Linkuri accesibilitate

Tehnologiile informaţionale - un domeniu fără specialişti?


Companiile IT ar avea nevoie de 3000 de specialişti anual, în loc de 1000 cîţi pregătesc universităţile.


În mai puţin de o săptămînă absolvenţii de licee şi colegii vor putea să-şi depună dosarele la universităţi. Pentru cei care vor să se înscrie la facultăţi ce pregătesc specialişti în tehnologiile informaţionale, ministerul educaţiei a păstrat acelaşi număr de locuri. Dar companiile private din domeniu şi-ar dori ca universităţile să furnizeze mult mai mulţi specialişti, ca să se dezvolte, a aflat Lucia Diaconu.


IT - un domeniu fără specialişti?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:52 0:00
Link direct



Asociaţia naţională a companiilor private din domeniul tehnologiilor informaţionale afirmă că mediul privat din acest sector ar putea crea uşor de 2-3 ori mai multe locuri de muncă dacă instituţiile de învăţămînt ar pregăti 3000 de specialişti în loc de aproximativ 1000 cîţi pregătesc acum.

Aceştia ar urma să acopere posturile pe care acuma au mai mari şanse să le ocupe specialiştii din afară, explică directorul executiv al asociaţiei Ana Chiriţă: „Specialiştii de care e nevoie se găsesc mult mai greu. Dacă în România sau alte regiuni caută un specialist şi primesc 20 de CV-uri pe un loc de muncă aici am trei CV-uri şi din care nu ştiu dacă vreau să aleg. Pînă la urmă este foarte mare probabilitatea că jobul ăsta o să plece în altă parte, din cauză că nu sînt destui. Nu sînt pentru oportunităţi care există, asta încerc să explic. Avem un deficit, dar este un deficit de oportunităţi. ”

Ministerul Educaţiei se ghidează însă exclusiv de raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa de specialişti atunci cînd face recomandări Misterului Muncii, responsabil să stabilească planul de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt . Nadejda Velişco, şefa Direcţiei Învăţămînt Superior:

„Ministerul Educaţiei atunci cînd întocmeşte aceste solicitări face în baza propunerilor care vin de la universităţi. Universităţile sînt acelea care ştiu că este nevoie pentru că universităţile sînt responsabile de angajarea în cîmpul muncii. O fac aceasta cît se poate de făcut şi respectiv în următorul an ei fac demersuri.”

Ca să se dezvolte, companiile private se văd astfel nevoite să insiste pe promovarea specialităţilor IT, sperînd să mărească în aşa fel interesul absolvenţilor pentru domeniu, adică cererea, ca în consecinţă să se deschidă mai multe locuri la instituţiile de învăţămînt superior.

Petru Todos, vicerectorul Universităţii Tehnice, principalul furnizor de cadre în domeniul tehnologiilor informaţionale, susţine însă că problema ar avea şi alt motiv:

„Specialişti pregătim mulţi, însă foarte mulţi din absolvenţii noştri se angajează la firme internaţionale. Acolo se dă un salariu mai mare şi ei evident se duc acolo.”

Directorul executiv al Asociaţiei Naţionale a Companiilor Private din domeniul IT Ana Chiriţă recunoaşte că migraţia specialiştilor este o provocare pentru mediul privat din acest sector, dar companiile încep să ia măsuri, propunînd pentru specialiştii moldoveni condiţii suplimentare pentru confortul acestora, cum ar fi facilitarea obţinerii unui credit de exemplu.

Şi se aşteaptă şi de la universităţi să sporească calitatea studiilor specialiştilor pe care îi pregătesc, aşa încît să nu mai fie nevoite companiile să investească timp şi bani suplimentari pentru integrarea specialistului la locul de muncă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG