Linkuri accesibilitate

17.09 - București: Victime române la World Trade Center


Poliţia din New York a pus pe lista dispăruţilor alţi trei români, care nu se află pe lista celor căutaţi de rude şi prieteni.




17 septembrie 2001

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Andreea Pora)

Victime române la World Trade Center.

Un grup de elevi din Bacău se afla la 11 septembrie la New York şi intenţiona să viziteze World Trade Center. În gară au aflat de atentatele teroriste şi au realizat cât de puţin îi despărţise de tragedie. Sunt însă indicii că alţi români s-au aflat în World Trade Center în momentul catastrofei.

În urmă cu două zile rămăsese o listă cu zece persoane despre care se interesaseră rudele sau prietenii. Mihnea Motoc, secretar de stat în ministerul de externe şi coordonatorul celulei de criză din minister, a declarat că ulterior două persoane au fost contactate, erau în siguranţă şi nevătămate.

Despre celelalte opt nu există informaţii oficiale. Ele nu se află pe nici una din listele făcute de autorităţile americane cu persoanele decedate sau dispărute. Aşa că ar putea fi oriunde şi nu există nici o dovadă că ar fi fost la WTC în momentul atentatului.

Consulul general al României la New York, Gheorghe Dimitrescu a declarat Europei Libere că „nu se confirmă nici un nume de pe această listă. Sigur că s-ar putea să apară …”

Pe de altă parte, poliţia din New York a pus pe lista dispăruţilor alţi trei români, care nu se află pe lista celor căutaţi de rude şi prieteni. Consulul României a precizat că doi din cei trei sunt soţii Stan, Corina şi Alexandru. Soţii Stan se aflau de 6 ani în America, fiind câştigătorii unei loterii a vizelor.
Lucrau ca informaticieni la o firmă care îşi avea sediul la etajul 103 din World Trade Center.

Al treilea român ar fi Eugen Gabriel Lazăr dar nu există date de identitate, a precizat consulul român. Şi el lucra cu soţii Stan în WTC. Lazăr nu se află nici pe lista dispăruţilor, nici a morţilor, întocmite de poliţia oraşului. Dar problema constă mai degrabă în faptul că formularul de identificare, completat de un apropiat, nu avea toate datele necesare.
XS
SM
MD
LG