„MoldoVanea”

Dacă cele două decenii de independenţă a statului moldovenesc pot fi considerate deja istorie, atunci un capitol aparte ar trebui să fie rezervat tinerilor care au mers la studii în România. Unii l-ar defini drept cea mai sigură investiţie comună a Chişinăului şi Bucureştiului, alţii spun că este vorba despre un exod intelectual irecuperabil. În căutarea propriei definiţii am citit recent un articol de blog, semnat de o studentă la Bucureşti, originară din R.Moldova, care recunoaşte că uneori se simte jenată de comportamentul colegilor şi compatrioţilor moldoveni, care, spune ea, deseori îşi asumă identităţi false, doar pentru că sunt mai comerciale în faţa colegilor români.

Lumea din jur: identitatea tinerilor moldoveni care studiază în străinătate

Sanda Cojocaru: „Aş spune în general ca e vorba de tinere, nu de tineri, care-şi asumă o identitate eronată rusească, chiar dacă nu sunt rusoaice. Vorbesc în rusă pe stradă, îşi rusifică numele, spun că le cheamă Nataşa, Katiuşa...”

Europa Liberă: Cu văd românii acest fenomen?

Sanda Cojocaru: „Este un gen de branding, pentru că ele de fapt îşi construiesc un brand eronat rusesc, pentru ca să atraga în special bărbaţii, pentru că rusoaicele sunt considerate peste tot în lume ca nişte femei foarte frumoase. Mai mult, în România sunt considerate ca nişte femei foarte exotice. Puţinele specimene care fac acest lucru, nu-şi dau seama cât de mult dăunează imaginii noastre ca ţară, ca popor. Pentru mine este o ruşine.”

Am fost curios sa aflu cum au stat lucrurile cu un deceniu în urmă, şi am aflat de la Dorina Garabajiu, care şi-a început studenţia la Bucureşti în anul 2002, că băieţii moldoveni aveau reputaţie de bătăuşi.

Dorina Garabajiu: „Noi eram faimoşi de prin anii ’90, cand era răchetul. Ei aşa şi le spuneau, rachetul. Băieţii se mai îmbătau cate o data, făceau dezordine în cămin, la bătaie, la băut. Nu toţi, dar chiar le era frică băieţilor români.”

Fetele, dimpotrivă, erau ca nişte magneţi. Dorina mi-a povestit că aveau reputaţie de prostituate. Şi nu degeaba.

Dorina Garabajiu: „Am avut o colegă din anul meu, era foarte bună studentă, dar se prostitua. A inceput de mai jos, pana a ajuns damă de companie de lux.”

Europa Liberă: Înseamnă că studenţii basarabeni care merg în România trebuie întâi să distrugă nişte stereotipuri...

Dorina Garabajiu: „Da, dar uneori nu reuşeşti să le spargi.”

Ca să ajung la baza problemei, a trebuit să răscolesc până la ultimul strat şi am stat de vorbă cu 2 dintre studenţii care au plecat în România cu primul val, adica în anul 1990. Colegul nostru Iulian Ciocan este unul din ei şi mi-a povestit că iniţial studenţii basarabeni au fost întâmpinaţi cu surle, trâmbiţe şi entuziasm.

Iulian Ciocan: „Exista un soi de orizont de aşteptare că vin fraţii basarabeni, vin fraţii care au fost multă vreme sub ocupaţie sovietică. Dar lucrurile s-au schimbat puţin in timp. În momentul în care gazdele vedeau un tip care-şi manifesta foarte ostentativ identitatea moldovenească diferită de cea română, fireşte că acest lucru nu putea trezi prea multă bucurie gazdelor. Se instaura un soi de răceală, ba chiar am auzit peste vreo câteva luni că studenţii români care locuiau cu noi în acelaşi campus universitar, ne numes pe noi, cei basarabeni, ruşi. Unii ziceau ca sunt români, alţii spuneau că rămân moldoveni. Alţii incercau sa invete foarte bine româna, şi peste o vreme spuneau ca ei sunt din Moldova românească, undeva din Bacău sau Iaşi. Şi asta, cumva, îi scăpa de suferinţă şi complexul de inferioritate.”

Exact aşa cum în ziua de azi există mulţi moldoveni care şi-au recăpătat cetăţenia română doar pentru ca să scape de rândurile la ambasadele care oferă vize pentru ţările din Uniunea Europeană, tot aşa şi atunci prin anii ’90 au apărut primii profitori.

Iulian Ciocan: „Se stie foarte bine ca o parte dintre studentii basarabeni se ocupau cu bişniţa. Mulţi cărau electrocasnice, televizoare. Scopul lor nici macar nu era sa inveţe şi sa se aleagă cu o diplomă.”

Admis la studii în acelaşi an ca şi Iulian Ciocan, Sergiu Chihai, actualmente inginer silvic la Străşeni, îşi aminteşte că nu erau moldovenii galagioşi în mod special, doar că unele probleme nu puteau fi soluţionate altfel decât pe un ton mai ridicat.

Sergiu Chihai: „Nu poţi să interzici la cel care stă la colţul barului şi fumează o ţigară şi te aude vorbind cu un accent mai deosebit, să-ti spună rus. Sau cum se mai face mişto la Braşov, problema cu sârma. Studenţii moldoveni nu incapeau în tren, urcau sus, si cand erau cablurile ei strigau „Sîrma!” şi se aplecau toţi.”

Interlocutorul meu concluzionează că oriunde s-ar duce, fie în România sau în altă ţară, cetăţeanul moldovean daca îşi caută de treabă şi nu umblă, asa cum spune el, cu furatul şi băutul, e tratat cum se cuvine.