Relaţia Uniunii Europene cu Ucraina dă multe bătăi de cap Bruxelles-ului, fiind o relaţie dilematică scrie astazi Roman Olearcik in Financial Times. Preşedintele Victor Ianukovici a adus ţara sa foarte aproape de a semna acordurile de asociere cu Uniunea Europeană şi pe cele de comerţ liber. Aprobarea lor finală ar putea să aibă loc pînă la sfîrşitul acestui an sau începutul celui viitor.
Ucraina și dilema Uniunii Europene
Dar politica internă a regimului de la Kiev a făcut în ultimul timp aceasta apropiere să fie mult mai complicată. Oficialităţi europene și-au exprimat răspicat îngrijorările legate de corupţia din Ucraina, de sistemul de justiţie şi de modalitatea în care autorităţile tratează opoziţia. Dacă însă Uniunea Europeană adoptă o retorică prea aspră la adresa regimului Ianukovici, ţara îşi poate reorienta politică către Est şi Rusia şi mai departe de valorile şi democraţia occidentală.
Zbigniew Brzenzinski, fostul consilier pe probleme de securitate al Statelor Unite, scria într-o carte a sa din 1997 că „fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu euroasiatic”, adăugînd şi că dacă Moscova redobîndeşte controlul asupra Ucrainei, capătă ceea ce îi este necesar pentru a deveni un stat imperial puternic care să poată să răsucească şi Europa şi Asia.”
Rusia şi-a înteţit presiunile asupra ţărilor din vecinătatea ei pentru a le determina să accepte o uniune vamală mai larga între ţările din Comunitatea Statelor Independente, şi a promis Kievului preţuri mai avantajoase pentru gazele naturale, ceea ce este esenţial pentru economia Ucrainei în acest moment.
Financial Times îl citează pe directorul Fundaţiei Konrad Adenauer de la Kiev, Nico Lange potrivit căruia administraţia de la Kiev, în ciuda presiunilor făcute de Rusia, a recunoscut că Ucraina nu are altă cale de a echilibra presiunile Rusiei decît să se apropie mai mult de Uniunea Europeană.
Forţat de premierul Vladimir Putin să aleagă între Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeana şi Uniunea vamală a celor trei ţări din CSI – Rusia, Kazahstan şi Belarus, preşedintele de la Kiev a spus că integrarea ţării sale în Uniunea Europeană este „o alegere strategică”, dar a acceptat şi un fel de înţelegere vamală cu Rusia, Belarus şi Kazahstan într-o formulă de „trei plus unul”.
În aceste condiţii, scrie Roman Olearcik în Financial Times, Uniunea Europeană a rămas într-o dilemă: cum să se poarte cu Ucraina ?
Actuala preşedinţie poloneză a Uniunii Europene spune că cel mai bine ar fi ca acordurile cu Ucraina să fie semnate cît mai repede pentru ca astfel Bruxelles-ul să poată să aibă o modalitate de a face presiuni pentru reforme democratice. Alte ţări comunitare spun că dimpotrivă, e mai uşor să faci presiuni înainte de a avea acordurile de asociere cu o ţară decît, după aceea…
Indiferent ce cale va alege Bruxelles-ul în relaţia sa cu Kievul, ea va reprezenta un precedent politica de vecinătate a Uniunii. Şi, se întreabă autorul articolului în final, citind-ul pe Nico Lange, ce semnal ar putea da aceasta noua forma de cooperare dintre Uniunea Europeană cu o ţară care are probleme grave cu climatul de afaceri, corupţia, justiţia, domnia legii şi care îi persecută pe foştii săi lideri? Ce ar putea să înţeleagă din acest exemplu liderii din Africa de Nord sau din Belarus?!
