„REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.”
Această definiţie - cu valoare de deziderat - este parte a Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul de la Chişinău în ziua de 27 august 1991.
Punct și de la Capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi
Citez după numărul din 28 august al ziarului „Sfatul Ţării”, al cărui redactor-şef era deputatul Nicolae Misail, cel care este astăzi invitatul emisiunii noastre, împreună cu Ilia Trombiţchi, un alt fost deputat care a semnat şi el Declaraţia de independenţă. Le-am propus onoraţilor mei oaspeţi să vorbim atăzi despre decalajul dintre înaltele năzuinţe, pe care le-au avut în vedere semnatarii Declaraţei şi viaţa cotidiană după două decenii de la proclamarea independenţei – chiar dacă nu este exerciţiul cel mai festivist. Înainte de a le oferi cuvântul, am să mai citez finalul documentului, din care îşi trage obârşia juridică statul Republica Moldova.
Deci: „În calitatea sa de STAT SUVERAN şi INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:
- SOLICITĂ tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, şi îşi exprimă dorinţa de interes comun cu ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internaţional şi practicii existente în lume în această materie.
- ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizaţia mondială şi în agenţiile sale specializate;
- DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitînd, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la mecanismele sale;
- CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova;
- HOTĂRĂŞTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;
- GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţii politice ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinând grupurilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
*
Europa Liberă: Sunteţi semnatari ai Declaraţiei de
independenţă şi aţi fi în măsură să ne spuneţi cum vă simţiţi acum, când se împlinesc 20 de ani de la acele evenimente? Sentimente care întrunesc, probabil, şi emoţii, cauzate de discuţiile în contradictoriu; în loc să fiţi trataţi ca nişte părinţi fondatori ai Republicii Moldova, iată că, graţie unor circumstanţe, se contestă meritul semnatarilor.
Dincolo de faptul că populaţia nu împărtăşeşte neapărat bucuria din motive lense de înţeles - pentru că nu are belşugul, la care aţi visat probabil Dumneavoastră, atunci când aţi semnat Declaraţia de independenţă.
Au mai apărut şi nişte nuanţe, toată lumea cunoaşte, un proiect de lege, care anunţa anumite recompense morale, privilegii, a diminuat ca şi cum gestul de acum două decenii. Domnule Misail, cum vă simţiţi acum în această ipostază? Luaţi în seamă aceste lucruri? Sau sunt de neglijat?
Nicolae Misail: „Sincer vorbind nu mi-aş fi dorit un asemenea preludiu la aniversarea de 20 de ani de la semnarea Declaraţiei de independenţă, pentru că pentru mine 27 augst este o sărbătoare, totuşi. Şi de regulă cel mai des mă felicită familia. Ceilalţi mai uită, sau pur şi simplu nu dau însemnătate acestei zile, mă rog. Şi nu toţi cunosc că sunt un semnatar al Declaraţiei, asta nu am pretenţii.
În general pentru mine în fiecare an 27 august, totuşi, este o zi însemnată, o zi cu nişte amintiri frumoase, nişte amintiri destul de ponderabile, aşa să zic. Dacă e să mă refer la actuala situaţie, sau mai bine zis preludiul acesta, de care ziceam la început, cred că nu este de demnitatea actualei clase politice, deşi nu este nici de demnitatea unor reprezentanţi ai Asociaţiei „Parlamentul-90”. Pentru că în principiu iniţiativa aceasta cu legea privind anumite, n-aş vrea să le zic privilegii, pentru că ele nu sunt privilegii.
O asemnea lege există în Lituania. Legea lituanienilor a fost luată ca bază. Această iniţiativă vine din două direcţii: de la PLDM, de la premierul Filar chiar, atunci când încă cu vreo doi ani mai înainte, şi de la Asociaţia „Palamentul-90”. Vine cam din două direcţii. S-a vrut ca acest proiect de lege într-un fel să, cel puţin majoritatea dintre noi, membrii Asociaţiei „Parlamentul-90” şi mai mulţi parlamentari-semnatari ai Declaraţiei, care nu sunt oficial membri, să zicem ai acestei asociaţii, s-a vrut ca acest proiect de lege, sau această lege să egaleze într-un fel deputaţii din parlamentele ulterioare. În primul rând la nivelul pensiilor.”
