25 august 2001
Editorial săptămînal.
de Radu Călin Cristea.
Săptămîna UDMR.
A fost, direct sau prin constrîngerile contextului, săptămîna UDMR. Uniunea condusă de Marko Bela a ajuns la o răspîntie politică greu de prefigurat cu cîteva luni în urmă, dar de neocolit îndeosebi în urma întregului contencios iscat legea maghiarilor de dincolo de graniţe.
Puţină istorie, mai întii: UDMR a semnat, imediat după alegeri un protocol, cu pe atunci PDSR. În timpul campaniei electorale, în special în diferite turnee prin Ardeal, fruntaşi ai PDSR, am spune că, înaintea tuturor, Adrian Năstase au rostit discursuri apăsat naţionaliste care au stîrnit iritarea legitimă a celor din UDMR.
Pragmatismul politic a făcut însă ca rănile din perioada pre electorală să se cicatrizeze foarte repede, astfel că alianţa PDSR -UDMR s-a constituit într-o relaţie cu profit pentru ambele părţi. Pentru PDSR a însemnat asigurarea unei majorităţi parlamentare şi un cîştig de imagine externă. Altfel spus, un semnal că puterea în Romania nu e deţinută de un singur partid, că partidul celei mai importante minorităţi etnice este asociat la guvernare şi, nu în ultimul rînd, că se cuvine exclusă orice suspiciune legată de vreo cochetărie cu PRM.
De cealaltă parte, gravitînd pe orbite foarte apropiate puterii, UDMR putea spera să îşi vadă împlinite doleanţe mai vechi, perspective improbabile în varianta în care ar fi luat, la fel ca PD şi PNL, drumul opoziţiei.
PDSR, devenită mai apoi PSD s-a afişat cu mai devreme amintiţii „saci în căruţă”, în vreme ce UDMR a reuşit să-şi menţină mai multi reprezentanţi în diferite structuri de decizie, dar mai ales să impună trecerea prin Parlament a unei legi foarte preţioase, aceea a administraţiei publice locale.
Această relaţie, ce avea datele unei soluţii politice eventual extensibile pînă spre viitoarele alegeri parlamentare a fost tulburată de un impuls ce avea să activeze marcate de frustrări mai vechi ce complicau enorm şansele unei concilieri dintre PSD şi UDMR. E vorba de Legea statutului maghiarilor de dincolo de graniţe, lege votată de Parlamentul de la Budapesta care a inflamat partidul de guvernămînt şi pînă de curînd a fost tratată de UDMR pe un ton de o prudenţă crispată.
Cu cîteva zile în urmă, la Cîmpia Turzii, cu prilejul dezvelirii unei statui a lui Mihai Viteazul, primul ministru Năstase a bătut şaua, ca să priceapă iapa, afirmînd: „dacă nu ştim cine suntem şi ce dorim, vor veni în continuare alţii, care, nu ştiu pentru ce aniversare milenară arborează steaguri şi inaugurează monumente istorice revizioniste.”
La Izvorul Mureşului, în cadrul unui simpozion unde s-au spus şi s-au întimplat multe lucruri foarte ciudate, inclusiv un soi de atac misterios al unui grup de persoane care ar fi proferat sloganuri antiromaneşti, Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor avea să şocheze cu panseurile sale privind desfiinţarea partidelor etnice, socotite a fi „o anomalie”. [...]
Chibzuit, nechibzuit, gestul lui Orban complică o ecuaţie politică în care UDMR îşi găsise pînă acum un loc ferit de pariuri pe muchie de cuţit. Fruntaşi ai PSD par orbiți de provocarea acestei legi în contestarea căreia licitează enorm, aparent insensibili chiar la efectele pe care le-ar putea avea o răcire gravă a relaţiei cu UDMR. Încet -încet s-a depăşit o anumită limită, afirmă acelaşi Marko Bela, comentînd „inteţirea declaraţiilor naţionaliste ale unor reprezentanţi ai partidului de guvernămînt”. Pînă unde se va putea merge cu adîncirea acestei crize, rezumată deocamdată , la nivel, mai degrabă enunţiativ? UDMR a anunţat că doreşte să continue colaborarea cu PSD, dar „bazîndu-se pe un program de reformă şi nu pe o retorică naţionalistă”.
E posibil ca Marko Bela şi ai săi să dramatizeze uşor situaţia încercînd să se poziţioneze cît mai avantajos înainte de rediscutarea în septembrie a protocolului cu PSD. Marko Bela a mers chiar mai departe, avertizînd textual PSD că „UDMR nu doreşte să fie pus în situaţia de a alege între Legea statutului maghiarilor şi susţinerea unui act normativ dezbătut în Parlamentul Romaniei, cum ar fi modificările la legea Lupu”. Cu alte cuvinte, dacă PSD se cramponează de discutarea în Parlament a legii statutului, îşi poate lua adio de la suportul parlamentar al UDMR pentru legi foarte preţioase, de pildă, legea Lupu, sau chiar mai mult decît atît.
Este, cu toate acestea greu de presupus ca vreunul din cei doi parteneri să-şi asume răspunderea politică a unui divorţ. Se „sparie gîndul”, vorba cronicarului şi numai la imaginarea unei destrămări brutale a acestui raport, perspectivă care ar deschide calea unui eventai de consecinţe, toate, dintre cele mai rele.
