Există părerea că naşterea unui copil este un prilej de bucurie. Pentru mamele tinere care au avut imprudenţa să nască un copil fără să aibă o relaţie trecută în acte oficiale cu tatăl copilului această bucurie este însă umbrită de o multitudine de probleme.
Lumea din jur: copii abandonaţi în grija Bisericii Ortodoxe
Dovadă sînt istoriile unor fete care s-au pomenit cu povara maternităţii … în braţe fără un acoperiş de-asupra capului şi fără susţinerea apropiaţilor. E şi cazul unei adolescente de 15 ani pe care am cunoscut-o la centrul maternal “În braţele mamei”, deschis recent de misiunea socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei. Maria, să-i dăm un nume convenţional, a ajuns aici de teamă să nu încapă în gura lumii: “Eu n-am ştiut că-s însărcinată şi cînd mi-am dat seama era prea tîrziu. Eu singură am hotărît să plec. Într-un sat e dificil, mai ales cu un copil. Nu era să rezist, nu ştiu, nu era să rezist cred că. Ori cineva că a ucis un om, ori tu e aceeaşi situaţie pentru ei.”
Altă tînără de la acelaşi centru vrea să-şi crească fetiţa dar nu are surse de venit: “Îs singură cu fetiţa. Gazda-i scumpă. Şi în plus trebuie să stai acasă cu copilul, nu lucrezi şi asta-i. Mi-a spus că o să fie totul bine, o să fim împreună şi la urmă cînd a apărut copilul el a dispărut.”
Statisticile oficiale arată că aproape jumătate din naşterile în afara căsătoriei revin tinerelor sub 20 de ani. Din cauza sărăciei, pentru că nu au alături un partener sau pentru că se tem să nu fie judecate de cei din jur, tinerele mame se simt prinse la ananghie aşa încît multe din ele se gîndesc la întreruperea sarcinii sau la părăsirea copilului după naştere ca la unica posibilitate de a-şi relua viaţa de mai înainte. Tot statisticile spun că în medie, în fiecare an, în Moldova sînt abandonaţi în instituţiile medicale şi rezidenţiale în jur de 400 de copii pînă la 6 ani. Şi 10 la sută din avorturi revin adolescentelor.
Chiar dacă este doar o soluţie temporară, în ultimii ani în Moldova s-au deschis mai multe centre speciale unde mamele singure pot primi adăpost şi ajutor. Ajunse aici, problemele lor se mai amînă pe un timp, aşa încît ele au timp să revină asupra deciziilor anterioare. Iraida Cazacu, lucrător social al centrului pe care l-am vizitat, spune că acest răgaz şi susţinerea pe care le primesc în aceste centre sînt de multe ori hotărîtoare.
Centrul deschis de misiunea Mitropoliei Basarabiei este unul din puţinele proiecte mai răsunătoare de caritate ale bisericii, care de regulă rămîn într-un con de umbră. Iată ce explicaţii mi-a oferit directorul misiunii Diaconia Igor Belei: “Biserica a avut nevoie de refacerea fizică în aceşti ani de la căderea regimului sovietic. Şi acuma a venit momentul în care să-şi regăsească rolul de actor social important. Pe de altă
parte biserica este poate unica instituţie care poate reface omul. Grija de aproapele nu este doar rolul statului sau al cuiva. Noi de obicei ne aşteptăm că cineva ne va ajuta, cineva trebuie s-o facă în locul nostru, nu. Trebuie s-o facem noi. Dacă toţi ar avea grijă de bătrînul care nu are pe nimeni nu ar fi nevoie de cantine sociale. E nevoie de anumit timp. Pentru că tradiţia a fost întreruptă şi de aceea nu a existat nici experienţa în cadrul formării clericilor, nu a existat o tradiţie de implicare a mirenilor în actul de caritate. Şi atunci noi oferim nişte modele.”
Părăsind centrul m-am gîndit la ce le aşteaptă pe aceste tinere după un timp cînd vor rămîne singure faţă în faţă cu problemele lor şi dacă nu cumva iarăşi tratăm consecinţele fără să ne gîndim mai mult la cauze.
