Linkuri accesibilitate

Istoria recentă şi memoriile conducătorilor


Am răsfoit cîteva cărţi ale unor foşti conducători/politicieni şi ele mi s-au părut mai ficţionale decît romanele scriitorilor.



Istoria recentă, adică perioada începută în 1991, a devenit de la o vreme nu numai preocuparea istoricilor. În ultimii ani au început să apară volume de memorii ale foştilor politicieni şi conducători, dar şi romane ale unor scriitori ce au ca punct de plecare era tranziţiei. Prin urmare, generaţiile următoare vor putea cunoaşte zorii tranziţiei din cărţi.

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:38 0:00
Link direct

Am remarcat că politicienii şi conducătorii care ne oferă acum memorii folosesc foarte des cuvîntul ADEVĂR. Ei spun că opurile lor redau realitatea, că ei folosesc tot felul de documente, că ei au fost implicaţi în evenimentele pe care le descriu şi, prin urmare, cărţile lor se confundă cu adevărul. Ficţiunile scriitorilor, pe de altă parte, sînt considerate o alterare a istoriei, un tărîm al fantasmelor, o evadare din realitate.

Mărturisesc că am răsfoit cîteva cărţi ale unor foşti conducători/politicieni şi... acestea mi s-au părut mai ficţionale decît romanele scriitorilor. Şi o să vă spun de ce.

Am simţit că autorii politicieni, oricum ai lua-o, vor să-şi lustruiască imaginea, şi, cu toate că descriu evenimente la care au participat, nu au puterea să se detaşeze de ele într-atît, încît să se privească pe ei înşişi cu maximă obiectivitate. Reieşea, din acele memorii, că autorii erau mai buni decît ceilalţi protagonişti, iar greşelilie, pe care le recunoşteau uneori cu jumătate de gură, erau mereu rodul unor circumstanţe nefavorabile.

Am zis că nu voi mai citi memoriile politicienilor autohtoni. Mult mai sincere şi mai pline de adevăr mi se par unele ficţiuni ale scriitorilor despre istoria recentă. Şi asta pentru că scriitorul nu vrea să se justifice şi să rămînă în istorie, nici pe soclu nu vrea să urce.

Şi chiar atunci cînd vorbeşte despre sine, scriitorul e autoironic şi autocritic pînă la capăt. El nu are la îndemînă documentele politicienilor şi nici nu a fost în culisele politicii, dar el redă mai bine stările de spirit din societate şi mizeria cotidianului. Scriitorul vorbeşte despre lucrurile pe care le ştiu toţi, dar pe care nu toţi au cuvintele potrivite să le descrie. Foştii noştri conducători convertiţi la scriitură nu le au. Aşa mi se pare mie.
XS
SM
MD
LG