Luni
M-am trezit la ora 7. Am luat dejunul în timp ce ascultam emisiunea matinală a Europei Libere. Aflu că moldovenii din Canada şi-au pus speranţe mari în actuala guvernare... la fel ca şi mine, ca şi fratele meu, care credea acum doi ani că astăzi vom discuta cât e de bine să nu dai mită. Naivi mai suntem. Şi noi. Şi moldovenii din Canada.
Sunt în concediu, însă oricum trebuie să merg la serviciu pentru a susţine normative: urcare pe autoscară, legarea funiei de salvare pe sinistrat, etc. Sunt exerciţii obligatorii pentru fiecare pompier din Moldova. Fac tura în detaşamentrul de pompieri o dată la trei zile.
Profit de timpul liber pentru a merge la facultate. Am să fiu inginer. Acum un an am înţeles că doar cunoştinţele de la universitate sunt prea puţin dacă vreau să obţin un post de muncă bine plătit. De aceea zilnic merg la un birou de proiectări unde am posibilitatea să deprind meseria şi să câştig un ban în plus. Apropo, este unul din cele mai bune birouri de proiectări din oraş. Nu am ajuns să lucrez la ei pentru că aş avea pile. Pur şi simplu am mers la ei şi le-am spus: Bună ziua. Sunt Vitalie. Sunt student şi vreau să muncesc. Cine a zis că în Moldova nu îţi poţi găsi de lucru?
Marţi
Mă trezesc zâmbind ... simt parfumul soţiei mele. Azi e acasă. De câteva ori pe săptămână pleacă la servici la 5 dimineaţa. Ora când mi-ar plăcea să o caut în aşternut. Azi nu e miercuri şi nici vineri, e marţi, deci vom lua dejunul împreună. Ziua promite a fi frumoasă.
Merg spre serviciu cu plăcere. Îmi place să privesc feţele oamenilor – unii sunt mai trişti, alţii îngânduraţi... puţini au feţe luminate. Mi-am petrecut toată după amiaza în compania schiţelor de proiect.
În drum spre casă m-a întristat priveliştea pe care am surprins-o în curtea blocului în care locuim. Înaintea alegerilor locale primăria Chişinău a amenajat un loc de joacă pentru copii. Pe unul dintre topogane era o tăbliţă cu un mesaj care anunţa că locul de joacă a fost construit de primărie. Astăzi e distrus.
Îmi amintesc de exemplul adus de unul dintre colegii mei de birou. În perioada sovietică două familii se plimbau prin parc. Una era din Uniunea Sovietică, cealaltă din Germania. La un moment dat copiii familiilor au descoperit o floare. Copilul neamţ a mirosit-o, cel din URSS a rupt-o. Mă întreb: de ce nu ne plac lucrurile frumoase şi bine amenajate?
Miercuri
Suntem la ecuatorul săptămânii. Atât de repede trece
săptămâna. De fapt... ca şi salariul. Cum spune soţia mea: „Iaka este, iaka nu-i”. Zic de salariu pentru că îmi dau seama că am nevoie de un computer mai performant. Caut o soluţie. Programele pe care le folosesc la birou încep a depăşi capacitatea computerului meu. S-a învechit sărmanu. Şi când mă gândesc că acum trei ani era unul din cele mai performante. Mda... şi pentru el trece repede timpul.
Seară merg la antrenament. Fac sport... înainte mai mult, acum mai puţin. Trei ani am jucat rugby în Italia. Până când într-o zi... mânat de dorul de casă am zis: gata, eu mă întorc.
Obişnuiesc să citesc înainte de somn. Astăzi o jumătate de oră am fost pe„Tărâmul lui Saşa Kozac”.
Joi
Cum spuneam o dată la trei zile fac tura de pompier în cadrul Detaşamentului sectorului Râşcani. Îmi revăd colegii după o lună de zile în care am fost în vacanţă. Nimic nu s-a schimbat. La schimbul de gărzi suntem anunţaţi că vom primi uniformă şi echipamente noi. Nu îmi fac iluzii că vor găsi o uniformă pe mărimea mea. Va trebui iar să mi-o cos. Urmează rutina întărită prin ordin: primirea schimbului, prînz, lecţii, sport, timp personal...Seara citesc. Pentru o jumătate de oră mă retrag din nou pe „Tărâmul lui Saşa Kozac”.
Vineri
De la 6 dimineaţa ne pregătim pentru schimbul gărzilor. Nu am avut incendii. A trecut tura bine. Mă grăbesc spre casă să fac un duş. În câteva ore am să fiu la părinţi, la Pârjolteni. Mi-i dor de sat. Cât de mult nu ar vrea soţia să mă urbanizeze, pe mine tot veşnicia de la sat mă cheamă. Până duminică uit de Alianţă, comunişti, corupţie şi minciuni politice. Duminică sper să revin cu bateriile pline pentru o nouă săptămînă.
