În ultimii ani au apărut numeroase articole şi studii în care s-a vorbit despre vînzarea germanilor şi evreilor de către regimul ceauşist. Multe dintre aceste scrieri s-au bazat pe pure speculaţii. Uneori chiar şi anumite documente accesibile pînă acum fie au fost răstălmăcite, fie au fost pur şi simplu ignorate.
Jurnal de corespondent: cu William Totok (Berlin)
S-a trecut apoi cu vederea şi factorul „cumpărare“, pentru că acolo unde se vinde ceva apare automat şi un cumpărător. În acest context s-au făcut auzite voci care au reproşat autorităţilor federale, de pildă, că au cumpărat pur şi simplu etnicii germani din România, care doreau să emigreze, folosind ca pretext reîntregirea familiilor.
Se ignoră faptul că operaţiunile de facilitare a emigrărilor s-au derulat ca acţiuni umanitare. Autorităţile germane implicate sunt acuzate de distrugerea comunităţilor şi instituţiilor etnicilor germani din România, fără a se ţine cont de faptul că viaţa şi soarta unor oameni sunt mai importante decît supravieţuirea cu orice preţ a unor instituţii comunitare legate de istoria unei minorităţi naţionale.
Un volum masiv de documente publicat acum de o echipă a CNSAS se ocupă de această problemă. Volumul realizat de Florica Dobre, Florian Banu, Luminiţa Banu şi Laura Stancu se intitulează: „Acţiunea «Recuperarea«. Securitatea şi emigrarea germanilor din România (1962-1989)” şi a apărut la Editura Enciclopedică din Bucureşti.
Documentele cuprinse în această carte demonstrează că primele înţelegeri confidenţiale între România comunistă şi autorităţile vest-germane privind emigrarea au avut loc deja pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Securitatea era implicată de la bun început în operaţiunile valutare care s-au derulat în secret. Partea română nu dorea ca etnicii germani să plece din ţară, fiind conştientă de pierderea unor oameni calificaţi.
Odată cu înrăutăţirea generală a situaţiei, creştea şi dorinţa
germanilor de a părăsi ţara, ceea ce a contribuit şi la creşterea ofertelor financiare venite din partea Bonnului. Doi jurişti (Ewald Garlepp şi Heinz Günther Hüsch, care apare în documentele Securităţii sub numele conspirativ „Edward“ sau „Eduard“ ) s-au ocupat în toţi aceşti ani de negocierile secrete, semnînd mai multe convenţii şi protocoale confidenţiale. „Negociatorii“ români erau ofiţeri de Securitate deghizaţi în jurişti sau funcţionari de stat (mr. Stancu Alexandru „Martinescu Alexandru“; col. Stelian Andronic „Nicolae Arnăutu“ ş.a.).
În urma acestor înţelegeri România a încasat cîteva zeci de milioane de mărci. Operaţiunile valutare erau strict controlate. Din documente aflăm - ceea ce pare o ironie a istoriei - că Securitatea a achiziţionat cu o parte a sumelor obţinute tehnică operativă din vest (adică instrumentele necesare pentru supravegherea populaţiei).
Cei dornici să plece au căzut deseori în plasa unor escroci care încasau sume enorme, afirmînd că au un mandat semioficial în vederea accelerării plecărilor. În volumul amintit este reprodusă o notă a ambasadei germane din Bucureşti în care sunt nominalizaţi aceşti „intermediari“ pe care nimeni nu i-a tras vreodată la răspundere. Din păcate, autorii volumului nu au cercetat dosarele acestor persoane, învăluite în continuare într-un mister generator de legende şi speculaţii.
Florica Dobre, Florian Banu, Luminiţa Banu, Laura Stancu: Acţiunea «Recuperarea». Securitatea şi emigrarea germanilor din România (1962-1989), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2011, 943 p.