Europa Liberă: Este acum momentul, când populaţia nu se simte foarte încântată, din cauza crizei, din cauza crizei politice pe care o traversăm, este acum momentul să ne gândim la onoruri şi la recompense pentru deputaţi?
Nicolae Misail: „La recompense cred că da. La onoruri, onorurile, înţelegeţi nu sunt cele pe care cineva ţi le cere. Onorurile sunt cele, pe care o societate civilizată le acceptă, sau cel puţin le consemnează. În principiu noi nu vrem privilegii. Vrem pur şi simplu o modestă recunoaştere a rolului nostru de către elita politică de astăzi.
Pentru că populaţia a fost întotdeauna împărţită în două: cei care nu sunt fezabili, cei care din anumite motive sunt mai săraci, au o atitudine faţă de dezvoltarea economică a ţării, faţă de conducerea unei ţări, faţă de elita politică. Ceilalţi, intelectualii în special şi lumea care înţelege, totuşi are o altă înţelegere a noţiunii. Şi de cine suntem noi, de unde venim, şi căile de dezvoltare.
Pentru că dacă am ajuns într-o criză politică, dacă am ajuns într-o criză economică în mare măsură vreau să spun, eu ca parlamentar mă simt frustrat şi din cauza populaţiei. Pentru că ea a votat în ʼ94 un alt Parlament, care a deturnat într-un fel cursul firesc, pe care-l pornise, îl dăduse primul Parlament dezvoltării acestui meleag.”
Europa Liberă: De acord, dar eu încerc să sonorizez o întrebare a filistinului: în condiţiile în care nu s-a întâmplat încă victoria pe care o visaţi Dumneavoastră şi o proclamaţi atunci prin Declaraţia de independenţă, adică nu sunteţi încă victorioşi, încă sunteţi pe scut involuntar, pentru că aşa e parcursul de două decenii al Republicii Moldova, este oare momentul? Sau când va fi momentul? Sau este la orice aniversare momentul să zicem mulţumim semnatarilor Declaraţiei de independenţă, domnule Trombiţchi?
Ilia Trombiţchi: „Totuşi aceşti oameni trebuie să fie cumva notaţi de către stat. În special eu spun, deoarece sunt mulţi oameni care acum sunt din aceşti deputaţi, care sunt în condiţii financiare destul de grave. Şi pentru mine ziua independenţei este totuşi ziua visurilor mai mult decât a realizărilor din ţara noastră şi sunt multe pricini pentru asta.
Iată de ce sărbătoarea asta pentru mine este foarte
contradictorie. În privinţa – trebuie să susţinem acest proiect de lege sau nu? Eu cred că mai mult nu. Dar egalarea deputaţilor din primul Parlament cu restul deputaţilor, am în vedere pensiile, în special, cred că trebuie să fie făcut.”
Europa Liberă: Asta trebuie făcut anume la o aniversare jubiliară, sau ar fi trebuit să fie un subiect de „rutină”, cum credeţi?
Ilia Trombiţchi: „Acest lucru trebuia să fie făcut deja mulţi ani în urmă. Dar dacă nu a fost făcut, n-are importanţă când va fi făcut.”
Nicolae Misail: „Eu cred că la această aniversare în fiecare an, 5-6-7 semnatari ai Declaraţiei independenţei, sau foştii deputaţi ai Parlamentului ʼ90 ies la pensie şi uite s-ar putea în fiecare an cel puţin oamenii aceştea, într-o atmosferă modestă, fără scandal. Pentru că nu le face demnitate nici lor, nici nouă, şi nici Republicii în genere ceea ce s-a întâmplat în jurul acestui proiect de lege. Treptat în felul ăsta toţi parlamentarii, pentru că ei nu sunt aşa de mulţi, acum mulţi se duc în lumea celor drepţi deja. Şi asta ar fi cred eu o echitate şi ar fi un gest civilizat al actualei elite politice. Populaţia întotdeauna s-a orientat după vârfurile intelectualităţii şi după clasa politică.”
