La două săptămâni până la adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, Partidul Comunist local lansează o discuţie – care s-a dovedit a fi ultima – cu privire la mai multe chestiuni legate de viitorul formaţiunii.
Astfel, pe data de 13 august 1991, toate organizaţiile de partid de la centru şi din teritoriu trebuiau să discute „Tezele principale ale Programului Partidului Comunist al Moldovei”, materialele Plenarei CC a PCUS din iulie 1991, precum şi proiectul Programului PCUS.
Momente istorice cu Igor Caşu
Celor care vor fi avut întrebări suplimentare li se oferea asistenţă, prin telefon, din partea secţiei de ideologie şi Institutului de cercetări social-politice a CC al PCM, precum şi Centrului de Cultură Politică, responsabil în acest sens fiind desemnat Aurel Zaharovici Talmaţchi.
În bună tradiţie comunistă, organizaţiilor de partid li se oferea o listă de întrebări – de data asta în limba română, cu litere latine – asupra cărora urmau să se exprime membrii de rând cărora, în contextul părăsirii în masă a partidului, li se oferă, în sfârşit, cuvântul.
Printre interogaţiile la care erau chemaţi să răspundă aceştia era şi cea referitoare la nevoia schimbării denumirii Partidului Comunist din Moldova. În lista denumirilor posibile erau menţionate: Partidul Socialist, Partidul socialismului democrat, Partidul protecţiei sociale, dar şi Partidul Social-Democrat, deşi o formaţiune politică cu această denumire exista deja din mai 1990.
Alte întrebări adresate membrilor de rând a Partidului Comunist al Moldovei erau: „care e baza socială a PCM, al cui partid este: al clasei muncitoare, al tuturor oamenilor muncii sau al întregului popor?”, dar şi „care este locul şi rolul PCM în condiţiile actuale? Cum este partidul la momentul actual – de avangardă, de opoziţie sau parlamentar?”.
Unele puncte la care erau îndemnaţi să mediteze comuniştii se înscriau în contextul Perestroikăi lansate de Gorbaciov câţiva ani mai devreme, dar care nu mai erau relevante pentru societate: şi anume, „s-a învechit oare ideea de socialism? Dacă nu, atunci de ce tot mai puţini oameni cred în realizarea ei”, ceea ce ne sugerează că de fapt se vorbea de comunism, nu de socialismul construit în ţările scandinave şi în alte state europene. La întrunirea de la 13 august 1991 s-a discutat şi despre reformarea relaţiei CC al PCM cu CC al PCUS.
Urmau să fie trimise rapoarte la Chişinău în care să fie reflectate discuţiile pe marginea acestor subiecte. Colapsul intempensiv al imperiului sovietic şi transformarea fostelor republici unionale în state independente a stricat anumite planuri ale conducerii partidului comunist de la Chişinău, inclusiv şi cel cu privire la analiza rapoartelor trimise din teritoriu cu privire la schimbarea denumirii partidului, la rolul fostului partid unic în societate, strategiile de adaptare la pluralismului politic etc.
Partidul Comuniştilor din R. Moldova, creat în 1993 şi înregistrat în 1994, va prelua, din păcate, toată această moştenire lăsată de PCM, alunecând adeseori spre un conservatism şi dogmatism încă şi mai pronunţate de care încerca să se dezbaiere predecesorul său din perioada sovietică.