Linkuri accesibilitate

Serbia a capturat ultimul criminal de război


Goran Hadzic
Goran Hadzic

La Belgrad s-a anunţat arestarea ultimului fugar acuzat de crime de război în războaiele din Balcani, Goran Hadzic.



În vârstă de 52 de ani, sârbul Hadzic se ascunde de şapte ani şi este învinuit de atrocităţi comise în Croaţia în războiul cu armata iugoslavă din anii 1991-1995. Anunţând arestarea lui Hadzic, preşedintele Serbiei, Boris Tadic, s-a declarat mândru că ţara lui a reuşit să captureze toţi suspecţii sârbi de crime de război, îndeplinindu-şi angajamentele faţă de comunitatea internaţională. Mai multe, de la Mircea Ţicudean.


Serbia a capturat ultimul criminal de război
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:29 0:00
Link direct



La o conferinţă de presă ţinută astăzi la prânz la Belgrad, preşedintele Serbiei Boris Tadici a spus că Goran Hadzic a fost arestat în cursul dimineţii, şi că odată cu capturarea lui se încheie cel mai dificil capitol în cooperarea ţării sale cu Tribunalul ONU pentru crime de război în fosta Iugoslavie.

„Am muncit din greu, am muncit sistematic şi am ajuns la liman”, a spus preşedintele sârb.

Anunţul lui Tadic a fost salutat imediat la Bruxelles. Secretarul general NATO Anders Fogh Rasmussen a spus că odată cu arestarea se încheie „cel mai dureros episod din istoria recentă a Europei”. Iar preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus că Serbia a mai făcut un pas spre obiectivele ei europene.

Serbia doreşte să fie recunoscută drept ţară candidată la aderare, iar principalul obstacol politic în calea acestei recunoaşteri a fost în ultimii ani nepredarea unor suspecţi de crime de război.

Arestarea lui Hadzic vine la mai puţin de două luni după capturarea fostului comandant militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, care se ascundea de peste un deceniu în Serbia.

Hadzic a fost capturat astăzi dimineaţă în zona muntelui Fruska Gora, de lângă Novi Sad, unde îşi avea familia.

În anii războiului pentru independenţa Croaţiei, Goran Hadzic a fost liderul forţelor sârbeşti paramilitare dintr-o enclavă predominant sârbească a Croaţiei. Potrivit tribunalului ONU, în calitate de lider al insurgenţilor sârbi a ordonat executarea a 264 de prizonieri croaţi la Vukovar în octombrie 1991, percum şi alte atrocităţi.

DPA scrie că Hadzic, care înainte de război era vânzător în magazin, iar apoi a ajuns preşedintele sârbilor croaţi, a dispărut în iulie 2004, cu câteva ore înainte ca tribunalul de la Haga să facă publică acuzarea lui de crime împotriva umanităţii şi violarea convenţiilor de război. În total, se va confrunta cu 14 capete de acuzare, inclusiv persecuţie, exterminare şi omor, întemniţare, tortură, deportare şi jaf.

Hadzic este ultimul dintre fugarii aşteptaţi la tribunalul ONU pentru crime de război în fosta Iugoslavie.

Printre cei mai notorii suspecţi capturaţi în ultimii 15 ani s-au numărat fostul peşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici, care a murit în arest, fostul preşedinte al Serbiei, Milan Milutinovici, liderul politic al sârbilor bosniaci Radovan Karagici şi comandantul militar Ratko Mladic şi generalul croat Ante Gotovina.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG