Deunăzi, în cadrul unui talk show, nişte analişti politici au criticat vehement şi pe bună dreptate maşinăria statală moldovenească. Analiştii au pătruns în măruntaiele statului moldovenesc, arătîndu-i putreziciunea, izolarea de simplii muritori. Analiştii au vorbit despre corupţie, despre favoritism, despre birocraţia ostilă reformelor, despre mersul ţării spre nicăieri din ultimii 20 de ani.
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Mult mai grav a fost însă altceva. La întrebarea moderatoarei dacă văd nişte soluţii pentru ieşirea noastră din mocirlă, analiştii, deşi au îngăimat ceva despre rolul societăţii civile, nu au putut oferi răspunsuri clare. Într-o licărire de luciditate, unul dintre analişti a observat că în toţi anii independeţei ei, analiştii, au discutat pînă la saţietate despre posibelele soluţii pe care aşa şi nu le-au mai găsit.
Şi, într-adevăr, la o privire mai atentă, Moldova din ultimii 20 de ani se înfăţişează ca un peisaj arid, ca un spaţiu al provizoratului etern care anihilează orice efort benefic şi suprimă orice soluţie. Impresia, după 20 de ani de independenţă, e că nimic nu se mai poate face aici pentru a scoate ţara din mlaştină.
Construcţia statală, constituită aici timp de două decenii, e suficientă sieşi, e preocupată de propria ei perpetuare, are grijă cu deosebire de propriile ei pîrghii. E un fel de stat situat într-o dimensiune paralelă cu care tu, individul anonim şi insignifiant, nu ai mai avea nimic de-a face dacă nu ar trebui să plăteşti impozite sau să-i cerşeşti nişte indemnizaţii ridicole.
Mulţi dintre oamenii simpli au aici sentimentul că maşinăria statală nu-i reprezintă, că ea e o entitate străină şi ostilă. E suficient să te calci în picioare şi să transpiri la arhivă o jumătate de zi ca să înţelegi că statul nu are treabă cu tine.
Şi de ce ne-ar mira că proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2012 prevede majorări de pensii mai mari pentru deputaţi şi alţi guvernanţi decît pentru restul lumii? Atunci cînd toţi o duc greu, statul intenţionează să-i ajute mai mult pe cei care au deja pensii mari, adică să se ajute pe sine.
De aceea, sărbătoarea din 27 august e un eveniment însufleţitor în primul rînd pentru cohorta deputaţilor, miniştrilor, cinovnicilor şi procurorilor. Pe aceştia independenţa i-a favorizat în mod special. Şi noi, oamenii simpli, vom sărbători, fireşte. Dar fără surle şi trâmbiţe, fără patetism şi discursuri demagogice.
