legalizată ş.a.m.d., atunci ţările încep a face nişte cedări. Deci ei au cedat un lucru, noi în cazul ăsta am cedat, că da, luând în vedere practica internaţională şi luând în vedere condiţiile concrete, care sunt în teritoriul cela, ei bine, fie şi aşa. La urma urmei, drumul cela nu se duce nicăieri din teritoriul Republicii Moldova. În cele din urmă noi acum putem să le lămurim cetăţenilor – da, situaţia e aşa la moment, dar în achimb noi avem aceia. Şi consider că oamenii ne înţeleg.”
Stepaniuc nu a explicat cum e posibil, ca după ratificarea acordului, porţiunea de şosea de la Palanca să rămână în proprietatea Republicii Moldova, odată ce documentul prevede cedarea ei părţii ucrainene. Liderul deputaţilor comunişti a spus că ratificarea acordului a fost deja inclusă pe ordinea de zi a şedinţei plenare de vineri a Parlamentului.
Declaraţia lui Stepaniuc a fost dezminţită de un alt lider comunist, vicepreşedintele Parlamentului, Vadim Mişin. El a declarat jurnaliştilor că fracţiunea comuniştilor a decis la propunerea sa să amâne ratificarea acordului de dilimitare a frontierei cu Ucraina până la 20 iunie.
Mişin a spus că guvernele de la Chişinău şi Kiev urmează să semneze un protocol privind regimul de exploatare a şoselei Odesa-Reni, în regiunea satului Palanca. Potrivit lui, porţiunea de opt kilometri de autostradă va fi cedată Ucrainei, dar pe acest segment de drum nu vor fi instalate posturi de grăniceri sau postur vamale, terenurile de pe ambele părţi rămânând în proprietatea Republicii Moldova.
Mişin a declarat „Republica Moldova nu pierde nimic prin ratificarea tratatului privind frontiera cu Ucraina, care a cedat foarte mult în cadrul negocierilor”. Potrivit lui, în prezent autorităţile de la Kiev examinează posibilitatea recunoaşterii patrimoniului Republicii Moldova din regiunea Odesa, exprimându-şi speranţa că în timpul apropiat Rada supremă va ratifica un document în acest sens.
Liderii comunişti se pronunţă şi pentru semnarea şi ratificarea Tratatului politic de bază cu România, parafat în aprilie 2000 de foştii miniştri de Externe din România şi Republica Moldova, Petre Roman şi, respectiv, Nicolae Tăbăcaru. Preşedintele fracţiunii comuniste, Victor Stepaniuc a făcut această declaraţie astăzi, în cadrul unei întrevederi avute cu ambasadorul României la Chişinău, Andrian Bălănescu. Potrivit lui Stepaniuc, majoritatea parlamentară comunistă va insista asupra ratificării cât mai grabnice a tratatului.
Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, Radio Europa Liberă.
*
Dan Ionescu: Potrivit agenţiei Interfax, astăzi la Grodno adunarea parlamentară a uniunii Rusia-Belarus a aprobat o hotărâre, prin care Parlamentului moldovean i se acordă statut de observator pe lângă acest organism. Observatorii de la Minsk, transmite aceiaşi agenţie, consideră că odată cu venirea la putere a preşedintelui Vladimir Voronin, Republica Moldova ar putea adera chiar în acest an la uniunea ruso-belarusă.