Nu credeam că interimatul funcţiei de preşedinte (neales de circa doi ani, în ciuda tuturor eforturilor!) îţi dă, în mod automat, şi „dreptul seniorului” în ce-o priveşte pe „juna copilă” pre nume Republica Moldova, ce-şi serbează, iată, cele 20 de – literalmente, auguste! – primăveri. E suficient însă să ieşi în stradă, pentru a-l vedea pe eternul candidat, apoi interimar, cum pozează în „părinte al statalităţii” (că de naţiune nici vorba!) pe câte-un panou publicitar de mărimea unui teren de tenis, ca să te întrebi dacă sloganul „Suntem o ţară! Avem un viitor!” se referă doar la membrii Partidului Democrat, al cărui buchet de trandafiri roşii apare pe afiş, sau îi înglobează pe toţi cetăţenii Republicii Moldova.
Care ţară, de fapt – cea din Valea Trandafirilor? (Mai corect ar fi să întreb – din Valea Morilor?...)
Al cui viitor – al Preşedintelui/PD-ului?
Imaginea lui Marian Lupu de pe afiş pare să fie răspunsul corect; întrebarea însă rămâne în picioare: ce are foarte sus-pusul interimar cu independenţa de-acum două decenii?! (Din câte se ştie, în 1991, acesta era de trei ani (din 1988) membru al PCUS, şi numai pe la Mari Adunări Naţionale n-a fost văzut…)
Analizată la sânge, nici contribuţia primului Preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, la opera de edificare a statalităţii moldoveneşti nu e tocmai grozavă – a trebuit să aştepte victoria forţelor democratice la Moscova pentru a proclama independenţa ţării, dar cel puţin Domnia Sa a ieşit în seara loviturii de stat, pe 19 august 1991, în PMAN (pe atunci încă Piaţa Biruinţei), la un miting ad-hoc întru susţinerea lui Gorbaciov. Nu-i mai puţin adevărat că anume Snegur a „aşezat ţara” strâmb, dar despre asta – alta dată. Altfel spus, dacă tot se cuvine a celebra statalitatea R. Moldova „în imagini”, mai degrabă s-ar fi potrivit afişarea unui portret de grup al Parlamentului de la 1991, sau a unor imagini sugestive din PMAN, în nici un caz a cuiva ce SE SUPRAPUNE peste un eveniment istoric de-acum douăzeci de ani.
Gestul interimarului aminteşte campania pro-referendum de-acum un an: toate partidele ce chemau la revederea Constituţiei R. Moldova s-au grăbit să intre, de facto, în campania prezidenţială, afişându-şi candidaţii la Preşedinţie pe post de… sperietori pentru unii, capete vorbitoare pentru alţii. Rezultatul se ştie – de unde se cerea o treime din numărul total de alegători, nu au ieşit la referendum nici 30%. Palma dată atunci politicienilor nu pare să-l fi durut pe nici unul – aceleaşi feţe au umplut spaţiul public la scurt timp, în vederea campaniei parlamentare…
Un mare poet, Cesar Vallejo, spunea la un moment dat: „Nimeni nu e patria. Nici măcar călăreţul semeţ”; înainte să rostească de la înălţimea interimatului său tot mai prelungit: „Suntem o ţară! Avem un viitor!”, PeDestrul Marian Lupu ar face bine să descalece, dacă nu o ţară, cel puţin o baştină – după, mai vorbim noi…