Europa Liberă: În jurul acestui proiect de lege totuşi s-a iscat o discuţie, pe care sunt convins că nu v-aţi dorit-o. Nu şi-au dorit-o iniţiatorii ei, dar este dreptul cetăţeanului, mai ales în condiţii de libertate de
expresie, să-şi exprime orice fel de opinie. Inclusiv vechea nedumerire, că Declaraţia de independenţă totuşi a apărut în urma unei discuţii controversate.
Lucru confirmat şi de domnul Sandulachi, care a spus că unii au încercat să promoveze ideea semnării unei Declaraţii de independenţă, care ar presupune imediat unirea cu România. Şi de aici apare impresia că ceilalţi au acceptat-o doar pentru ca să nu se întâmple unirea. Domnule Trombiţchi, Dumneavoastră, care aţi reprezentat vorbitorii de limbă rusă şi se poate presupune că aţi avut o anumită rezervă faţă de unirea cu România, confirmaţi această stare de spirit atunci?
Ilia Trombiţchi: „Da, eu confirm că în realitate Declaraţia asta şi acum conţine unele prevederi foarte contradictorii, care sunt obstacole pentru dezvoltarea societăţii moldoveneşti şi a statalităţii moldoveneşti. A fost o situaţie specifică în primul Parlament, când o mare parte a deputaţilor au vrut practic unirea cu România şi asta în vederea mea a fost prima pricină a destrămării ţării. Am în vedere situaţia cu Transnistria. Consecinţele le avem şi acum. Independenţa a fost în vederea mea cumva un obstacol pentru unirea cu România, necătând la faptul că şi a conţinut şi conţine unele prevederi în favoarea acestei uniri.”
Europa Liberă: Domnule Misail, la 20 de ani, şi cu atât mai mult la 30, 40 de ani de la semnarea Declaraţiei, fenomenul de mitologizare va acoperi aceste nuanţe. Discuţiile despre condiţiile în care s-a semnat Declaraţia diminuează valoarea acestei Declaraţii? Noi putem să ne permitem luxul? Sau trebuie să mergem pe atenuarea acestor nuanţe şi să acredităm mitul fondării statului?
Nicolae Misail: „Cred că nu diminuează deloc, chiar dacă au fost voci, care spuneau că noi am semnat ultimii. Noi am semnat din partea europeană, să zicem. Dar nu trebuie să uităm că Parlamentul ʼ90 a fost primul care a susţinut independenţa Lituaniei. În general, textul Declaraţiei, chiar dacă şi i se pare colegului meu, Ilia Trombiţchi, că sunt anumite controverse, el constată un adevăr istoric – de unde venim, până unde am ajuns. La momentul politic de atunci noi ne-am desprins de Uniunea Sovietică.
Foarte multă lume uită că noi am fost unica aproape
republică care am declarat deschis, înainte de referendumul unional, că nu-l susţinem şi că nu susţinem noul proiect al unui nou stat unional.
Toate lucrurile astea dacă le iai şi le analizezi aşa mai cumpătat, atunci se vede clar care este importanţa acestei Declaraţii. Altceva este că da, într-adevăr, Declaraţia lasă loc de discuţii, că semnatarii Declaraţiei au avut în vedere şi o eventuală unire cu România.
În general, personal, nu-mi place cuvântul ăsta unirea. Se poate uni Rusia cu Bulgaria, eu ştiu, se poate uni Rusia cu Statele Unite sau cu China, că e acolo, cu Japonia. Nu cred că Basarabia se poate uni cu România, pentru că Basarabia a fost un pământ rupt, într-un context anume.”
Europa Liberă: Domnule Misail, şi atunci ce fel de independenţă este? Dacă aveţi în vedere că prin Declaraţie s-ar fi putut să se dezlipească Basarabia, cum o numiţi Dumneavoastră.
Nicolae Misail: „De Uniunea Sovietică.”
Europa Liberă: Da, şi să se lipească la alt „imperiu”.
Nicolae Misail: „Nu cred că e imperiu. Cred că e un stat normal, civilizat, european, membru al Uniunii Europene acum.”
Europa Liberă: Acum, dar atunci?
