13 septembrie nu este o zi cu ghinion, ci ziua in care am iesit definitiv din sfera de influenta a Rusiei – scrie in editorialul Evenimentului zilei Nicoleta Savin. Ea recompune mersul relatiei dintre Romania si State Unite, aratand ca dupa Praga 68, americanii au avut tot timpul motive sa se teama de o tara capabila sa joace la doua capete. In plus, dupa caderea lui Ceausescu, prea multa vreme nu a fost clar daca la carma tarii se afla un lider cu adevarat intors spre Occident. In aceste conditii, arata acest comentariu, semnarea tratatului privind instalarea scutului american antiracheta pe teritoriul Romaniei este o reusita istorica. Opozitia si mass media romanesti s-a evidentiat insa prin comentarii aiurea, facute in jurul vizitei. Intrevederea cu presedintele Barack Obama a prins televiziunile pe picior gresit, iar Basescu insusi a declarat ca a preferat sa tina secreta agenda acestei deplasari, pentru ca „presa sa nu compromita vizita”.
Comentariul Nicoletei Savin mai spune ca felul in care e bagatelizata importanta tratatului privind scutul, ca si comentariile de rea credinta si ironiile de care are parte Basescu sunt expresia intereselor politice meschine ale unor oameni care sunt romani numai in cartea de identitate sau in pasaport. Lui Victor Ponta, liderul social-democrat, i se adreseaza direct, amintindu-i ca ar fi trebuit sa i se multumeasca lui Basescu chiar si daca nu s-ar fi intalnit cu Obama. La fel si militarilor, politicienilor, diplomatilor, ofiterilor de informatii care au contribuit la finalizarea tratatului.
In Evenimentul zilei, de asemenea, Horia Tabacu scrie indignat despre stratagema gaunoasa a televiziunilor Realitatea si Antena 3. Lasate in ofsaid de anuntul ca cei doi sefi de stat au avut totusi o intrevedere, cele doua posturi s-au silit sa programeze cu totul altceva decat ar fi fost de asteptat. Nu Basescu, nu vizita peste Ocean a fost tema, ci Nicu Ceausescu si Mihaela Radulescu care… nu au avut prilejul sa se cunoasca. “Ieri seara, televiziunile au dat chics”, este concluzia acestui articol.