17 iulie 2001
Actualitatea. (Moderator: Cristian Teodorescu; comentariu: Horia Roman Patapievici).
Modificarea Constituţiei.
Încă de cînd a fost votată triumfal de fostul Front Democrat al Salvării Naţionale, ulterior PDSR şi acum PSD şi supusă imediat unui referendum menit să spulbere speranţele monarhice ale unor cetăţeni, actuala Constituţie a fost considerată de toţi criticii ei ca fiind pripită în formulări, imperfectă în concepţie, confuză ca filosofie politică şi deci, condamnată să fie provizorie.
Astazi, cînd structurile de putere a ceea ce odinioară am numit „regimul Iliescu” s-au consolidat şi verificat în alternanţa la putere din 1996-2000, chiar şi părinţii ei doresc să o modifice. Mi se pare important de subliniat că dezbaterea privind modificarea Constituţiei are drept premisă indiscutabilă faptul ca azi nici o forţă politică nu mai contesta legitimitatea regimului Iliescu. Țara merge mai departe pe macazurile trasate în 1990 de echipa Iliescu. Acest fapt, după 11 ani, a devenit „legitimitatea”. Terenul pe care se desfăşoară discuţia constituţională la 11 ani de la prabuşirea regimului comunist consfinţeşte în mod clar victoria forţelor care au preluat în acel moment puterea şi înfrîngerea opoziţiei formate atunci din partidele istorice. [...]
În viziunea PSD guvernul ar trebui abilitat să emită acte normative cu valoare de lege în domeniul legilor ordinare, iar serviciile secrete şi armata ar trebui sa ţină de executiv.
Toate partidele sunt de acord că regimul proprietăţii trebuie garantat mai apăsat, că statutul celor două camere trebuie diferenţiat, că, emiterea ordonanţelor de urgenţă trebuie reglementată mai strîns şi că noua Constituţie ar trebui să prevadă deja cadrul integrării in Uniunea Europeană. Diferenţele apar în ce priveşte formulările concrete.
În general, se poate deja spune că PRM este aproape împotriva tuturor modificărilor, că PD pare a fi cel mai indecis în privinta statutului viitoarei republici, iar PSD şi PNL au viziune de modificare cele mai articulate, însă în direcţii opuse. Dacă ambele partide sunt pentru un executiv mai puternic, PSD doreste un Parlament la remorca guvernului şi preşedinţiei, în timp ce PNL doreşte scoaterea completă a preşedintelui din jocul electoral al partidelor. Ce se poate spune contemplind aceste propuneri este că pentru absolut toate patidele parlamentare, parlamentul nu pare a fi o instituţie în sine, ci, un soi de loc de „trecere”. Pentru unii spre preşedinţie, pentru alţii spre guvern, pentru alţii spre pozitii de putere în stat.