Nicolae Misail: „Atunci, da, nu era. Dar altceva este că realitatea politică a fost de asemenea natură că între ʼ45 şi ʼ89-ʼ90 au fost două state germane. Şi astăzi sunt două state care vorbsc aceeaşi limbă – Austria şi Germania, dacă vrem să zicem. Dar toate lucrurile astea decurg într-un context anumit politic şi într-un context al timpului. Clasa politică din România atunci nu era gata să procedeze la actul unirii, să zicem, dacă acceptăm ca atare termenul ăsta. Pe teritoriul ăsta, teritoriul actualei Republici Moldova existau aceste predispoziţii de unire, şi exista predispoziţia asta de antiunire.”
Europa Liberă: Poziţia mea de moderator, vă daţi seama, este să vă contrazic.
Nicolae Misail: „Da, aveţi tot dreptul.”
Europa Liberă: Sau să o fac pe avocatul diavolului. Şi atunci vă mai întreb şi mai tranşant: multă lume împărtăşeşte ideea că Uniunea Sovietică oricum era să cadă, indiferent dacă Moldova semna Declaraţia de independenţă. Era inevitabil. Şi independenţa a venit ca o mană cerească. Acum, în special la 20 de ani de la semnarea Declaraţiei de independenţă, părinţii fondatori ai statului ar încerca să exagereze rolul lor, pentru că oricine ar fi fost în Parlament, oricum ar fi acţionat, s-ar fi întâmplat acelaş lucru, cu variabile. Este justificată, corectă această ipoteză sau nu, domnule Trombiţchi?
Ilia Trombiţchi: „În vederea mea – da.”
Europa Liberă: Şi Dumneavoastră continuaţi şi acum să credeţi că nu se mai putea opune nimeni destrămării Uniunii Sovietice?
Ilia Trombiţchi: „Acum – da.”
Europa Liberă: Atunci nu?
Ilia Trombiţchi: „Atunci tot aşa, dar eu am crezut că totuşi va fi mai bine dacă cercul acesta va fi cât mai cald şi cât mai civilizat, deoarece deja au fost unele accidente – în Baku şi la sudul Republicii ş.a.m.d. Şi cu Transnistria cumva, eu am văzut posibilităţile acestui război pe Nistru şi ce s-a întâmplat cu aceste ideologii. Şi am vrut cumva să prevenim aceste lucruri prin lucrul meu în Parlament. Sunt multe momente, când şi liderii actuali politici au făcut unele lucruri foarte rele pentru pacea pe acest meleag.”
Europa Liberă: Domnule Misail, evocând poziţia unui plătitor de impozite, care se uită la Dumneavoastră, care spuneţi: noi v-am lăsat drept moştenire Declaraţia de independenţă, noi v-am dat un mare dar, pardon de tautologie. Or, cetăţeanul care vai de el cum îşi plăteşte facturile, nu prea are salarii, toate rudele sunt plecate în Italia sau în Portugalia, nu are cum să mulţumească pentru acest efort, pentru această previziune intelectuală, care aţi avut-o Dumneavoastră, atâta timp cât nu are beneficiile acestei independenţe. Omul, care spune: domnule Misail, Declaraţia de independenţă nu este chiar atât de valoroasă, ca să revendicaţi un statut special în istoria statului moldovenesc.
Nicolae Misail: „Vedeţi că nu noi îl revendicăm, de fapt, dacă vă adresaţi mie personal. Eu nu-l revendic. Eu cred că noi, şi aici vorbesc ca un coleg de profesie cu actualul moderator, în special noi, presa ar trebui să luminăm populaţia ce înseamnă pentru noi Declaraţia ca eveniment istoric.
Pentru că noi nu i-am adus Declaraţia asta pur şi simplu pe
tavă, iată, poftim, mănâncă din ea. Ea nu e un boţ de mămăligă, nu e o pîine coaptă frumoasă. Este o consemnare a unui eveniment istoric şi o posibilitate de a se dezvolta mai departe.
Iar mai departe o societate se dezvoltă în măsura în care populaţia, fiecare membru al acestei societăţi este fezabil de a merge spre un progres.”
Europa Liberă: Deci, dacă încerc eu să tălmăcesc această aserţiune – este o poartă deschisă, în care ar fi trebuit să între populaţia prin diferite activităţi, inclusiv prin votarea următorilor deputaţi.
Nicolae Misail: „Următorului Parlament. Pentru că asta zic: eu, personal, ca semnatar al Declaraţiei de independenţă, sunt frustrat de un soi de, mă tem să spun, dar totuşi am să spun – de un fel de trădare din partea nu a poporului, ci a populaţiei. Pentru că eu fac mare deosebire dintre noţiunile de popor şi populaţie.
Şi anume aici vrasăzică populaţia, cea care de fapt, ea a fost graţie deschiderii presei, deschiderii gorbacioviste, că presa de fapt a pregătit populaţia în mare măsură. Şi populaţia a acceptat această cale spre independenţă, revendicarea conştiinţei naţionale. Aduceţi-vă aminte: prima Adunare naţională, a doua Adunare naţională şi abia la a treia Adunare naţională a avut loc în ziua când s-a adoptat Declaraţia. Această mişcare a fost sau nu a fost? Că suntem martori - şi domnul Trombiţchi, şi dumneata, şi eu.
De ce s-a stins la un moment dat? Când? Cum? Şi aici găsesc o parte a populaţiei – a trădat aceste idealuri ale ei însăşi. Şi pe de altă parte a fost nevoită să apuce drumul pribejiei. Deşi vreau să spun că populaţia încă nu-şi dă seama – la 1 septembrie încercaţi să treceţi o intersecţie din Chişinău fără semafor şi o să vedeţi cât o să aşteptaţi de maşini şi ce fel de maşini.
Eu am cutreierat cam jumătate din ţările Europei şi Uniunea Sovietică, slavă Domnului, sau fostele republici unionale. Sincer vă spun, chiar la Bucureşti, nici să zicem la Odesa, la Kiev nu am văzut o aglomeraţie de maşini atât de luxoase ca la noi. Există aici o furcă mare între populaţia prea pauperizată şi elita hai să zic interlopă, care are merci.”
Europa Liberă: Ab initio, fără decizie de judecată nu aveţi dreptate s-o apelaţi interlopă.
Nicolae Misail: „Pardon.”
Europa Liberă: Domnule Trombiţchi, domnul Misail spune că s-a stins la un moment dat o energie aprinsă în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Unii spun dimpotrivă că s-a reuşit rectifiarea unor vectori, că dacă n-ar fi intervenit agrarienii cu temperarea lucrurile, ar fi evoluat mult mai dezastruos. Dumneavoastră ce apreciere daţi parlamentelor care au urmat după Declaraţia de independenţă?
Ilia Trombiţchi: „Cred că din punct de vedere profesionist, primul Parlament este cel mai profesional, deoarece alegerile au fost pe bază individuală. De ce nu s-a întâmplat un mare progres?
Eu cred că nu populaţia, nu poporul sunt vinoveţi, dar este vinovată clasa politică. Domnul coleg Misail a demonstrat
nu populaţia, nu poporul sunt vinoveţi, dar este vinovată clasa politică.
câte maşini luxoase noi avem, dar asta e rezultatul corupţiei. Şi corupţia este rezultatul lucrului a însuşi primului Parlament.
Eu am văzut o situaţie când o jumătate a Parlamentului a crezut că avem situaţia, când Republica Moldova este un stat foarte temporar, facem bani, ne ocupăm cu distrugerea acestui stat şi cu cât mai sărac va fi acest stat cu atât mai repede noi ne unim cu România. Şi în vederea mea asta şi domnul Mircea Druc, primul ministru, când el a adoptat un decret despre privatizarea apartamentelor – a privatizat apartamentul său şi a anulat acest decret. A fost numai două săptămâni acest decret la lit, deoarece el a rezolvat problema proprie şi după aceea el a plecat din Republica Moldova. Asta e foarte caracteristic pentru clasa politică a Republicii Moldova, de a rezolva problemele proprii, decât problemele statului, problemele independeţei, problemele economiei.”
Europa Liberă: Şi asta continuă până acum?
Ilia Trombiţchi: „Da. După aceea au venit agrarienii. De ce agrarienii au votat aşa consolidat cu Frontul popular, putem spune, în primul Parlament? Deoarece ei au protejat colhozurile lor şi cu aceeşi idee au venit în Parlamentul al doilea. Deoarece Moldova totuşi a avut unele progrese în sfera democraţiei, au venit unele credite. Şi aceste credite au fost utilizate foare ineficient şi tot în mod corupt. Şi acum avem multe istorii din acel timp.
Dar şi toate parlamentele care au venit după asta practic
oamenii acolo au venit cu aceeaşi idee, fiind pe listele partidelor, marea majoritate a oamenilor. Şi acum noi avem faptul că mafiotizarea Parlamentului.
Şi iată de ce e foarte posibil că comuniştii vor reveni la putere. Coordonarea şi profesionalismul în timpul lor a fost mai mult decât acum, deoarece oamenii sunt numiţi în Guvern mai mult pe ideile politice decât profesioniste. Noi avem necesitatea totuşi de un Guvern de tehnocraţi, în vederea mea.”
Europa Liberă: Domnule Trombiţchi, dar mai credeţi oare într-un Parlament, în care deputaţii de bună seamă să se gândească la popor? În condiţiile în care nici măcar comuniltii nu dau exemplu de sacrificiu. Vladimir Voronin a spus cu text deschis şi pe şleau la întrebarea mea; într-o conferinţă de presă, a zis: Partidul Comuniştilor nu este partidul celor săraci. Adică ei nu se deosebesc în sensul ăsta. Mai este posibil un Parlament în care într-adevăr să lupte pentru alegători?
Ilia Trombiţchi: „ Eu cred că trebuie să fie schimbat modul de alegere a deputaţilor.”
Europa Liberă: Adică să nu fie pe liste de partid?
Ilia Trombiţchi: „Da, măcar o jumătate şi eu cred că cumva să fie stopat acestă eliterare a miniştrilor, care nu sunt deloc specialişti. Totodată trebuie să fie luate unele măsuri pentru oprirea corupţiei, clar că Uniunea Europeană ş.a.m.d. pune întrebarea despre reforma judiciară. Cred că asta tot e important.
Dar în vederea mea acum Guvernul nu poate aproba deciziile principiale care sunt necesare pentru ţară în domeniul meu, în alte domenii. El mai mult reacţionează la unele semne, dar nu se ocupă cu strategiile dezvoltării ţării, atât în mod intern, cât şi internaţional.”
Europa Liberă: Pentru că nu pot să iasă din „kaleia”, cum spunea Vîsoţki?
Ilia Trombiţchi: „În vederea mea, relaţiile între partide domină interesele statului.”
Europa Liberă: Domnule Misail?
Nicolae Misail: „După mine e departe perspectiva asta. Trecerea de la economia planificată spre economia de piaţă şi implicit majoritatea ţărilor au trecut printr-o perioadă de acumulare a capitalulu sălbatic. Şi iată această acumulare a capitalului sălbatic deja în mileniul trei este cumva altfel percepută de către persoanele care încearcă să acumuleze acest capital şi să-şi facă o afacere mult mai mare, decât pur şi simplu una agricolă, să zicem. Şi asta e caracteristic pentru toate ţările şi pe malul drept şi pe malul stâng al Prutului, pentru întreaga Europă.”
Europa Liberă: Spaţiul sovietic, în special.
Nicolae Misail: „În special spaţiul sovietic, da, pentru că celelalte au trecut mai devreme. Celelate state au trecut mai devreme prin perioada asta şi au trecut mai natural, mai firesc. Noi o trecem în galop şi de asta sunt aceste exhibiţii prea mari, să zicem, şi în mafiotizarea Parlamentului, a clasei politice, cum zice domnul colegul meu, Ilia Trombiţchi, dar şi cum am zis eu de lumea interlopă, care se intercalează.
Poate greşesc un pic etica, eu ştiu, a jurnalistului, dar sunt nevoit să constat, asta văd eu, foarte multă lume interlopă nimereşte în clasa politică şi pe listele unui partid nimereşte la conducerea unui stat sau altui. Fenomenul corupţiei, despre care vorbeşte colegul meu, eu îl văd în expansiune în întreaga lume. Şi aici vreau să vă spun că el este şi la nivel de ONU şi la nivel de Consiliul Europei.
Sunt o serie de lucruri, care dacă noi mergem spre Uniunea Europeană fiecare cu valorile lor naţionale, fiecare cu culoarea florilor culturii lor, de ce ar trebui să ni se impună unele lucruri, care nu sunt caracteristice nouă. Şi mai ales anumite chestii, care ţin de nişte perversiuni umane, dar nu... Ei, zic despre legea nediscriminării, care probabil s-a accentuat mai mult spre minorităţile astea sexuale şi nu pe alte chestii.”
Europa Liberă: Deci, ar fi trebuit în Declaraţia de independenţă să puneţi un asterix şi să spuneţi că fără asta.
Nicolae Misail: „Păi atunci nu era la ordinea de zi problema asta.”
Europa Liberă: Eu vreau să revin la întrebarea mea: când o să avem un Parlament idealist, în care parlamentarii într-adevăr nu dorm nopţile, gândidu-se la soarta poporului şi nu la afacerile lor persoanale?
Nicolae Misail: „Când populaţia se va trezi şi-şi va urma acelaş entuziasm şi îşi va regenera aceeaşi energie care a fost, să zicem, cel puţin în anii ʼ90, ʼ89.”
Europa Liberă: Mai e posibil să mai intrăm în aceeaşi apă?
Nicolae Misail: „Cred că mai e posibil, pentru că apa se evaporă şi vine cu ploi înapoi.”
Ilia Trombiţchi: „Eu nu sunt aşa optimist.”
Nicolae Misail: „Nu ştiu cât, nu împărtăşesc acelaş optimism pe care l-am împărtăşit în anii ceea în privinţa termenilor, dar în general eu cred că da.
Lumea până la urmă îşi va da seama şi va găsi o soluţie. Că una pe care o vedem noi ca idealişti, cum ne-au caracterizat unii politicieni, sau entuziaşti, romantici, cum ne-au mai zis. Nu ştiu cât de romantic am fost atunci când umblam şi încercam să oprim tancurile, coloana de tancuri în noapte de duminică spre luni.”
Europa Liberă: În noaptea puciului?
Nicolae Misail: „În noaptea puciului, da. Dar oricum s-o lăsăm pe asta pe seama comentatorilor politici şi a istoricilor.”
Europa Liberă: Totuşi, recapitulând, cum vă simţiţi în ziua când se împlinesc 20 de ani de la Declaraţia independenţei? Aţi dat nişte adjective până acum – o frustrare, un fel de pesimism. Sau ce sentimente trăiţi iată când se fac 20 de ani de când aţi semnat Declaraţia de independenţă?
Nicolae Misail: „Eu personal mă simt mândru, împlinit şi cu demnitate pentru semnătura şi pentru Declaraţia asta. Sigur că sunt sentimentele astea, dar ele sunt aşa, mai pasagere. Dar sentimentul dominant este acesta.”
Europa Liberă: Domnule Trombiţchi?
Ilia Trombiţchi: „Eu am un sentiment mioritic, pot să spun. Şi eu iubesc ţara Moldova. Eu sunt mândru să fiu numai cetăţean al Republicii Moldova, având posibilităţi juridice să fiu şi cetăţean al României, eu nu primesc această posibilitate.”
Europa Liberă: Nici al Federaţiei Ruse?
Ilya Trombiţchi: „Nici al Federaţiei Ruse. Eu sunt cetăţean al Republicii Moldova şi când sunt la graniţele cu ţările Schengen eu tot sunt mândru să prezint (paşaportul), ştiind că ţara noastră este mică, dar totuşi bună.”
Europa Liberă: Adică un greenpeace adevărat.
Ilya Trombiţchi: „Probabil.”
Europa Liberă: Un ecologist notoriu - Ilya Trombiţchi şi cu respectiva lozincă scrisă pe flamură. Eu vă mulţumesc pentru această discuţie. Sunt convins că va fi interesant s-o continuăm, de exemplu, peste 10 ani.
Nicolae Misail: „Cu plăcere.”
Ilya Trombiţchi: „Cu plăcere.”
